Amintiri din temniţele comuniste – DUMITRU MIRCESCU

Radio România Cultural va difuza, în perioada 30 septembrie – 20 decembrie, mărturii ale oamenilor de cultură români care au făcut închisoare politică în anii dictaturii comuniste.

Publicul va putea asculta zilnic voci ale unor intelectuali precum Valeriu Anania, (Bartolomeu Anania, arhiepiscop al Vadului, Clujului și Feleacului), Adrian Marino, Arșavir Acterian, Teohar Mihadaș, Alexandru Paleologu, Gabriel Țepelea, Lena Constante, teologul Dumitru Stăniloaie, teologul Gheorghe Calciu Dumitreasa și mulți alții, personalități intervievate, timp de aproape 10 ani, de jurnalista Radio România Cultural, Anca Mateescu, și conservate în fonoteca radio.

Proiectul își propune sa amintească generației tinere în special faptul că, la puțin timp după ocuparea României de către sovietici și instaurarea regimului comunist, foarte mulți intelectuali români au început să fie arestați din motive politice.

Acești oameni au fost anchetați și torturați într-o perioadă în care românii puteau ajunge la închisoare pentru că îndrăzneau să spună că nu le place un roman de Zaharia Stancu sau pentru că citeau cărți scrise de Emil Cioran sau Mircea Eliade.

Înregistrările făcute de colega noastră, Anca Mateescu, sunt documente sonore unice pe piața media din Romania, iar vocile pe care publicul le va auzi la Radio România Cultural fac parte din fonoteca Radio România.

Proiectul ”Amintiri din temnițele comuniste” se va încheia la finalul anului, cu o secțiune de podcast-uri pe site-ul www.radioromaniacultural.ro.

Postul Radio România Cultural este singurul post de radio cu acoperire naţională în FM, care produce programe exclusiv culturale, difuzând producţie originală culturală şi informaţie din toate zonele culturii, la nivel naţional şi internaţional. Detalii pe www.radioromaniacultural.ro

Ăsta era Soljeniţîn, domne! Că ne-am înjurat, zice bă, dohodeagă, şi el, Soljeniţîn. Da eu îi spun: băi buzi, când, la şapte ani de lagăr, să te văd cum arăţi. Că nu era scriitorul Soljeniţîn, era deţinutul Soljeniţîn. Cu pălăriuţa aia a lui, spunea că a fost ofiţer de artilerie şi ne-am înjurat binişor şi asta e. Dar să ştiţi că sunt absolut autentice lucrurile astea. Am văzut că e aşa de uşor de evadat, ca să cazi zece ani acolo, la muncă silnică, e o grozăvie! Şi eu mă gândeam mereu la libertate. Se întâmpla în 1940, prin luna septembrie. Şi am avut aşa, când am evadat: o bucată de pâine de cinci sute de grame, raţia mea şi o cutie de chibrituri, avea vreo zece beţe de chibrit.

In anul 1936, Dumitru Mircescu s-a decis sa treacă Nistrul înot pentru a ajunge în URSS, adică în ceea ce el credea că e  paradisul proletar. Visa să poată face o facultate și să devină inginer chimist. Socotala de-acasă nu s-a potrivit, însă, cu cea din târg. Rușii l-au trimis 10 ani în lagărele morții din Siberia. Din cel de la Vorkuta a reușit chiar să evadeze. S-a întors în România tot înot, trecând, de rândul acesta, nu Nistrul, ci Prutul. Aici l-au luat în primire securiștii autohtoni care l-au bătut în repetate rânduri, l-au închis fără proces, l-au internat de mai multe ori la secția de psihiatrie a spitalului 9. Încă din anii dictaturii comuniste a început să-și scrie amintirile din lagărele sovietice. Aceste pagini în care Dumitru Mircescu își povestește viața sunt, practic, singura izbândă a unui om care a purtat în spate toată drama secolului XX.