Adrian Bândea - între fascinația sticlei și creația lui Constantin Brâncuși

Invitatul de astăzi este artist vizual, membru al filialei Târgu Jiu a Uniunii Artiștilor Plastici din România și coordonează în calitate de director Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși".

Astăzi vă invit în atelierul unui artist mai special, Adrian Bândea. Ce înseamnă pentru dumneavoastră atelierul?

Atelierul înseamnă pentru mine totul. Aici e viața mea, aici pot să fac ceea ce gândesc de ani de zile, la unele proiecte gândesc de o viață. Aici sunt căutările și trăirile cele mai intense.

Atelierul unui artist sticlar, vitralist, este mai deosebit, având în vedere că sticlaria este inclusă între artele focului, iar vitraliul este o pictură prin intermediul bucăților de sticlă. V-aș ruga să-i descrieți complexitatea.

E un atelier pe care mi l-am echipat de foarte mulți ani, pentru foarte multe tehnici de lucru: tehnică Tiffany, pentru execuția de lucrări de vitraliu, pentru realizarea de lucrări din lemn, din piatră, din metal. Lucrul cu sticla include și operațiuni de șlefuire, finisare, lustruire, formă, culoare și ținând cont că lumina este factorul principal care dă practic viață unui vitraliu, atunci e nevoie de masă luminosă, e nevoie de diferite lupe, de pensule speciale, de glazuri, de pigmenți organici, anorganici și așa mai departe. Mesele de vitralii pe care aranjez lucrările sunt niște plăci de OSB adaptabile marimii lucrării finite. Le schimb pentru a-mi optimiza spațiul în atelier și pentru a avea o elasticitate a ciclului de execuție. Pentru desene, de foarte mulți ani, de prin 1993-1994, am utilizat softurile de desen care m-am ajutat pentru că le-am făcut și vectorial. Astfel le pot modifica atunci când fac o linie, o gamă de vitralii pe aceiași temă.

Cum arată procesul de creare a unui vitraliu?

Primul pas, dacă vorbim de un vitraliu creat de mine pentru mine, avem niște aspecte de discutat. Dacă discutăm de crearea unui vitraliu pentru o persoană care-și dorește un vitraliu, avem alți pași. Pentru mine e foarte simplu pentru că știu foarte clar ce vreau, ce culori, ce gamă, ce formă. Pentru cineva care dorește un vitraliu, sunt anumite aspecte care trebuiesc clarificate. Mai exact, plecând de la forma, dimensiune, tematică, număr de bucăți de sticlă, culori, complexitate, de acolo plecăm. Și atunci fac două-trei variante, pe tema respectivă, după ce are loc o discuție în urma căreia se alege acea variantă care este mai plăcută din punct de vedere a omului care vrea vitraliul.

După ce stabiliți acești parametri, primul element al unui vitraliu este un desen adus la scară. Nu?

După ce se face clarificarea desenului, prima etapă este partea de desen la scară, partea de punere în practică. Desenul trebuie făcut în așa fel încât să se poată a fi realizat prin tăierile de sticlă. Fiecare culoare de sticlă are o anumită densitate. Lucrul ăsta se și simte în momentul în care pui diamantul pe sticlă și ai tras tăietura. Atunci în funcție de zgomot, îți dai seama dacă sticla este mai casantă sau mai tare. Apoi, exact ca un puzzle, cumva e strâns legat vitralul cu mozaicul, se aranjează câteva zeci de bucăți de sticlă în forma acelui desen și se unesc prin baghetele de plumb.

Comparativ cu mozaicul, avantajul vitralului este că reușește să creeze atmosferă cu ajutorul luminii.

Da, lumina este factorul principal, creează atmosferă și el a fost inventat tocmai în ideea de a aduce oamenii într-o direcție spirituală.

Care sunt tipurile, tehnicile de colorare, de transformare a sticlei?

Vitralul clasic a fost conceput la un moment dat în panouri mici de 30x50 cm, cam asa era cea mai mare bucată. Deci în Franța, în secolul al XIV-lea, neavând nici posibilitatea tehnică în acea vreme să facă geamuri de mărime mare, dar având la catedrale încadramente foarte mari, care trebuiau înnobilate cu lumină, atunci au făcut vitralii. Acest mozaic de sticlă era pe structură metalică. Spațiile erau împărțile, se realizau niște structure metalice, iar vitraliile erau montate în segmente. Există construcții care au și 6500 de metri pătrați de vitraliu. Acum segmentul de vitralii este împărțit în două. În zilele noastre sunt oameni care își doresc să aibă un vitraliu, numai că nu prea știu care e diferența între un vitraliu overlay și un vitraliu lucrat autentic. Un vitraliu lucrat autentic poate să fie cu tehnică de pictură cu glazură, poate să fie cu tehnică de pictură de sticlă colorată în masă. Tiffany a fost unul din cei care a dezvoltat în 1813-1820 acest segment. A avut vut undeva la 2000 de culori și nuanțe de sticlă. Nuanțele intrau efectiv în masa sticloasă cu ajutorul cuptoarelor. Asta duce la o rezistență a culorii în timp. Sticla colorată a fost făcută din antichitate, de egipteni, de romani, la Napoli a fost un atelier mic care a făcut sticla colorată. La început o colorau cu oxizi și nu făceau foarte multe nuanțe. Târziu, în jurul anului 1200, s-a reușit colorarea sticlei în verde și în nuanțe de crem. Mai târziu albastrul l-au făcut în combinație cu cobaltul, după care au făcut galbenul. În momentul în care au făcut combinațiile, vitraliul deja s-a extins ca expresie. Pe la 1300, Franța a înființat în jurul Parisului 47 de ateliere de vitralii. Tocmai în ideea de a înnobila aceste catedrale.

