Vocile memoriei: Marele editor
24 Octombrie 2021, 05:52
Perpessicius publica din 1939 până în 1963 șase dintre volumele ediției critice Eminescu, ediție dusă mai departe, cum știm, de autorul Testamentului unui eminescolog, anume Petru Creția. Ideea tipăririi integrale și corecte a operei eminesciene pornise de la oferta lui Ciornei, patronul editurii cu același nume. Însă Perpessicius constată că realizarea unei ediții critice în intervalul de timp preconizat de Ciornei e imposibilă și, deci, declină oferta. El era deja în vremea aceea unul dintre marii cronicari literari ai interbelicului , iar împreună cu Ion Pillat alcătuise Antologia poeților de azi, publicată în două volume, în anii douăzeci.
Tot în acei ani, Perpessicius devine primul cronicar literar la microfonul Radioului , iar între 1934 și 1938 își va onora aici săptămânal, fără întrerupere rubrica de noutăți editoriale. În 1936 el devenise primul editor al lui Matei Caragiale. Nu uită însă nici de Eminescu. Munca de editare a operei lui avea nevoie de o altă susținere, iar Perpesicius își mută șantierul la Editura Fundațiilor Regale, acolo unde apar până în 1944 primele trei volume din operele lui Eminescu.
Următorul avea să fie tipărit abia în 1952. Petru Creția era de părere că ar trebui o nouă ediție Eminescu, una cronologică și care să nu facă distincția între postume și antume. Ideea nu-i era străină nici celui ce inițiase ediția științifică. Fie că se va realiza vreodată sau nu o ediție învârstată, cum îi spunea Perpessicius, cea realizată de el rămâne monumentul editorial al culturii noastre. Îl vom evoca la Vocile memoriei pe Perpessicius la 130 de ani de la naștere . Tot în acestă ediție îl comemorăm pe Liviu Ciulei și-l ascultăm pe Birlic vorbind despre rolurile făcute de el în piesele sau adăptările după Caragiale.
Emisiunea Vocile memoriei, difuzată duminică 24 octombrie 2021, ora 22.30, la Radio Romania Cultural. Realizator E. Lucan