1917, ANUL PREMERGĂTOR MARII UNIRI: Poetul Octavian Goga, militantul unirii Transilvaniei cu țara

Pe măsură ce statul român născut din unirea Principatelor se consolida, relațiile dintre românii de dincolo și de dincoace de Carpați deveneau din ce în ce mai profunde. Încă din timpul revoluției de la 1848, țăranii prezenți la Adunarea de la Blaj, strigaseră ''Noi vrem să ne unim cu Țara''. În timpul Războiului de Independență (1877-1878), de asemenea, românii transilvăneni și-au exprimat, prin diverse forme (colecte, voluntari etc.) solidaritatea cu statul român.

Poetul și publicistul Octavian Goga, născut în Rășinarii Sibiului, la 20 martie/1 aprilie 1881, s-a implicat de timpuriu și într-un mod foarte dinamic în lupta pentru drepturile naționale și sociale ale românilor din Transilvania, se menționează în ''Dicționarul general al literaturii române'' (Editura Univers Enciclopedic, 2005).

După câteva procese de presă în anii 1907-1909, în 1911 autoritățile austro-ungare i-au intentat un nou proces din cauza atitudinii sale militante în favoarea românilor din Imperiul habsburgic și a fost închis la Seghedin (1912), unde a fost vizitat de I.L. Caragiale.

În ianuarie-februarie 1913, Octavian Goga a făcut parte din delegația Partidului Național Român, care a dus tratative cu guvernul ungar cu privire la drepturile românilor din Transilvania.

Anul următor a trecut munții, în Regat, stabilindu-se la București. A fost cooptat în comitetul Ligii Culturale, condusă de Nicolae Iorga, între 1914-1916 susținând numeroase conferințe și cuvântări, pledând pentru intrarea României în Primul Război Mondial de partea Antantei, pentru eliberarea teritoriilor românești aflate sub stăpânire austro-ungară și desăvârșirea unității național-statale.

Articolele din volumul ''Strigăte în pustiu. Cuvinte din Ardeal într-o țară neutrală'' (1915) și poemele din volumul ''Cântece fără țară'' (1916) care exprimă retorica momentului, alternează virulența cu ardoarea patriotică. La 17 august, când România a intrat în război, poetul a publicat un articol în ziarul ''Epoca'', exclamând: ''Nu mai sunt Carpații!'', potrivit prefaței volumului ''Poezii'' (Editura Litera, 2010).

Intrarea României în Primul Război Mondial l-a determinat pe poetul ardelean, poetul ''pătimirii noastre'', să se înroleze, în 1917, ca simplu soldat pe frontul din Dobrogea, se amintește în volumul ''Dicționarul scriitorilor români'' (Editura Fundației Culturale Române, 1998).

În noiembrie-decembrie, după ocuparea Capitalei de către trupele germane, Octavian Goga s-a refugiat la Iași. Aici a participat la formarea unui Comitet Național al românilor emigrați din Austro-Ungaria (1917) și tot aici, mobilizat de generalul Prezan la Biroul de Propagandă al Armatei a editat împreună cu mai mulți scriitori, precum Mihail Sadoveanu, Alexandru Vlahuță, Lucian Blaga, ziarul ''România'' (1917-1918). În articolul de fond al primului număr, Octavian Goga afirma: ''pe câmpul întins, unde se prind în mănunchi puterile de apărare ale unui neam, venim astăzi și noi, o seamă de oameni ai condeiului''. În cadrul ziarului, Octavian Goga a publicat 46 de articole și mai multe poezii.

În urma semnării Păcii de la București-Buftea, Octavian Goga s-a îndreptat spre Londra și Paris, pentru a se alătura grupului de intelectuali români aflați acolo, în vederea determinării marilor puteri de a recunoaște desăvârșirea unității statale românești. Contribuții de seamă în realizarea acestui demers au avut, printre alții, Take Ionescu, Nicolae Titulescu, Octavian Goga, V. Lucaciu, Traian Vuia.

La Paris a fost creat sub președinția lui Take Ionescu, Consiliul Național pentru Unitatea Românilor (24 aug.-6 sept. 1918), potrivit prefaței volumului ''Poezii'' (Editura Litera, 2010). Octavian Goga a fost ales vicepreședinte al acestuia alături de Vasile Lucaciu, dr. C. Angelescu și Jean Th. Florescu. Scopul acestui consiliu era de a face cunoscută opiniei publice mondiale ideea privind necesitatea desăvârșirii unității noastre naționale și argumentarea legitimității ei. Numai la câteva săptămâni de la înființarea sa, Consiliul a fost recunoscut de guvernele Franței, Angliei, Italiei, Statelor Unite ale Americii.

Marea Adunare Națională de la Alba Iulia a hotărât, la 1 decembrie 1918, Unirea Transilvaniei cu România, vestea fiind primită cu deosebit entuziasm și bucurie în suflet de românii de peste graniță și de membrii Consiliului de la Paris. Octavian Goga, aflat, încă la Paris, a fost ales membru în Consiliul Dirigent al Transilvaniei.