Ce v-a atras pe această artă?

Privilegiul de a mă naște într-o familie de oameni care au lucrat sticlă toată viața. Tata a fost modelator în sticlă, a lucrat la Mediaș, Turda, Avrig și a venit ca specialist la Târgu Jiu. Mama fiind pictoriță pe sticlă, eu, cumva, de mic am plăcut sticla în prima fază. Și undeva prin clasa I, dintr-o joacă, am făcut un articol mic de sticlă, o vază în formă de inimă, din semicristal. După care a început să îmi placă mai mult și mai mult. Mai târziu tata a făcut o fabrică de sticlă și acolo mi-a dat șansa să învăț, să experimentez tehnicile de lucru: modelaj, șlefuit, sablare, acidare chimică, toate operațiile de la cap la coadă. Au fost aproape 10 ani în care doar am experimentat și asta mi-a dat puterea să merg mai departe.

Care credeți că este viitorul vitralisticii în România?

Viitorul vitralisticii în România este unul sumbru.

Nu există o școală de vitralistică…

Direct de vitralistică, nu, dar există școli, universități de artă care au secții de sticlă, cum am terminat și eu Universitatea de la București, secția sticlă, ceramică, metal. Cred că aici s-ar putea pune accent pe crearea unei ramuri special. Consider că tehnica de vitraliu ar trebui înclusă și în cadrul facultăților de restaurare. Pentru a scoate specialiști cred că ar fi nevoie chiar de o școală profesională pentru acest segment - vitraliul.

Mai ales că în ultimii ani au apărut foarte mulți bani în România pentru readucerea în circuitul turistic a monumentelor care au vitralii în componență.

Da. Într-adevăr vitraliile fac parte componentă din construcții de arhitectură înscrise în lista monumentelor istorice. Sunt fonduri pentru așa ceva. Aceste monumente fac parte din identitatea noastră. Trebuie să le conservăm, să le protejăm. Dacă nu vom face o bază profesională, nu vom putea să reușim în acest domeniu. O restaurare de vitraliu trebuie făcută pe bază de analiză, pe bază de cercetare, să vezi ce oxizi s-au folosit. În funcție de tipurile cu care au fost făcute s-au folosit anumite materii prime, tot acele materii prime trebuie folosite pentru păstrarea autenticității.

Adrian Bândea, în afară de a fi artist apropiat de sticlă, este directorul Centrului de Cercetare și Documentare „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu. Cât de important este faptul că ansamblul monumental de la Târgu Jiu a intrat în acest an în lista UNESCO a Patrimoniului Mondial al Umanității?

Este cel mai important lucru care s-a putut întâmpla, iar lucrul ăsta nu se datorează unei persoane, se datorează unei întregi echipe, la nivel național, de la Ministerul de Externe, Ministerul Culturii, Institutul Național al Patrimoniului, Comisia UNESCO a Parlamentului, Primăria Târgu-Jiu, Consiliul Județean și Centrul Brâncuși. Foarte mulți factori au contribuit. În momentul în care am candidat la funcția de manager tot proiectul a fost bazat pe includerea ansamblui în UNESCO. Am încercat să ne pregătim 2 ani pentru această intrare. În momentul de față toată monitorizarea se face pe aplicație, toți specialiștii autorizați au acces pe aplicație, pot vedea în timp real starea monumentelor. Pe de altă parte avem aspecte de rezolvat în ceea ce privește signalistica. Ne-au venit recomandările de la UNESCO și va trebui să ducem și acest aspect la bun sfârșit.

În esență, pentru opera lui Brâncuși, această intrare sub pălăria UNESCO, înseamnă protecție și promovare mai bună?

În primul rând însemnă protecție. În al doilea rând - păstrarea autenticității. În al treilea rând înseamnă și promovarea. Vom avea pași importanți de făcut pentru a menține această includere în patrimoniu mondial al umanității.

Cât de ofertant este Târgu Jiu din punct de vedere cultural, dar și turistic, în afara acestor capodopere ale lui Brâncuși?

Avem Muzeul Județean „Alexandru Ștefulescu”, avem Mausoleul Ecaterinei Teodoroiu, avem Mănăstirea Tismana, zona Mănăstirii Lainici, avem biserici de lemn - patru biserici care chiar au un circuit, avem Casa Memorială „Constantin Brâncuși” de la Hobița, avem o serie de monumente, lucrări de artă, parc tematic de sculptură pe insula Jiului. Turiștii au ce să vadă, dar trebuie mai mult puse în valoare. Și aici, cu siguranță, împreună cu Consiliul local de care aparține Centrul Brâncuși, cu viceprimarul pe cultură Adrian Tudor, sunt convins că o să putem să promovăm mai mult și să realizăm chiar trasee culturale, istorice.

Ce vă aduce cea mai mare bucurie în calitate de artist vizual?

Bucuria cea mai mare în calitate de artist vizual este ceea ce trăiesc în momentul în care văd ceva că îl fac cum mi-am propus.

Dar în calitate de gorjean și de manager al unui centru de cultură?

Păi în calitate de gorjean cel mai mult mă preocupă starea operelor și ca turistul, când pleacă din Târgu Jiu, să plece cu o impresie bună.

Adrian Bândea, ce alte pasiuni aveți? Cum este omul Adrian Bândea?

Din păcate omul Adrian Bândea renunță la foarte multe pasiuni pentru a-și dedica viața între cele două plăceri - atelierul și opera brâncusiană. În rest nu mai am timp de nimic altceva.