Turneu de lansări: istoricul Adam Burakowski despre Dictatura lui Nicolae Ceaușescu
18 Noiembrie 2016, 15:11
În perioada 19-23 noiembrie, reputatul istoric polonez Adam Burakowski, specialist consacrat în istoria comunismului din Europa Centrală și de Est, va susține, cu sprijinul Institutului Polonez, un turneu de evenimente la București, Timișoara și Ploiești, cu prilejul apariției celei de-a doua ediții, revăzută și adăugită, a volumului Dictatura lui Nicolae Ceaușescu (1965-1989). Geniul Carpaților.
Volumul tradus de Vasile Moga, cu o prefață semnată de Stejărel Olaru, a apărut recent în prestigioasa colecție 'Historia' a Editurii Polirom, și în format digital.
Un volum dedicat integral comunismului românesc din perioada lui Nicolae Ceaușescu, o analiză comparată de tip istoric și politic realizată de un specialist consacrat în istoria comunismului din Europa Centrală și de Est. Pe baza unei bibliografii vaste și a unor izvoare de o mare diversitate, Adam Burakowski ne oferă nu doar o istorie a comunismului românesc, ci și o carte despre puterea absolută al cărei unic scop este consolidarea perpetuă a puterii. A doua ediție, completată cu informații preluate din documente desecretizate, precum și din bibliografia recentă, acordă o atenție specială politicii externe a lui Nicolae Ceaușescu, contribuind la o înțelegere mai profundă a istoriei românești din epoca respectivă.
'O carte despre o dictatură și un dictator, dar nu numai. Dictatura lui Nicolae Ceaușescu ne oferă și o perspectivă de istorie politică, alături de explicațiile necesare privind felul în care a funcționat regimul ceaușist folosindu-se frica, manipularea și falsul naționalism. Fără îndoială, cititorul acestei cărți va fi răsplătit.' (Stejărel Olaru)
Din cuprins:
* Mișcarea comunistă românească înainte de al doilea război mondial
* Cariera lui Nicolae Ceaușescu până în martie 1965
* Continuarea politicii externe independente
* Consolidarea poziției lui Ceaușescu și eliminarea lui Drăghici
* Apropierea României de China și vizita lui Ceaușescu în Statele Unite
* Anul 1974 — instaurarea formală a dictaturii
* Politica externă în anii 1975-1976
* Stagnarea — anii 1983-1985
* Prăbușirea economiei
* Pierderea puterii: 2-22 decembrie 1989
Volum apărut cu sprijinul: Rețeaua Europeană Memorie și Solidaritate
www.enrs.eu și promovat cu sprijinul: Institutul Polonez din București
www.culturapoloneza.ro
Adam Burakowski (n. 1977) — doctor habilitat în politologie, istoric, absolvent al Institutului de Istorie al Universității din Varșovia (2001) și al Institutului de Studii pentru Europa de Est al aceleiași universități (2004). În cursul anului 2003 a efectuat un stagiu de practică în cadrul Cold War International History Project de la Woodrow Wilson International Center for Scholars din Washington. Din 2004 devine asistent, din 2007 lector, din 2015 profesor în cadrul Institutului de Studii Politice al Academiei Poloneze de Științe. Din 2006 activează în cadrul postului național de radio polonez.
Începînd din 2009 este membru al conducerii Grupului pentru Interese Economice Europene al Euranet și, din 2013, al Euranet Plus. Este coautor, împreună cu Aleksander Gubrynowicz și Pawel Ukielski, al cărții '1989 — Jesien Narodow' (2010; 1989. Toamna națiunilor, Polirom, 2013), împreună cu Marius Stan, al volumului 'Kraj smutny, pelen humoru. Dzieje Rumunii po 1989 roku' (O țară tristă, plină de umor. Istoria României după anul 1989, 2012) și, împreună cu Krzysztof Iwanek, al volumului 'Od kolonii do mocarstwa. Indie 1857-2013' (De la colonie la superputere, India 1857-2013, 2013).În 2015 a publicat volumul 'System polityczny wspolczesnej Rumunii (Sistemul politic al României contemporane)'. În prezent se ocupă de India și Asia de Sud.
Programul complet al evenimentelor:
BUCUREȘTI
* Sâmbătă, 19 noiembrie, ora 12.00, în cadrul Târgului Internațional Gaudeamus — Carte de învățătură 2016 (Centrul Expozițional Romexpo), la standul Editurii Polirom, va avea loc lansarea volumului 'Dictatura lui Nicolae Ceaușescu (1965-1989). Geniul Carpaților', în prezența autorului.
Invitați: Agnieszka Skieterska, Armand Goșu
Moderator: Adrian Șerban
* Miercuri, 23 noiembrie, ora 14.00, la sediul Institutului Bancar Român (Aleea Negru Vodă nr. 3), Adam Burakowski va discuta cu studenții Facultății de Științe Politice, Universitatea București, despre volumul recent publicat.
TIMIȘOARA
* Luni, 21 noiembrie, ora 16.30, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare 'Eugen Todoran' (Bd. Vasile Pârvan, nr. 4A), întâlnire cu istoricul Adam Burakowski și discuție despre volum, în cadrul 'Zilelor Culturii Poloneze'.
Moderator: Prof. univ. dr. Vasile Docea
* În aceeași zi, ora 19.00, la Librarium Cartea de Nisip (Str. V.V. Delamarina nr. 1), lansarea volumului Dictatura lui Nicolae Ceaușescu 1965-1989. Geniul Carpaților.
Participă, alături de autor: prof. univ. dr. Marcel Tolcea și prof. univ. dr. Silviu Rogobete.
PLOIEȘTI
* Miercuri, 23 noiembrie, ora 10.30, în Sala de Festivități a Colegiului Național 'I.L. Caragiale', Adam Burakowski se va întâlni cu elevii și profesorii de istorie. Discuție pe marginea volumului 'Dictatura lui Nicolae Ceaușescu 1965-1989. Geniul Carpaților'.