Centenarul meu - Diana Hăbuc, trainer de limba franceză
27 Iulie 2018, 06:00
Ideea unei Românii complete, rotunde, închegate? A unei Românii împreună? Ce frumos! Desăvârşirea statului naţional român, înfăptuită prin lupta, sacrificiul şi dorinţa arzătoare a atâtor suflete nu poate decât să îţi sădească în inimă un sâmbure de speranţă şi pentru viitor. Îmi pare rău că anul centenar este umbrit de situaţia politică precară a ţării. Cumva, ironic, asta dă un sentiment de dezbinare între cetăţenii României. Parcă niciodată, de când am conştiinţa vieţii în această ţară, nu am resimţit o asemenea ruptură la nivel de principii. Mă întristează gândul că, de ziua ei, la 100 de ani – ce vârstă venerabilă! - România suferă şi pare că se frânge din punct de vedere moral. Cu toate astea, ca să nu rămân într-o notă prea întunecată, îmi place să cred că spiritul de unitate al românilor şi acea dorinţă care ne-a adus cândva împreună sunt încă sădite undeva în noi.
Diana Hăbuc, trainer de limba franceză