„Întâlnirea între generaţii” la Sighetu Marmaţiei
24 Mai 2017, 15:13
Cu ocazia comemorării deportării evreilor maramureşeni din mai 1944, la Sighetu Marmaţiei a avut loc zilele acestea „Întâlnirea între generaţii”, eveniment la care au participat zeci de evrei din toată lumea, urmașii supraviețuitorilor din lagărele naziste. Majoritatea sunt evrei cu rădăcini maramureşene care au vizitat, mulţi dintre ei, pentru prima oară, oraşul din care în urmă cu 73 de ani le-au fost deportate familiile. Care sunt poveştile pe care le-au descoperit la Sighet, cum era viaţa comunităţii evreieşti înainte de cel de-al doilea Război Mondial, dar şi despre importanţa genealogiei în familiiile evreieşti, aflăm mai multe de la Diana Joicaliuc: