Idei in nocturna. Pagini de Istorie: Invitat, prof.univ. dr. Dumitru Preda
26 Septembrie 2017, 13:41
Idei in nocturna- Pagini de Istorie, marti 26 septembrie 2017, Radio, Romania Cultural (21.10- 22). Redactor Dan Manolache. România în toamna anului 1917. Prefigurarea ieşirii din război prin armistiţiu Invitat, prof.univ. dr. Dumitru Preda.
Succesele militare obţinute de noua armată română în vara lui 1917 păreau că îndepărtează pentru o vreme materializarea intenţiei Puterilor Centrale de a scoate România definitiv din luptă.
Eroismul probat de români în această fază a războiului avea să se dovedească însă curând, insuficient pentru a menţine frontul răsăritean şi chiar pentru a garanta supravieţuirea independentă a ţării. În această parte a Europei principala forţă militară a Antantei aparţinea Rusiei, aflată în acea vreme în plin proces de disoluţie. Revoluţia declanşată la 3 martie 1917 (st. nou), zguduise nu doar alcătuirile instituţionale ale statului ci afectase în mod ireversibil starea de spirit, moralul trupelor ruse de pe front. Aşa se explică înfrângerea suferită de armata rusă în Galiţia – în chiar perioada desfăşurării glorioaselor lupte de pe frontul Moldovei – după ce la sfârşitul lui iunie ea pornise o ofensivă ce avea să se fie cea din urmă. De altfel defecţiunea armatei ruse a făcut ca succesele româneşti obţinute în bătăliile menţionate să nu poată fi valorificate.
Accentuarea anarhiei din statul rus precum şi descompunerea organizatorică şi căderea psiho-morală ale fostei armate ţariste aveau să ducă la consecinţe dramatice pentru România, a cărei participare la Marele Război depindea în foarte mare măsură de colaborarea (încă de la început foarte dificilă) cu aliatul de la răsărit. De altfel, toamna anului 1917 avea să marcheze practic sfârşitul acestei alianţe, ba chiar mai mult decât atât, transformarea fostului prieten în duşman.
Lovitura de stat bolşevică din 25 octombrie/7 noiembrie 1917 a accentuat situaţia dramatică a României. Noua putere instalată la Sankt Petersburg a emis chiar a doua „Decretul asupra păcii”, prin care Rusia propunea tuturor ţărilor beligerante încheierea imediată a unui armistiţiu cu o durată de cel puţin trei luni, ca o primă măsură necesară începerii tratativelor de pace.
Graba cu care Lenin şi cei apropiaţi lui au întreprins acest demers are în opinia noastră cel puţin trei explicaţii majore. Într-o ordine aleatoare menţionăm că noii stăpâni ai Rusiei îşi plăteau astfel obligaţiile luate faţă de Germania, ţară care sprijinise decisiv venirea lor la putere. Se materializa apoi intenţia programatică de a declanşa revoluţia mondială, căci în apelul adus proletariatului din toate ţările, aliate sau adversare, muncitorii erau sfătuiţi să se pronunţe nu doar pentru pace, ci şi pentru eliberarea de exploatare. În al treilea rând, dorinţa de a câştiga popularitate răspundea aşteptărilor poporului rus, sătul de război.
Chiar dacă evaluarea noii situaţii create în Rusia prin preluarea puterii de către bolşevici era greu de realizat la Iaşi, personalităţi politice şi militare ale României intuiau gravele consecinţe ce decurgeau pentru ţara noastră. Astfel, primul ministru I. I. C. Brătianu se gândea la ieşirea din război, considerând că „rolul nostru militar era terminat şi că Aliaţii trebuiau să o înţeleagă şi să ne dea dezlegarea cuvenită”, după cum relatează I. G. Duca. În însemnările sale zilnice, generalul Alexandru Averescu aprecia că din punct de vedere militar „o schimbare a rapoartelor între ruşi şi duşmani ar periclita situaţia noastră foarte serios. O retragere poate să devină imposibilă”. La Bucureşti, viitorul prim ministru Alexandru Marghiloman, informat încă şi mai puţin asupra desfăşurării evenimentelor din Rusia, avea în vedere deja încheierea unei păci separate. „Afară de o contra revoluţie greu de admis acum, cauza păcii a făcut un pas mare... Berlinul ar trebui să sondeze România oficială”.
„România oficială” se afla într-o situaţie dramatică. Ieşirea Rusiei din război „ar aduce în România catastrofa finală”, se spunea intr-o nota alcatuita de Statul Major General francez si destinata Ministrului de Razboi si Presedintelui Consiliului de Ministri.
Generalul Henri Mathias Berthelot, Şeful Misiunii Militare franceze, telegrafia la Paris la 20 noiembrie 1917, cerând în acelaşi timp ca un „avertisment oficial şi concertat” să fie adresat de puterile Antantei noii guvernări de la Petrograd.
Îngrijorarea provocată de o probabila abandonare a României de către Rusia cu consecinţe grave previzibile, de prăbuşire a întregului front oriental era evidentă în instrucţiunile trimise trei zile mai târziu generalului Berthelot, de către însuşi primul ministru francez. Ele îi cereau şefului Misiunii Militare franceze, ca într-o asemenea situaţie să se opună dezarmării armatei române sau desfiinţării ei. Clemenceau preciza că „Dacă evenimentele fac inevitabilă abandonarea temporară a teritoriului român, armata română va continua lupta în Basarabia şi în zona Doneţului, să întărească aici acel nucleu de forţe pe care autoritatea unor condamnaţi cum este Kaledin le menţine sub ordine şi să le aducă un sprijin care poate fi decisiv pentru destinele României”.
Vom vorbi despre Romania de acum un secol analizand situatia ei politica, militara si sociala. Vom vorbi despre variantele noastre de rezistenta pe ceea ce ramasese singurul “Front Oriental”, despre incertitudinile care au dus la trimiterea celui de al doilea transport al tezaurului intr-o Rusie tulburata de framantari interne dar si despre capacitatea elitei politice romanesti de a domina comlexa realitate interna si international.