Cel mai așteptat comeback din poezia română, „noul Franzen”, Paul Auster, William S. Burroughs: noutățile ANANSI. World Fiction din octombrie
21 Octombrie 2020, 13:44
Luna aceasta, șase noi
titluri intră în portofoliul colecției ANANSI. World Fiction. Jumătate dintre
acestea sunt publicate în premieră în limba română, iar celelalte sunt ediții
noi, revăzute, ale unor cărți-cult din portofoliul literaturii universale. O
parte dintre cărți se află deja în drum spre librăriile fizice și online,
celelalte urmând să ajungă la cititori până la finalul lunii.
# „Cel mai așteptat come back din
poezia română contemporană!”
Acestea sunt cuvintele cu care criticul literar Mihai Iovănel descrie
volumul de poeme semnat de Ruxandra Novac publicat în colecția Anansi. Alwarda este cel de-al
doilea volum scris de Ruxandra Novac, o poetă care a marcat poezia anilor 2000,
considerată unul dintre vârfurile de lance ale grupării „Fracturi”.
„Nu-mi amintesc, în ultimele decenii, vreun alt nume care să fi dat, în
poezia noastră, sentimentul acut că pune la cale o lume. Nu un artefact, nu o
butaforie, nu un terariu. O lume”, afirmă criticul literar Cosmin Ciotloș.
„O istorie a fragilității”, în viziunea poetului Dmitri Miticov, volumul Alwarda
a sosit din tipografie și se află deja librării.
# Scriitorul american Ben Lerner, considerat
„noul Franzen”, și cel mai recent roman al său
Cu siguranță, una dintre surprizele colecției Anansi din această lună o reprezintă traducerea, în premieră în
limba română, a celei mare recente cărți semnate de scriitorul american Ben
Lerner, considerat „noul Franzen”. Publicat în 2019, romanul Școala
din Topeka se numără pe lista celor mai discutate cărți ale perioadei,
finalist anul trecut la cele mai importante distincții literare de peste Ocean:
Pulitzer Prize, National Book Award și National Book Critics Circle Award. „O
carte care a ridicat foarte sus ștacheta prozei americane contemporane”,
apreciau criticii de la The New York
Times Book Review.
Alternând cu repeziciune perspectivele și planurile temporale,
Școala din Topeka spune povestea unei familii, cu punctele forte și
luptele din interiorul ei. Romanul lui Ben Lerner este, de asemenea, o cutremurătoare
preistorie a prezentului: urmărește degradarea graduală a discursului public,
nașterea trolilor și tiranilor noii drepte, continua criză identitară a rasei
albe.
Romanul, apărut în traducerea lui Andrei Covaciu, va sosi din tipografie
până la finalul acestei luni.
# Un nou roman semnat de autorul
bestsellerului O întâmplare ciudată cu un
câine la miezul nopții
„Uimitor de ambițios și de inovator, o carte superb scrisă” (Pat Barker),
„un candidat serios la titlul de Romanul anului 2019” (The Observer), acestea sunt doar o parte dintre remarcele
criticilor care au însoțit publicarea celui mai recent roman al prozatorului
britanic Mark Haddon. Îndrăgit de cititorii autohtoni datorită romanului O întâmplare ciudată cu un câine la miezul
nopții, Mark Haddon revine în forță cu cu Marsuinul.
Cartea spune povestea unei fetițe, unicul supraviețuitor al unui oribil
accident aviatic, care va fi crescută în totală izolare de un tată putred de
bogat și incestuos. Ajunsă o tânără frumoasă, ea trăiește într-un lux de basm,
victimă însă a propriului părinte monstruos. Asta până când un necunoscut se
îndrăgostește de ea și declanșează un blestem implacabil. Un roman ce sare din
contemporaneitate în lumea antică, din realismul actualității într-o fantezie
atemporală: pirați, prințese, strigoiul lui Shakespeare și o legendă străveche
ce-și desface firele narative în timp și spațiu.
Cartea, apărută în traducerea lui Andrei Covaciu, se află deja în librării.
# O nouă ediție a romanului Eu, Claudius Împărat, „una dintre marile
cărți ale vremurilor noastre” (The New
York Times)
Eu, Claudius, Împărat, prima parte a romanului vieții lui Claudius, scris sub forma unei
autobiografii apocrife de Robert Graves, un clasic modern al ficțiunii
istorice. Ecranizarea din 1976 este socotită și ea una dintre cele mai bune
serii TV din toate timpurile.
