Centenarul meu - Ioan Aurel Pop, Președintele Academiei Române

Un prilej de rememorare pentru că istoria întotdeauna, spun eu, face parte din viaţă. Istoria nu este trecut. Este viaţa noastră. Şi atunci e un prilej de a cunoaşte viaţa noastră de acum 100 de ani şi de a o face cunoscută şi celorlalţi, care nu au specialitatea necesară ca să ajungă acolo. E un prilej de sărbătoare, dar eu aş numi-o “sărbătoare prin muncă”. Adică, ar trebui ca la 100 de ani să ne adunăm energiile şi să învăţăm din exemplul marilor bărbaţi care au făcut Unirea, să construim şi noi ceva. Impresia generală este că ei au fost mari şi noi suntem epigoni, vorba lui Eminescu. Şi s-ar cuveni să învăţăm din acest lucru. Şi să creăm o generaţie de tineri care să ducă mai departe acel mesaj “România nu are 100 de ani”. România are 1000 de ani, dar noi avem 100 de ani de când ne-am strâns la un loc într-un stat. Şi statul înseamnă cea mai importantă instituţie pentru un popor, care are nevoie de organizare şi statul organizează un popor. Are nevoie de adăpost şi statul ii ţine pe toţi fii la un loc. Şi are nevoie de scut, de pavăză, de apărare. Şi un popor care are un stat, e un popor viabil, un popor energic un popor care îşi poate pregăti viitorul. Cred că, dacă am învăţa câteva din aceste lucruri, Centenarul ar putea fi pentru noi, nu un prilej de a privi spre trecut ci de a ne îndrepta cu încredere spre viitor.