Gândacul de Ian McEwan, unul dintre cei mai faimoşi scriitori britanici contemporani, în „Biblioteca Polirom”
03 Noiembrie 2020, 11:06
Un nou titlu semnat de unul dintre cei
mai îndrăgiți scriitori ai lumii, Ian McEwan, a apărut în colecția „Biblioteca
Polirom”: Gândacul, „un triumf al genului comic.” (The
Observer), traducere din limba engleză de Dan Croitoru.
Într-o bună dimineaţă, Jim Sams,
„inteligent, dar în nici un caz profund”, se trezeşte metamorfozat în
prim-ministrul Marii Britanii. Ştie că are o misiune de îndeplinit. Nimeni şi
nimic nu va sta în calea hotărîrii lui de-a împlini voinţa poporului: nici
opoziţia, nici disidenţii din propriul partid, nici măcar regulile democraţiei
parlamentare. În această satiră kafkiană de un umor caustic, Ian McEwan
zugrăveşte o imagine deopotrivă absurdă şi atît de percutantă a societăţii
britanice din era Brexit.
„Un roman satiric al vremurilor
noastre, cu observaţii fine şi extrem de amuzant. O lectură antrenantă, care
pune în lumină realitatea britanică de astăzi.” (Eastern Daily Press)
„Un microroman perfect construit,
scris de un maestru al genului.” (The Big Issue)
„Deşi nu poate spera să spulbere prin rîs teribila realitate a Brexit-ului,
parabola comică a lui McEwan cel puţin aduce o alinare în faţa unei farse
politice care a încetat de mult să mai fie o glumă.” (The Guardian)
Ian McEwan, unul dintre cei mai faimoşi scriitori britanici
contemporani, este autorul romanelor Coajă de nucă, Legea copiilor,
Operaţiunea Sweet Tooth, Solar, Pe plaja Chesil, Sîmbătă,
Ispăşire (laureat al National Book Critics Circle Award şi W.H. Smith
Literary Award), Amsterdam (distins cu Booker Prize), Durabila iubire,
Inocentul, Copilul furat (pentru care a primit Whitbread Award), Cîinii
negri, Mîngîieri străine (ambele nominalizate la Booker Prize), Grădina
de ciment și Mașinării ca mine. A
scris şi volumele de povestiri Prima dragoste, ultimele ritualuri
(cîştigător al Somerset Maugham Award) şi În aşternuturi. În anul 2011
i-a fost acordat Premiul Tîrgului de carte de la Ierusalim.