Ascultă Radio România Cultural Live

A murit Mircea Ionescu Quintus

15 Septembrie 2017, 19:03

Președintele de onoare al PNL, Mircea Ionescu-Quintus, a murit la 15 septembrie 2016, la vârsta de 100 de ani.

Scriitorul și omul politic Mircea Ionescu-Quintus s-a născut la 18 martie 1917, la Herson (Cherson), în Crimeea, unde familia era refugiată.

Mircea Ionescu-Quintus, președinte de onoare al Partidului Național Liberal, a fost fiul Mariei (născută Naumescu) și al lui Ion G. Ionescu-Quintus, potrivit ''Dicționarului General al Literaturii Române'' (Editura Univers Enciclopedic, București 2005).

A absolvit Liceul "Sfinții Petru și Pavel" din Ploiești (1927-1934). A fost licențiat "cum laude" al Facultății de Drept din București (1938), fiind specialist în drept și procedură penală.

A profesat avocatura în Ploiești, începând din 1940 până în 1987. Consilier îndrumător de avocați stagiari (1977-1985); profesor la catedra de Drept Constituțional și Administrativ la Facultatea de Studii Juridice a Universității de Inventică din Ploiești (1991-1993).

Membru fondator al grupului "Gânduri și rânduri", se află între cei care întemeiază și editează revista cu același nume (Ploiești, 1937-1938). Întors de pe frontul de Răsărit (va fi decorat mai târziu cu Coroana României cu spade și panglica de Virtute Militară), este numit redactor responsabil al revistei "Gând prahovean" (1943-1944). După război conduce, din 1945, Organizația Tineretului Liberal din Prahova. În 1946, este arestat timp de câteva luni; eliberat, își reia funcția până la desființarea Partidului Național Liberal. Arestat a doua oară în 1952, este întemnițat și trimis în coloniile penitenciare de la Poarta Albă, Coasta Galeș, Peninsula Valea Neagră, Borzești. După eliberare (1954), practică avocatura intermitent, căci este reținut și eliberat de încă două ori, în 1956 și în 1957. Din 1964, revine și în viața literară, fiind mulți ani președinte al Clubului Umoriștilor Prahoveni.

A fost președinte al Organizației județene Prahova a PNL (1990-1993); în această calitate, în perioada februarie — iunie 1990, a fost membru al Consiliului Provizoriu de Uniune Națională (CPUN) — Prahova; vicepreședinte al PNL (1990-1992); președinte al PNL (din 26 februarie 1993, până în 17 februarie 2001); deputat de Prahova în prima legislatură postdecembristă, ales pe lista PNL la 20 mai 1990; vicepreședinte al Adunării Deputaților (18 iunie 1990 — septembrie 1991).

Ministru al justiției în cabinetul condus de Theodor Stolojan (16 octombrie 1991 — 19 noiembrie 1992).

La alegerile parlamentare din 3 noiembrie 1996, a obținut un mandat de senator de Prahova, iar la 27 noiembrie 1996, a fost ales vicepreședinte al Senatului României. La 22 decembrie 1999, a fost numit președinte interimar, iar la 1 februarie 2000, a fost ales președinte al Senatului României; reales senator de Prahova în legislatura 2000-2004; președinte de onoare al PNL (din 19 oct. 2002).

A fost scriitor, președinte de onoare al Uniunii Epigramiștilor din România și membru al Uniunii Scriitorilor din România.

Debutează în revista "Curierul Liceului Sfinții Petru și Pavel" (1934), prima lui carte fiind "Haz de necaz", publicată în 1943 și prefațată de Radu D. Rosetti. Următoarea culegere, "Epigrame", cu inedite și preluări, apare abia după trei decenii, în 1973. Autor al volumelor: "Epigrame și epitafuri"; "Lacrima scoicilor"; "Cazul Dorin Condrea"; "Mărturie mincinoasă"; "Citație pentru un necunoscut"; coautor la numeroase Culegeri de Epigrame editate de Clubul "Cincinat Pavelescu" din București și colaborări la reviste și publicații, între care: "Gluma", "Păcală", "Mitică", "Urzica", "Moftul Român", "Cronica Română", "Palatul de Justiție". Potrivit Dicționarului General al Literaturii Române, Mircea Ionescu-Quintus și-a încercat condeiul și într-o dramă, de fapt un "proces spectacol", "Cazul Doria Condrea", scrisă în 1958, dar nepublicată. Între eseurile adunate în volumul "Liberal din tată-n fiu" (1996), sunt cuprinse și câteva fragmente autobiografice, în timp ce versurile, corespondența și însemnările din "Moara dracilor" (1999) evocă sobru și concis momente trăite în timpul detențiilor politice.

