Gaudeamus - Cum stăm cu postumitatea lui Titu Maiorescu
05 Martie 2017, 18:11
Ca să-ți dai seama cum stă un literat cu posteritatea sa, cea mai simplă metodă e să vezi de cîte ori i se pomenește azi numele. Or la acest capitol Titu Maiorescu stă bine. Și asta nu numai în revistele literare, ci și la posturile de televiziune și de radio. Maiorescu e și azi marea autoritate critică a literaturii române.
Chiar și autorii de teorii ale conspirației care-l atacă, atribuindu-i intenții criminale în privința lui Mihai Eminescu, sînt siliți să recunoască marele prestigiu al criticului de la Junimea. Ceea ce nu-i recunosc însă autorii teoriilor conspirației e generozitatea lui, cu care Maiorescu nu s-a lăudat niciodată. Maiorescu s-a ocupat de apariția volumul de Poesii al lui Mihai Eminescu, singurul apărut în timpul vieții poetului.
Același Maiorescu s-a îngrijit de sănătatea lui Eminescu, cu delicatețea de a nu rîcîi orgoliul poetului, după cum reiese din corespondența lor. Maiorescu, ajuns la București, îl ajută și pe Creangă, cel care îi scrie voitorului său de bine, să-i sprijine băiatul în cariera sa militară. Maiorescu, chiar și după ce n-a mai vrut să aibă personal de-a face cu Caragiale, din cauza unui atac în presă al acestuia, sare în sprijinul dramaturgului acuzat de imoralitate, în faimosul său text, „Comediile dlui Caragiale”, apărut în plină campanie de lichidare a scriitorului. Asta nu l-a făcut însă pe Maiorescu să se întoarcă la sentimente personale mai bune față de Caragiale, care a încercat să-și reia relațiile de amiciție cu el.
La rîndul său însă Maiorescu îl trădează pe prietenul său junimist Petre Carp cînd intră în combinația politică de pe urma căreia va ajunge premier în România mică și va rămîne în memoria nației ca învingător al micului război de pe urma căruia România lui Carol I a luat Cadrilaterul de la bulgari. Petre Carp nu-și iartă fostul prieten nici după ce Titu Maiorescu a murit. Întrebat de ce nu se duce la înmormîntarea acestuia, Petre Carp răspunde că nu vede ce de i-ar face lui Titu o politețe pe care acesta nu i-o poate întoarce.Criticii literari, în schimb, aveau să-i păstreze memoria lui Maiorescu cu un devotament pe care l-au avut chiar și cei mai chichiricioși dintre ei.
Cristian Teodorescu