Primirea triumfală a domnului Principatelor Unite, Alexandru Ioan Cuza, în Bucureşti
08 Februarie 2018, 10:00
Într-o zi de duminică, 8 februarie 1859, acum 159 de ani, avea loc primirea entuziastă a domnitorului Principatului Moldovei şi de curând domnitorul Principatului Valahiei, Alexandru Ioan Cuza, la Bucureşti, unde rostea proclamaţia către ţară. Domnitorul a intrat în Bucureşti prin zona Băneasa, fiind întâmpinat cu pâine şi sare şi aclamat de 100.000 de oameni. În aceeași zi, Alexandru Ioan Cuza a depus jurământul în clădirea Catedralei Mitropolitane București, în care se angaja să respecte actul unirii, din 5 și 24 ianuarie: „Jur în numele Preasfintei Treimi și în fața Țării că voi păzi cu sfințenie drepturile și interesele Principatelor Unite; că în toată Domnia mea voi priveghea la respectarea legilor pentru toți și în toate, și că nu voi avea înaintea ochilor mei decît binele și fericirea nației Române. Așa Dumnezeu și confrații mei să-mi fie întru ajutor!”.
RADOR