PORTRET: Ioan Budai-Deleanu – reprezentant de marcă al Şcolii Ardelene, apologet al unităţii noastre naţionale

Motto: „Când românii, guvern şi naţiune, se vor pătrunde de marele adevăr că ştiinţa este puterea, când măcar secţiunea filologică şi cea istorică a Societăţii Academice Române vor fi pe deplin organizate şi, mai cu seamă, când vor dispune de fonduri necesare, una din primele lor datorii va fi de a eterniza şi memoria acestui literat, publicându-i operele pentru folosul comun” – Alexandru Papiu-Ilarian, referire excepţională la memoria lui Ioan Budai-Deleanu de la tribuna Societăţii Academice Române, 9 septembrie 1870

Miercuri, 6 ianuarie, se împlinesc 261 de ani de la naşterea lui Ioan Budai-Deleanu, scriitor, filolog, lingvist, istoric și jurist, reprezentant de marcă al Școlii Ardelene, un luptător pentru drepturile și emanciparea culturală a românilor din Transilvania, cunoscut publicului mai ales prin opera sa remarcabilă, „Țiganiada”.

Ioan Budai-Deleanu s-a născut la 6 ianuarie 1760, în satul Cigmău, actualmente aparținător de orașul Geoagiu, în judeţul Hunedoara. A fost primul născut dintre cei zece copii ai preotului greco-catolic Solomon Budai.

Copilăria printre fiii iobagilor din sat i-a asigurat zestrea unei percepţii folclorice asupra oamenilor şi faptelor acestora, în lumea culturii populare, crescândă în bogăţie şi diversitate, dinspre nordul spre sudul principatului.

A parcurs studiile elementare în Cigmău, apoi, începând cu anul 1772, a urmat seminarul greco-catolic la Blaj – sub păstoria episcopilor Atanasie Rednic şi Grigore Maior și, din 12 noiembrie 1777, Facultatea de Filosofie din Viena.

Ca bursier al Colegiului „Sfânta Barbara”, în perioada 1780 – 1783, trece la Facultatea de Teologie, apoi obține titlul de doctor în filosofie. Trebuie spus că Ioan Budai-Deleanu a fost cel mai bine pregătit în domeniul literar din întreaga generaţie de aur a tinerilor români legaţi într-un fel sau altul de „Sfânta Barbara”, în jurul anului 1780.

În perioada petrecută la Viena, aprofundează cultura umanistă studiind limbile latină, franceză, germană și italiană şi începe să lucreze la realizarea unui lexicon în 10 volume, pentru care culege materiale documentare.

Tot la Viena îi va cunoaşte pe Samuil Micu, Petru Maior sau Gheorghe Șincai, viitori corifei ai culturii române din Transilvania, împreună cu care avea să pună bazele Școlii Ardelene.

Ioan Budai-Deleanu a revenit, în iulie 1783, în ţară, unde devine „prefect de studii” la Seminarul Greco Catolic de la Blaj. Este unicul student teolog din  istoria iluministă a Blajului, care refuză să intre în cler, alegând „statul dinafară”, mai ales dintr-un resentiment expres faţă de „popimea” de la Blaj, dominată de personalitatea autoritară a episcopului Ioan Bob: „Cunoscutu-i-am eu atunci foarte bine, când i-am părăsit, şi, fugind, mai bine am ales nemernicia [exilul,  înstrăinarea  –  n.n.] decât  sâmbra  cu  dânşii”.

Un moment crucial în istoria românilor din Transilvania îl constituie Școala Ardeleană, un curent dezvoltat în contextul Iluminismului european, sub patronajul Bisericii Greco–Catolice. Reprezentanții Școlii Ardelene – alături de Ioan Budai-Deleanu, aflându-se Petru Maior, Samuil Micu, Gheorghe Șincai – au susținut teza conform căreia românii sunt descendenții coloniștilor romani din Dacia. Totodată, mișcarea culturală a românilor din Transilvania a avut o influență și asupra celor de peste munți, prin introducerea grafiei latine în limba română în locul scrierii chirilice și tipărirea primului dicționar cvadrilingv al limbii române, „Lexiconul de la Buda”. Cel mai important document elaborat de corifeii Școlii Ardelene este „Supplex Libellus Valachorum”, în anul 1792, prin care românii transilvăneni îi cereau împăratului Leopold al II-lea recunoașterea națiunii române ca parte constitutivă a Marelui Principat al Transilvaniei. Principalele centre culturale în care s-au manifestat reprezentanții Școlii Ardelene au fost la Blaj, Oradea, Lugoj, Beiuș, Orăștie și Năsăud.

Revenind la Ioan Budai-Deleanu, să spunem că, aşa cum aminteam mai sus, la Seminarul Greco Catolic de la Blaj a intrat în conflict cu episcopul Ioan Bob și renunță la hirotonisirea ca preot. În urma acestui conflict, a plecat departe de locurile natale, la Lvov (actualmente în Ucraina, atunci capitala Galiției, parte a Imperiului Austriac din care făcea parte și Transilvania).

Dorinţa  lui  Ioan  Budai-Deleanu  de  a-şi  câştiga  un  loc  în  afara  tradiţionalei  cariere  popeşti  se  împlineşte astfel, la vârsta de 27 de ani, cu preţul depărtării de patrie, într-un mediu străin, în care se integrează până la urmă social şi familial, însă sufleteşte niciodată. O mărturiseşte singur: „Nu-mi pociu scoate din inimă dorul ţării în care m-am născut; şi, macar trăiesc aici în prisos de toate, totuş spre fericirea deplin  patria-mi  lipseşte”.

În jurul anului 1793, s-a căsătorit, la Lvov, cu Mariana de Mikalaieweze, provenită dintr-o familie de armeni galiţieni şi a avut trei copii, două fete – Suzana (n. 1794), Eufrosina (n. 1795) şi un fiu despre care lipsesc datele.

Tot acolo obține, prin concurs, postul de secretar juridic al Tribunalului provincial, iar în anul 1796 este avansat judecător la Curtea de Apel, funcție pe care o va deține tot restul vieții. În anul 1806 a fost numit şi asesor de tribunal pentru cauze miniere. A fost, de asemenea, secretar şi consilier al Forum Nobilium din Liov.

El va începe să realizeze numeroase lucrări – din domeniile drept, pedagogie, istorie, etnografie, lingvistică și literatură – cele mai multe rămase însă în manuscris și publicate – doar în parte – mult după moartea sa, şi realizează traduceri de opere legislative și literare.

El a scris operele literare „Trei Viteji” –  poem satiric – şi „Țiganiada” sau „Tabăra țiganilor” – una din cele mai cunoscute opere ale sale, realizată în două versiuni: prima în anul 1800 – mai stufoasă și cu o acțiune mai complicată -, iar cea de-a doua versiune, în anul 1812, mai echilibrată și mai artistică. Opera aparține genului epic în versuri, fiind o epopee eroi-comică, singura epopee românească terminată, care are ca temă lumea pe dos, parodierea ordinii universale.

Dintre lucrările sale lingvistice menţionăm „Temeiurile gramaticii românești”, „Dascălul românesc pentru temeiurile gramaticii românești”, „Teoria ortografiei românești cu litere latinești”, „Fundamenta grammatices linguae romanicae seu ita dictae valachicae” şi „Lexicon românesc-nemțesc și nemțesc-românesc” (1812).

Budai-Deleanu a scris şi un manual de pedagogie – „Carte trebuincioasă pentru dascălii școalelor de jos” (1786) – dar şi scrieri istorice precum „De originibus populorum Transylvaniae”, „De unione trium nationum Transylvaniae”, „Kurzgefasste Bemerkungen über Bukovina” (publicată, în traducere românească, cu titlul „Scurte observații asupra Bucovinei”), „Hungaros ita describerem” şi „Hungari vi armorum Transylvaniam non occuparunt”.

Nu în ultimul rând, el este autorul unor remarcabile Tratate juridice, cum sunt „Rândueala judecătorească de obște”, „Pravila de obște asupra faptelor rele și pedepsirea lor”, „Carte de pravilă ce cuprinde legile asupra faptelor rele”, „Codul penal” (1807) şi „Codul civil” (1812).

A trecut la Domnul la Lvov, la 24 august 1820, la vârsta de 60 de ani.

În orașele Arad, București, Cluj-Napoca, Oradea, Sibiu și Timișoara, câte o stradă îi poartă numele, iar Casa de cultură din Geoagiu poartă numele „Casa de cultură Ioan Budai Deleanu”.

de Razvan Moceanu - RADOR