„O capodoperă plină de înțelegere a istoriei și profund captivantă: o
realizare măreață a imaginației”, apreciază cunoscuta prozatoare britanică Hilary
Mantel.
Din opera lui Robert Graves, unul dintre cei mai mari oameni de litere
britanici ai secolului trecut, în colecția Anansi
urmează să apară Claudius Zeul.
Eu, Claudius, Împărat, în traducerea lui Silvian Iosifescu, a sosit din tipografie și se află în
librăriile din întreaga țară.
# O nouă ediție, revăzută, a unui
roman-cult: Prânzul dezgolit de
William S. Burroughs
Prânzul dezgolit,
una dintre cărțile ce au redefinit nu doar literatura, ci întreaga cultură
americană, revine în librării sub „umbrela” Anansi. World Fiction la finalul acestei luni, într-o nouă ediție,
revăzută de traducătorul Sorin Gherghuț.
Romanul a constituit obiectul unui proces considerat ultima acțiune majoră
de cenzură împotriva unei opere literare în Statele Unite. Verdictul final, favorabil
romanului, s-a datorat pledoariei unora dintre cei mai importanți scriitori
americani ai epocii, precum Norman Mailer și Allen Ginsberg, care au certificat
valoarea artistică a cărții. În 1991, regizorul David Cronenberg a ecranizat
romanul, iar producția s-a transformat foarte repede într-un film-cult. Norman Mailer
afirma că Burroughs este „singurul romancier american contemporan despre care
se poate spune că are geniu”.
Din opera lui William S. Burroughs, în colecția Anansi vor apărea, în ediții revăzute, romanele Junkie și Queer.
Noua ediție a romanului Prânzul dezgolit va fi disponibilă
în librării până la finalul acestei luni.
# Paul Auster, „un povestitor magistral” (The Washington Post), cu o nouă ediție a
romanului Palatul lunii
Și Paul Auster, autor prolific (poet, traducător, eseist, romancier), apare
luna aceasta cu unul dintre cele mai cunoscute romane ale sale în colecția ANANSI. World Fiction. Este vorba
despre Palatul lunii, în traducerea
Michaelei Niculescu, o adevărată demonstrație de virtuozitate artistică. Cartea
spune povestea lui Marco Stanley Fogg, orfan și copil teribil alanilor '60.
Marco se află în căutarea cheii ce-i va dezlega misterul propriei biografii. În
aventura care-l poartă din canioanele urbane ale New York-ului până în
deșertul din Utah, va întâlni o galerie
de personaje pitorești și surprinzătoare. Începând din vara în care omul a
pășit pentru prima oară pe Lună și sărind înainte și înapoi pentru a acoperi
povestea a trei generații, Palatul lunii este pus în mișcare de coincidențe și
de arcul memoriei, iluminat de lirism și inteligență.
Scrierile lui Auster au fost traduse în peste treizeci de limbi, fiind
extrem de bine primite pe vechiul continent, așa cum scria Salman Rushdie:
„proza lui Auster este o scanare a minții Americii cu mijloacele unei
sensibilități europene”.
Noua ediție a romanului Palatul lunii
va ajunge în librării până la finalul lunii.
În colecția Anansi vor mai
apărea Noaptea oracolului și Băiatul în flăcări.
Lansată la finalul lunii
trecute, colecția „ANANSI. World Fiction” a fost primită cu entuziasm atât de
cititori, cât și de criticii, scriitorii, traducătorii și distribuitorii de
carte din România. Colecția este coordonată de Bogdan-Alexandru Stănescu, editor
cu o bogată experiență, de peste 15 ani, pe piața traducerilor. Cele șase titluri
cu care a debutat colecția sunt: Viața
mincinoasă a adulților de Elena Ferrante, Bine ai venit în America! de Linda Boström Knausgård, Nu voi mai vedea lumea niciodată de
Ahmet Altan, Autobiografia de José
Luís Peixoto, Dora și Minotaurul. Viața
mea cu Picasso de Slavenka Drakulić și Jurnalul
unui librar de Shaun Bythell.