Ascultă Radio România Cultural Live

Acum 81 de ani (1936) se deschidea oficial Muzeul Satului din Bucureşti, în prezenţa regelui Carol al II-lea

10 Mai 2017, 09:07

În anii '30, în Europa existau două astfel de muzee: muzeul Skansen, înființat la Stockholm în 1891 și muzeul Bigdo din Lillehamer, Norvegia. În România, profesorul Romulus Vuia înființase la Cluj Muzeul Etnografic al Transilvaniei (1929).

Crearea Muzeului Satului este rodul unor cercetări intense și susținute, teoretice și de teren, al unor experimente muzeografice, de peste un deceniu, coordonate de profesorul Dimitrie Gusti, întemeietor al Școlii Sociologice din București. Ca șef al catedrei de sociologie din cadrul Universității București, Gusti a organizat, în perioada 1925-1935, cu specialiști din diverse domenii (sociologi, etnografi, folcloriști, geografi, statisticieni, medici) și cu studenții săi, campanii de cercetări monografice, cu caracter interdisciplinar, într-un număr relativ mare de sate (Fundu Moldovei — județul Suceava, Nereju — județul Vrancea, Drăguș — județul Brașov, Dragomirești — județul Maramureș, Clopotiva — județul Hunedoara, Runcu — județul Gorj, Rușețu — județul Buzău etc.).

Gusti și colaboratorii săi, printre care se aflau Mircea Vulcănescu, Traian Herseni, Mihai Pop și Anton Galopentia, au organizat două expoziții mari cu obiecte țărănești, la sediul fundației ''Principele Carol'' și în cadrul Pavilionului Regal din parcul Carol. Pe baza acestor experiențe, a unei munci asidue de concepție și a sprijinului moral și material al Fundației Regale "Principele Carol", din martie 1936, în numai două luni, s-a putut clădi o operă muzeografică de excepție. În acest scurt interval, echipele de specialiști și studenți (aceiași care participaseră la campanile de teren), conduse de profesorii D. Gusti și H. H. Stahl, au achiziționat din satele cercetate construcții țărănești (case, anexe gospodărești, biserici, instalații tehnice) și obiecte de interior (mobilier, ceramică, țesături, unelte etc.), considerate reprezentative pentru locurile lor de origine. Pentru mai multă autenticitate, la montarea construcțiilor în muzeu au lucrat meșteri aduși din satele de proveniență.

Deschiderea oficială a Muzeului Satului a avut loc la 10 mai 1936, în prezența regelui Carol al II-lea, iar pentru public o săptămână mai târziu, la 17 mai 1936. În discursul inaugural, profesorul Dimitrie Gusti sublinia că Muzeul Satului este un muzeu original, care nu a fost creat după modelul muzeelor în aer liber existente în acea vreme în Europa, acestea fiind, după opinia lui ''prea etnografice și în mare măsură romantice''. El adăuga că muzeul trebuie să ''înfățișeze lucruri adevărate'', fiind o sinteză a satelor din toată România. Conceput ca un muzeu sociologic, misiunea muzeului este de a înfățișa vizitatorilor realitatea vieții satului, așa cum era sau este ea trăită de țăranul român.

Inaugurarea Muzeul Satului în prezența regelui Carol al II-lea al României, 1936

La început, muzeul dispunea de 6,5 hectare de teren pe care au fost amplasate 33 de complexe autentice, transferate din satele cercetate: case cu anexe, o biserică, troițe, instalații tehnice, fântâni și un scrânciob. La nici un an de la inaugurare, în februarie 1937, Dimitrie Gusti și colaboratorii săi, care au contribuit la punerea bazelor muzeului, au primit invitația de a participa, cu o selecție de obiecte reprezentative pentru cultura populară românească la expoziția Internațională de la Paris.

Inaugurarea Muzeul Satului în prezența regelui Carol al II-lea al României, 1936

Elementul de noutate și autenticitate pe care Muzeul Satului îl ilustra ca muzeu sociologic a fost unul dintre factorii care au contat în alegerea, în 1939, a României și respectiv a Bucureștiului, ca loc de organizare a celui de-al XI-lea Congres Internațional de Sociologie.

