Centenarul meu - Marcel Iureș

Noi suntem beneficiarii acelei Mari Uniri, putem eventual să fim uimiți, da? Și fascinați cumva, dar cred că uimirea e cuvântul cel mai bun. La câte nenorociri, să-i zicem, au trecut peste noi, suntem aici picior peste picior, vorbim despre lucruri minunate... serios! Cred că ne-am obișnuit să trăim, da? Și nu știm ce trăim, nu știm care-i chestia. Eu cred că faptul că suntem împreună, trăim, vorbim o limbă care a rezistat și rezistă eroic -săraca se cam clatină da’ o mai sprijinim noi- ne putem înțelege și pricepe prostia din alții și prostia din noi, e o chestie minunată.  Acum, la Centenarul Unirii trebuie să recunoaștem lucrurile acestea și să le spunem răspicat: da, domne’ și nu e vorba de mândria de a avea o sută de ani de unificație. Nu, nu-s mândru că sunt român așa, în înțelesul ordinar, în înțelesul lui pipăibil, existențial, de zi cu zi, eu mă simt foarte bine în țara asta.