Atacuri la Londra: Șase morți, aproximativ 50 de răniți
04 Iunie 2017, 10:00
Există cetățeni francezi printre "victimele" atentatului de sâmbătă seara de la Londra, soldat cu șase morți și aproximativ 50 de răniți, a anunțat duminică președinția franceză, fără să ofere date precise în acest sens, relatează AFP.
"Printre victime figurează și cetățeni francezi. Franța face tot posibilul pentru a le acorda asistența" necesară, a asigurat Palatul Elysee într-un comunicat, adăugând că măsurile de securitate au fost "consolidate" pentru a permite francezilor din Londra să voteze duminica viitoare, 11 iunie, în primul tur al alegerilor legislative din Franța.
Atentatul care a lovit Londra în noaptea de sâmbătă spre duminică este un "nou atac abominabil și laș împotriva societăților noastre libere", condamnă președinția franceză.
Președintele Emmanuel Macron a "adresat poporului britanic solidaritatea Franței, care va continua cu toate forțele sale să lupte împotriva terorismului alături de Regatul Unit și de toate popoarele vizate", asigură Palatul Elysee.
Șeful statului este "în contact cu autoritățile britanice și este informat cu privire la evoluția situației și la elementele de anchetă", mai declară Palatul Elysee.
Un nou atentat a avut loc sâmbătă seara în centrul Londrei, unde trei atacatori la bordul unei camionete au intrat într-o mulțime de pietoni în zona Podului Londrei și au înjunghiat trecători cu cuțite, omorând șase persoane, înainte de a fi împușcați mortal de poliție.
Aproximativ 50 de răniți au fost spitalizați, a anunțat Serviciul de ambulanță de la Londra, care a acordat îngrijiri persoanelor rănite ușor la fața locului.
Poliția a indicat că tratează aceste atacuri drept "acte de terorism". Atacurile intervin doar cu cinci zile înainte de alegerile legislative din Marea Britanie. Acesta este al treilea atac care lovește Marea Britanie în mai puțin de trei luni.
AGERPRES