Între 1940 și 1948, muzeul a fost închis vizitatorilor deoarece în casele existente au fost găzduite familii de refugiați basarabeni și bucovineni. După redeschiderea sa, spațiul de expunere s-a mărit ajungând la 6,9 hectare iar numărul complexelor de arhitectură populară a ajuns la 62. În anul 1978, Muzeul Satului a fuzionat cu Muzeul de Artă Populară sub titulatura de Muzeul Satului și de Artă Populară, funcționând cu această denumire până în 1990, când și-a recăpătat individualitatea.

Gospodărie țărănească la Muzeul Satului

Prin expoziția sa de arhitectură și tehnică populară, prin inventarul specific de obiecte etnografice, precum și prin noua concepție muzeografică de organizare, muzeul reușește să prezinte publicului, într-un mod mai sistematic decât în trecut, imaginea unui sat — sinteză a României, în originalitatea, reprezentativitatea, unitatea și diversitatea sa. Totodată, respectarea și aplicarea cu consecvență a principiului unității în diversitate, a permis să fie surprinse și diferențierile de ordin etnic precum și interferențele dintre cultura populară românească și a altor naționalități din România, în muzeu fiind transferate o gospodărie de secui din Bancu, județul Harghita, și o alta de ruși-lipoveni din Jurilovca, județul Tulcea.

Datorită campaniilor de cercetare și achiziții, patrimoniul muzeului a crescut, ajungând să cuprindă 123 de complexe distincte ce totalizează 363 de monumente. În toamna anului 2002, a fost pusă în funcțiune o clădire modernă, multifuncțională care adăpostește colecțiile de patrimoniu mobil, biblioteca, fondurile documentare și laboratoarele de conservare-restaurare.

Între monumentele recent transferate în muzeu, respectiv la începutul anului 2003, se afla biserica din Timișeni (județul Gorj), monument de o deosebită valoare pentru arhitectura rurală religioasă veche (1773) și pentru arta execuției picturii. O altă achiziție, ce merită menționată, este din anul 2010, o gospodărie cu ocol întărit specifică huțulilor din Bucovina.

Pe lângă patrimoniul din expoziția în aer liber și din colecții muzeul deține și un bogat fond documentar alcătuit din colecții de manuscrise, studii, schițe, desene, planșe, filme alb-negru și color, fotografii ce provin din cercetările pe teren ale echipelor de monografiști care au contribuit la fondarea muzeului cât și din investigațiile ulterioare.

Parada portului popular 1985

Din păcate, istoria recentă a muzeului a înregistrat și două evenimente dramatice: incendiile din septembrie 1997 (sectorul Transilvania) și 20 februarie 2002 (sectorul Moldova și Dobrogea) care au afectat o serie de monumente și obiectele de inventar aferente.

Din anul 2001, Muzeul Satului face parte din rețeaua muzeelor cuprinse în programul Primăvara muzeelor, inițiat de Direcția Muzeelor Franței, ce încurajează contactele și schimburile între muzeele europene afiliate rețelei ca și realizare de acțiuni culturale (expoziții, conferințe, festivaluri etc) pe o temă comună.

Ca recunoaștere a prestigiului său, pe plan internațional, Muzeul Național al Satului ''Dimitrie Gusti'' este membru al unor organisme și asociații internaționale, între care Asociația Europeană a Muzeelor în Aer Liber. Prezența specialiștilor străini la colocviile cu caracter internațional organizate de Muzeul Național al Satului "Dimitrie Gusti", sub genericul "Satul european azi", la sesiunile Asociației Muzeelor în Aer Liber, cât și participarea cercetătorilor și muzeografilor instituției la manifestările științifice realizate de instituțiile de profil din alte țări, sunt dovada acestor relații, atât de profitabile pentru toți cei implicați. În același timp, specialiștii români colaborează cu partenerii europeni (Misiunea Patrimoniului Etnologic din Ministerul Culturii din Franța, Muzeul Național de Arte și Tradiții Populare din Paris, Ecomuzeul Grandes Landes din Sabres — Franța, Muzeul Szolnok din Ungaria etc.), inclusiv într-o serie de parteneriate promovate de Consiliul Europei, în diferite proiecte de cercetare și de valorificare a patrimoniului material și imaterial al culturii populare.