Militant neobosit pentru unirea Transilvaniei cu țara, Octavian Goga publicase încă înainte de război o serie de volume conținând articole politice: ''O seamă de cuvinte'' (1908), ''Însemnările unui trecător. Crâmpeie din zbuciumările de la noi'' (1911), ''Strigăte în pustiu. Cuvinte din Ardeal într-o țară neutrală'' (1915). Comentând acest aspect, George Călinescu îl caracteriza pe Octavian Goga, astfel: ''foarte bun orator de mase, știind să stârnească toate instinctele populare, fără a deveni comun, un adevărat demagog academic''.

După Primul Război Mondial, Octavian Goga a fondat Partidul Național Agrar, care a fuzionat cu Liga Apărării Național Creștine, condusă de A.C. Cuza, formând Partidul Național Creștin. În plan public, a deținut funcțiile de ministru al Instrucțiunii Publice și Cultelor (1919), ministru de stat (1920-1921), ministru al Cultelor și Artelor (1920), ministru de Interne (1926-1927). În perioada 28 decembrie 1937 — 11 februarie 1938, Octavian Goga a fost prim-ministru al României.

Octavian Goga a făcut clasele primare în satul natal. A urmat apoi gimnaziul și liceul maghiar din Sibiu (1890-1899), de unde s-a transferat, în urma unui conflict național, la liceul românesc de la Brașov, pe care l-a absolvit în 1900. Studiile universitare le-a făcut la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din Budapesta (1900-1904). După studiile din Budapesta a mers la Universitatea din Berlin, cu o bursă acordată de Asociația Astra.

A debutat încă din anii de liceu în revista ''Tribuna'' (1897), cu poezia ''Atunci și acum'', iar, mai târziu, a colaborat la ''Familia'', ''România ilustrată'', ''Tribuna literară''. În anii studenției, la Budapesta, a făcut parte din Societatea academică studențească ''Petru Maior''. Aici, în 1902, împreună cu Al. Ciura și Octavian Tăslăuanu, a editat revista ''Luceafărul'', unde și-a publicat cele mai multe din versurile ce vor fi reunite în volumul ''Poezii'' (1905), care a fost primit cu entuziasm, devenind "evenimentul literar" al anului. Printre poeziile care au deschis volumul de debut se aflau ''Rugăciune'', ''Plugarii'', ''Noi'' și ''Oltul''. La 21 martie 1906, Academia Română i-a acordat Premiul ''Năsturel-Herescu''.

În 1907, Octavian Goga a înființat la Sibiu săptămânalul ''Țara noastră'' (a apărut până în 1909, în format de ziar; între 1922-1931, în format de carte la Cluj; între 1932-1938, în format de ziar și apoi de carte, la București). A fost o revistă dedicată poporului, articolele fiind patriotice, militante, cu sursa în realitățile satului. Răscoalele țărănești care au izbucnit atunci i-au inspirat lui Goga, poezii precum: ''Cain'', ''O, țară știu'', ''Cosașul''.

Au urmat volumele de versuri ''O samă de cuvinte'' (1908), ''Ne cheamă pământul'' (1909), cu poezii antologice, precum: ''Un om'', ''În munți'', ''Graiul pâinii'' și ''Din umbra zidurilor'' (1913), caracterizat prin sentimentul dezrădăcinării, ''Cântece fără țară'' (1916). A scris și teatru — ''Domnul notar'' (1914), o dramă în trei acte, a cărei premieră a avut loc la 14 februarie, pe scena Teatrului Național din București și ''Meșterul Manole'' (1928) reprezentată, de asemenea, pe aceeași scenă.

A mai scris: ''Mustul care fierbe'' (1927), ce conține articole publicate în revista ''Țara noastră'', ''Aceeași luptă: Budapesta — București'' (1930). A tradus, totodată, din Petofi Sandor, Ady Endre, Imre Madách (''Tragedia omului'', 1934, a cărei traducere a fost apreciată ca fiind excepțională).

A fost membru corespondent (29 mai 1914) și membru titular (4 iun. 1919) al Academiei Române. A fost vicepreședinte al Academiei Române (1 iun. 1929 — 30 mai 1932). În 1923 a rostit discursul solemn de primire închinat lui George Coșbuc. A fost președinte al Societății Scriitorilor Români (1924-1925).

În 1932, Facultatea de Litere și Filosofie din Cluj i-a oferit titlul de Doctor Honoris Causa, pentru întreaga sa activitate publicistică.

Octavian Goga a murit la 6 mai 1938, la Ciucea, în urma unui atac cerebral.

AGERPRES/(Documentare — Irina Andreea Cristea; editor: Marina Bădulescu, editor online: Irina Giurgiu)

Pentru realizarea acestui material au fost utilizate următoarele surse:
''Dicționarul general al literaturii române'', Editura Univers Enciclopedic, 2005
''Dicționarul scriitorilor români'', Editura Fundației Culturale Române, 1998
Octavian Goga, ''Poezii'', Editura Litera, 2010