Despre excelenţă în poezie şi editarea de carte
16 Aprilie 2025, 15:29
Participarea lui Eminescu la şedinţele Junimii a marcat un alt moment semnificativ atât în destinul grupării ieşene, cât şi în cel al tânărului poet.
Acoladele literare se deschid cu radiografierea acestei apropieri, cu totul fecundă în plan literar, pe care a intermediat-o, cu intuiţia sa sigură, chiar Titu Maiorescu. Despre Eminescu la Junimea dialogăm în această seară cu prof.univ. Antonio Patraş.
„Ai atâtea vieți câte cărți ai citit.” spunea Constantin Noica. Editura Humanitas a ales aceste cuvinte ca îndemn pentru cititorii săi. La 35 de ani de la înființarea prestigioasei edituri, Gabriel Liiceanu rememorează, în partea a doua a emisiunii Acolade, cine au fost de fapt ctitorii Humanitas.
Acolade, o emisiune prezentată în direct de Constantin Cristian Bleotu şi realizată împreună cu Oana Georgiana Enăchescu.