Expoziție cu titlul ''Vin Floriile cu soare și soarele cu Florii'', organizată la Muzeul Național al Satului ''Dimitrie Gusti', 2013

În 2010, Muzeul Național al Satului l-a omagiat pe întemeietorul său, Dimitrie Gusti (1880-1955), în perioada 17 — 23 mai, printr-o serie de evenimente culturale dedicate marelui om de cultură, comemorat la 130 de ani de la naștere și 55 de ani de la dispariția sa.

Programele de pedagogie muzeală și toate activitățile cu publicul certifică împlinirea și exercitarea vocației Muzeului Național al Satului ''Dimitrie Gusti'' de "museum vivum", de muzeu ce valorifică într-o manieră dinamică tot ceea ce este autentic și reprezentativ în cultura noastră populară. Intrate în tradiția muzeului, Târgul meșterilor populari, Tabăra de creație "Vara pe uliță", Festivalul obiceiurilor de iarnă "Florile dalbe", Zilele zonelor etnografice, Zilele Culturii diferitelor popoare, susținute de Ambasadele țărilor respective atrag un număr mare de vizitatori și contribuie, cu fiecare an, la creșterea publicului Muzeului Național al Satului. Printr-o diversitate de publicații, difuzate prin librăria muzeului: ghiduri, pliante, albume, cărți poștale, diapozitive, CD-uri, casete video și audio etc., publicul este invitat să descopere muzeul și valorile sale și, implicit, pe cele ale creației populare, să le cunoască și să le prețuiască. Obiectele de artă populară, creații ale meșterilor contemporani, puse la dispoziția vizitatorilor prin magazinul muzeului, au nu numai semnificația de obiecte-amintiri, ci și rolul de a contribui la educarea publicului pe linia bunului gust.

Târgul de Sfinții Apostoli Petru și Pavel, 2013

La împlinirea a 80 de ani de la inaugurare, în săptămâna 16-22 mai 2016, au loc mai multe manifestări dedicate acestei aniversări, la sediul Muzeului Satului. De asemenea, instituției i se conferă medalia Ordinul "Meritul Cultural" în grad de Mare Ofițer, categoria F "Promovarea culturii", din partea Președinției României.

AGERPRES

Începe a 19-a ediție a festivalului Ars HUNGARICA
Istorie-filozofie-psihologie 07 Noiembrie 2024, 10:12

Începe a 19-a ediție a festivalului Ars HUNGARICA

Festivalul cultural maghiar debutează vineri, 8 noiembrie 2024 cu două vernisaje în sala CIT a Primăriei Municipiului...

Începe a 19-a ediție a festivalului Ars HUNGARICA
„Arborele Memoriei”- o expoziție pentru comemorarea victimelor Holocaustului în România
Istorie-filozofie-psihologie 07 Noiembrie 2024, 01:12

„Arborele Memoriei”- o expoziție pentru comemorarea victimelor Holocaustului în România

Asociația Teatru 2.0 , alături de Federația Comunităților Evreiești din România, anunță  deschiderea expoziției...

„Arborele Memoriei”- o expoziție pentru comemorarea victimelor Holocaustului în România
100 de ani de la apariția volumului „Istoria civilizației române moderne” de Eugen Lovinescu, lucrare fundamentală a culturii române
Istorie-filozofie-psihologie 06 Noiembrie 2024, 13:30

100 de ani de la apariția volumului „Istoria civilizației române moderne” de Eugen Lovinescu, lucrare fundamentală a culturii române

Academia Română împreună cu Muzeul Național al Literaturii Române , Biblioteca Centrală Universitară...

100 de ani de la apariția volumului „Istoria civilizației române moderne” de Eugen Lovinescu, lucrare fundamentală a culturii române
Evenimente speciale cu ocazia Galei Corneliu Coposu la Timișoara
Istorie-filozofie-psihologie 04 Noiembrie 2024, 02:05

Evenimente speciale cu ocazia Galei Corneliu Coposu la Timișoara

Cea de-a VII-a ediție a Galei Corneliu Coposu se va desfășura la Timișoara, pe 9, 10 și 11 noiembrie 2024, evenimentul...

