Idei în nocturnă- Pagini de Istorie - un secol de la prima biruinţă a comunismului
31 Octombrie 2017, 06:00
Marti 31 octombrie 2017, Radio, Romania Cultural (21.10- 22). Redactor Dan Manolache. Un secol de la prima biruinţă a comunismului. “Revoluţia din octombrie”, determinări, desfăşutare, consecinţe immediate. Invitaţi, prof. univ. dr. Virgiliu Ţârău şi prof.univ.dr. Cosmin Popa.
“O stafie umblă prin Europa- stafia comunismului.” Aceasta stafie vedtită de Karl Marx şi Friederich Engels în “Manifestul Partidului Comunist” apărut în primăvara lui 1848, a rătăcit pe continentul nostru pâna în toamna lui 1917. Atunci, pe 25 octombrie/ 7 noiembrie, adica exact cu un secol în urmă, a capătat în bubuitul tunurilor de pe crucişătorul Aurora, a căpătat aşadar, consistenţa şi dimensiunile Rusiei.
Iată câteva repere ale evenimentelor întamplate atunci, preluate dintr-o istorie oficială a comunismulului apărută in 1958 în editie românească cu titlul „Istoria URSS” şi sub egida Academiei de Ştiinţe a URSS. „Să incercuim şi să izolăm Petrogradul, să-l luăam printr-un atac combinat al flotei,muncitorilor şi trupelor,- aceasta este sarcina, sarcină care cere artă şi triplă îndrăzneală”. Cuvintele îi aparţin lui Lenin şi au fost citate din articolul „Sfaturile unuia care nu e de faţă”, publicat pe 8 octombrie 1917, la o zi de la intoarcerea din Finlanda. La 24 octombrie 1917, Lenin trimetea membrilor CC ultima scrisoare din ilegalitate în care cerea „Guvernul trebuie arestat, cu orice preţ astă seară, astă noapte, dezarmând (înfrângând în caz de împotrivire) detaşamentele de iuncheri. Nu mai putem aştepta! Putem pierde totul!.....Orice întârziere în acţiune este echivalentă cu moartea”. O salvă oarbă trasă de pe cruciţătorul Aurora a fost semnalul declanşator al atacului asupra Palatului de Iarnă, sediul guvernului. A răsunat apoi o altă salvă trasă din fortăreaţa Petru şi Pavel. Palatul de Iarnă a capitulat târziu in noaptea de 25 spre 26 octombrie la ora 2 şi 10 minute. Membrii guvernului provizoriu au fost arestaţi si încarceraţi în fortăreaţa Petru şi Pavel. Revoluţia bolşevică învinsese. A urmat.....comunismul!
O mare conştiinţă a epocii, scriitorul Panait Istrati făcea în cartea sa „Spovedanie pentru învinşi” un adevărat rechizitoriu noii orânduiri şi corifeilor ei: „ Cum să-i ierţi pe cei care ies din sânul ei (revoluţiei), se proclamă elite, îşi impun salarii bune pentru galerie şi în schimb sufocă, strivesc, fură, violează, omoară în tăcere.Nu-i oare aici, pentru totdeuna, falimentul unei Revoluţii? Îmi este peste putinţă să fac bilanţul unei atari imoralităţi.”
Au trecut 100 de ani.....Comunismul s-a întins şi asupra altor ţări, mai dăainuie incă şi astăzi nu numai în unele state ci şi în unele ....conştiinţe. Asta deşi bilnşul său criminal a fost pus în evidenţă de multe lucrări ştiinţifice intre care „Cartea Neagră a Comunismului” care îl acuză de aproximativ 100 de milioane de victime.
Vom vorbi în această primă emisiune pe care o consacrăm comunismului despre victoria bolşevismului urmând ca marţea viitoare să-i punem în evidenţă consecinţele.