Gaudeamus - Zbuciumatele schimbări ale canonului literar din România, 2

Titu Maiorescu, primul critic literar de la noi pe care canonul literar îl preocupă sistematic, a fost acuzat și din acest motiv de adversarii lui că face critică judecătorească. Cu primatul esteticului în evaluarea operei literare, Maiorescu încearcă să pună ordine în criteriile după care era se făceau aceste evaluări. Operațiunea e delicată și stîrnește mari animozități.

Maiorescu zgîndărea orgolii individuale și de grup, încît tînărul critic va fi atacat fără cruțare și se va încerca discreditarea lui pe toate căile, inclusiv neliterare. A se vedea procesul de imoralitate care i-a fost intentat. Că în cele din urmă canonul propus de criticul de la „Junimea” avea să se impună, asta a ținut și de perseverența lui în a-l susține și de duelurile literare pe care le-a cîștigat de-a lungul timpului.

Să nu uităm însă că Maiorescu avea de partea sa o revistă, „Convorbiri literare”, în care-și putea publica fără probleme textele critice, și că a beneficiat și de sprijinul grupării literare de la „Junimea”, încă de la începutul conflictelor sale legate de canonul literar.

În anii cincizeci ai secolului trecut „primatul esteticului”, principala idee a canonului propus de Maiorescu a dus la scoaterea lui din manuale, ca exponent al „criticii burgheze”. Același lucru s-a întîmplat și cu E.Lovinescu, continuatorul său și marele susținător al Modernismului, în perioada interbelică.

Tînărul E.Lovinescu a avut și el parte de lovituri, cele mai multe din partea tradiționaliștilor de la „Semănătorul”, dar și din partea grupării mai deschise către modernizarea literaturii autohtone, de la „Viața românească”. Mai tîrziu, chiar și unii dintre susținătorii săi aveau să-l atace, fiindcă nu erau de acord cu teoria sa culturală a „sincronismului”. Adică noi doar ne sincronizăm cu Occidentul? Nu sîntem buricul literar al pămîntului:

Strategic, Lovinescu știa că are nevoie de o revistă pentru a-și impune ideile, încît a înființat „Sburătorul”, dar și cenaclul cu același nume. Revista sa a apărut cu intermitențe pînă în 1927. Cenaclul, în schimb, a funcționat pînă aproape de moartea criticului. În apartamentul lui E.Lovinescu din blocul de pe bulevardul Elisabeta au citit și au fost pozitiv evaluați aproape toți viitorii corifei ai Modernismului autohton. Atît doar că marele lor susținător, spre deosebire de Maiorescu, n-a devenit profesor universitar, cum ar fi meritat cu prisosință, ci a rămas toată viața profesor de liceu din cauza cabalelor puse la cale împotriva lui, în timp ce adversarii săi predau la facultate valorile tradiționale ale literaturii române, dintre care multe aveau să dispară mai tîrziu din canon. Dar asta fără ca mai întîi să aibă loc mari lupte literare.

Cristian Teodorescu