A fost membru a numeroase societăți și asociații culturale și în conducerea unora dintre acestea; președinte de onoare al fundațiilor culturale "I.L. Caragiale" și "Nicolae Grigorescu" — Câmpina.

A primit Premiul "Cincinat Pavelescu" al Societății Academice "Titu Maiorescu" (1992); Diploma de merit a Uniunii Juriștilor din România (1991); Diploma de merit a Uniunii Juriștilor din România (1991); Diploma Editurii "Românul" pentru activitate parlamentară (1990); Premiul "Ștefan Tropcea" — Brăila (1989); Premiul "Cronica Română" pentru activitate politică (1993); Premiul Asociației Umoriștilor Români pentru epigramă (1993) etc.

A fost membru al Asociației Foștilor Deținuți Politici din România; veteran de război, decorat în 1942 cu Ordinul "Coroana României" cu spade și panglici de Virtute Militară.

A primit, în aprilie 2009, gradul de general de brigadă în retragere din partea președintelui Traian Băsescu. A primit, de asemenea, Ordinul portughez "Infante Don Henrique", în grad de Mare cruce și Ordinul danez "Daneburg", în grad de Mare cruce.

La 17 martie 2017, președintele Klaus Iohannis l-a decorat pe Mircea Ionescu-Quintus, cu Ordinul Național "Steaua României", iar la 15 mai 2017 șeful statului a semnat decretul privind înaintarea în gradul de general-maior cu două stele, în retragere, a generalului veteran de război Mircea Ionescu-Quintus din Ministerul Apărării Naționale.

În anul 2009, cu ocazia "Zilelor orașului Ploiești", a primit o stea pe "Aleea Celebrităților" aflată în centru, în zona pietonală Nichita Stănescu.

În februarie 2015, în cadrul Galei Tineretului Național Liberal (TNL), a primit premiul pentru întreaga carieră în slujba valorilor democrației, a civismului și libertății de expresie.

A fost declarat cetățean de onoare al orașelor Ploiești și Orșova.

A fost căsătorit și a avut un fiu.

AGERPRES

Începe a 19-a ediție a festivalului Ars HUNGARICA
Istorie-filozofie-psihologie 07 Noiembrie 2024, 10:12

Începe a 19-a ediție a festivalului Ars HUNGARICA

Festivalul cultural maghiar debutează vineri, 8 noiembrie 2024 cu două vernisaje în sala CIT a Primăriei Municipiului...

Începe a 19-a ediție a festivalului Ars HUNGARICA
„Arborele Memoriei”- o expoziție pentru comemorarea victimelor Holocaustului în România
Istorie-filozofie-psihologie 07 Noiembrie 2024, 01:12

„Arborele Memoriei”- o expoziție pentru comemorarea victimelor Holocaustului în România

Asociația Teatru 2.0 , alături de Federația Comunităților Evreiești din România, anunță  deschiderea expoziției...

„Arborele Memoriei”- o expoziție pentru comemorarea victimelor Holocaustului în România
100 de ani de la apariția volumului „Istoria civilizației române moderne” de Eugen Lovinescu, lucrare fundamentală a culturii române
Istorie-filozofie-psihologie 06 Noiembrie 2024, 13:30

100 de ani de la apariția volumului „Istoria civilizației române moderne” de Eugen Lovinescu, lucrare fundamentală a culturii române

Academia Română împreună cu Muzeul Național al Literaturii Române , Biblioteca Centrală Universitară...