Evenimente speciale cu ocazia Galei Corneliu Coposu la Timișoara
Se deschide Casa Arhitecţilor, parte a Domeniului Regal Peleș și locul unde a luat naștere proiectul Castelului Peleș din Sinaia
Istorie-filozofie-psihologie 18 Octombrie 2024, 15:11

Se deschide Casa Arhitecţilor, parte a Domeniului Regal Peleș și locul unde a luat naștere proiectul Castelului Peleș din Sinaia

După mai bine de 2 ani de renovări și lucrări de consolidare, Vila Șipot, cunoscută și sub numele de „Casa...

Se deschide Casa Arhitecţilor, parte a Domeniului Regal Peleș și locul unde a luat naștere proiectul Castelului Peleș din Sinaia
"ION MORARU Pustiirea și Sabia Dreptății - Treptele infernului - Fata cu miros de busuioc " - Un imn închinat jertfei românilor din Basarabia
Istorie-filozofie-psihologie 15 Octombrie 2024, 13:33

"ION MORARU Pustiirea și Sabia Dreptății - Treptele infernului - Fata cu miros de busuioc " - Un imn închinat jertfei românilor din Basarabia

Teatrul Național Radiofonic prezintă în premieră absolută , marți, 15 octombrie 2024, de la ora 19.00, la Radio...

"ION MORARU Pustiirea și Sabia Dreptății - Treptele infernului - Fata cu miros de busuioc " - Un imn închinat jertfei românilor din Basarabia
Universitatea Națională de Muzică din Bucureşti – 160 de ani, concert aniversar la Ateneul Român
Istorie-filozofie-psihologie 15 Octombrie 2024, 07:21

Universitatea Națională de Muzică din Bucureşti – 160 de ani, concert aniversar la Ateneul Român

Flaut Power, Game, Clarino, Violoncellissimo, Corul Ricercare

Universitatea Națională de Muzică din Bucureşti – 160 de ani, concert aniversar la Ateneul Român
NOAPTEA FILOSOFIEI la București
Istorie-filozofie-psihologie 07 Octombrie 2024, 09:45

NOAPTEA FILOSOFIEI la București

Barbara Cassin, un nume de primă mărime al filosofiei europene, deschide ediția din acest an.

NOAPTEA FILOSOFIEI la București
Ascultă live

Ascultă live

09:00 - 10:00
Teatrul Național Radiofonic pentru copii
Ascultă live Radio România Cultural
09:05 - 10:00
JURNAL MILITAR
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
09:30 - 10:00
ÇáÝĘŃÉ ÇáĂćáě
Ascultă live Radio România Internaţional 1
Acum live
Radio România Internaţional 2
Ascultă live Radio România Internaţional 2
Acum live
Radio România Internaţional 3
Ascultă live Radio România Internaţional 3
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
09:05 - 10:00
DEDICAȚII MUZICALE
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio Vacanța Fresh
Ascultă live Radio Vacanța Fresh
Acum live
Radio Vacanța Gold
Ascultă live Radio Vacanța Gold
Acum live
Radio Vacanța Nostalgia
Ascultă live Radio Vacanța Nostalgia
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
07:00 - 10:00
Bună dimineaţa Transilvania
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța FM
Ascultă live Radio România Constanța FM
Acum live
Radio România Constanța Folclor
Ascultă live Radio România Constanța Folclor
Acum live
Radio România Oltenia Craiova
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
Acum live
Radio România Reșița
Ascultă live Radio România Reșița
Acum live
Radio România Tg Mureș
Ascultă live Radio România Tg Mureș
Acum live
Radio România Timișoara FM
Ascultă live Radio România Timișoara FM
Acum live
Radio România Timișoara AM
Ascultă live Radio România Timișoara AM
Acum live
Radio România Arad FM
Ascultă live Radio România Arad FM
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Ascultă live Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Acum live
Radio România Cluj în limba maghiară
Ascultă live Radio România Cluj în limba maghiară
Acum live
Radio eTeatru
Ascultă live Radio eTeatru