Storymania – Mobbingul sau hărțuirea psihologică la locul de muncă
03 August 2017, 06:00
Petrecem mult timp la serviciu, din prima zi de muncă și până în momentul pensionării. Nu e un secret că relațiile de la locul de muncă ne influențează viața, profesională și personală. În mod normal, o persoană angajată interacționează la serviciu cu alți oameni. Care, în relațiile de muncă, nu încearcă permanent să o intimideze, să o umilească, să o discrediteze, să o insulte, să o critice, să o izoleze, să o agreseze verbal sau chiar fizic. În cazul in care unul sau mai multe din aceste lucruri se întâmplă, pentru cel puțin 6 luni, putem vorbi despre hărțuire psihologică la locul de munca, despre mobbing.
Discutăm despre această forma de agresiune, ce înseamnă ea, cum și de ce se întâmplă, cum și dacă poate fi oprită sau limitată. Diana Vasile, Flori Ana Buzilă și Mădălina Ivanciu, psihologi și psihoterapeuți în cadrul Institutul Pentru Studiul și Tratamentul Traumei ne vor ajuta să găsim răspunsul la aceste întrebări și la altele, legate de mobbing.