100 de ani de la apariția volumului „Istoria civilizației române moderne” de Eugen Lovinescu, lucrare fundamentală a culturii române
Evenimente speciale cu ocazia Galei Corneliu Coposu la Timișoara
Istorie-filozofie-psihologie 04 Noiembrie 2024, 02:05

Evenimente speciale cu ocazia Galei Corneliu Coposu la Timișoara

Cea de-a VII-a ediție a Galei Corneliu Coposu se va desfășura la Timișoara, pe 9, 10 și 11 noiembrie 2024, evenimentul...

Evenimente speciale cu ocazia Galei Corneliu Coposu la Timișoara
Se deschide Casa Arhitecţilor, parte a Domeniului Regal Peleș și locul unde a luat naștere proiectul Castelului Peleș din Sinaia
Istorie-filozofie-psihologie 18 Octombrie 2024, 15:11

Se deschide Casa Arhitecţilor, parte a Domeniului Regal Peleș și locul unde a luat naștere proiectul Castelului Peleș din Sinaia

După mai bine de 2 ani de renovări și lucrări de consolidare, Vila Șipot, cunoscută și sub numele de „Casa...

Se deschide Casa Arhitecţilor, parte a Domeniului Regal Peleș și locul unde a luat naștere proiectul Castelului Peleș din Sinaia
"ION MORARU Pustiirea și Sabia Dreptății - Treptele infernului - Fata cu miros de busuioc " - Un imn închinat jertfei românilor din Basarabia
Istorie-filozofie-psihologie 15 Octombrie 2024, 13:33

"ION MORARU Pustiirea și Sabia Dreptății - Treptele infernului - Fata cu miros de busuioc " - Un imn închinat jertfei românilor din Basarabia

Teatrul Național Radiofonic prezintă în premieră absolută , marți, 15 octombrie 2024, de la ora 19.00, la Radio...

"ION MORARU Pustiirea și Sabia Dreptății - Treptele infernului - Fata cu miros de busuioc " - Un imn închinat jertfei românilor din Basarabia
Universitatea Națională de Muzică din Bucureşti – 160 de ani, concert aniversar la Ateneul Român
Istorie-filozofie-psihologie 15 Octombrie 2024, 07:21

Universitatea Națională de Muzică din Bucureşti – 160 de ani, concert aniversar la Ateneul Român

Flaut Power, Game, Clarino, Violoncellissimo, Corul Ricercare

Universitatea Națională de Muzică din Bucureşti – 160 de ani, concert aniversar la Ateneul Român
NOAPTEA FILOSOFIEI la București
Istorie-filozofie-psihologie 07 Octombrie 2024, 09:45

NOAPTEA FILOSOFIEI la București

Barbara Cassin, un nume de primă mărime al filosofiei europene, deschide ediția din acest an.

NOAPTEA FILOSOFIEI la București
Ascultă live

Ascultă live

00:00 - 00:30
Ambient
Ascultă live Radio România Cultural
00:00 - 00:05
Ştiri
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
00:00 - 01:00
Espańol 2
Ascultă live Radio România Internaţional 1
Acum live
Radio România Internaţional 2
Ascultă live Radio România Internaţional 2
Acum live
Radio România Internaţional 3
Ascultă live Radio România Internaţional 3
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
Acum live
Radio România Antena Satelor
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio Vacanța Fresh
Ascultă live Radio Vacanța Fresh
Acum live
Radio Vacanța Gold
Ascultă live Radio Vacanța Gold
Acum live
Radio Vacanța Nostalgia
Ascultă live Radio Vacanța Nostalgia
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
Acum live
Radio România Braşov FM
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța FM
Ascultă live Radio România Constanța FM
Acum live
Radio România Constanța Folclor
Ascultă live Radio România Constanța Folclor
Acum live
Radio România Oltenia Craiova
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
Acum live
Radio România Reșița
Ascultă live Radio România Reșița
Acum live
Radio România Tg Mureș
Ascultă live Radio România Tg Mureș
Acum live
Radio România Timișoara FM
Ascultă live Radio România Timișoara FM
Acum live
Radio România Timișoara AM
Ascultă live Radio România Timișoara AM
Acum live
Radio România Arad FM
Ascultă live Radio România Arad FM
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Ascultă live Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Acum live
Radio România Cluj în limba maghiară
Ascultă live Radio România Cluj în limba maghiară
Acum live
Radio eTeatru
Ascultă live Radio eTeatru