Vremuri apăsătoare, de Georgeta Filitti
11 ianuarie 2018
VIAȚA COTIDIANĂ, DOMINATĂ DE RECHIZIȚII ȘI SUROGATE, de Georgeta Filitti
25 ianuarie 2018

PROPAGANDĂ NĂUCITOARE, de Georgeta Filitti

Lev Kamenev soseşte la Brest-Litovsk sursa foto: en.wikipedia.org

În afara confruntărilor armate propriu zise, în timpul primului război mondial românii au avut parte de un bombardament propagandistic cu totul neobișnuit. La începutul anului 1918, atât în teritoriul ocupat de trupele germane, austro-ungare, bulgărești și turcești, cât și în cel liber al Moldovei, informațiile pătrundeau cu greu, întârziate și, iată, la un moment dat cu totul înșelătoare. La București lumea învățase să citească printre rânduri, să aștepte vești întâmplătoare, ajunse chiar după o lună de zile și să privească cu circumspecție ”Gazeta Bucureștilor”, foaia ocupantului. În provincie știrile răzbăteau și mai greu. Dar peste întreaga țară, la început de an, s-a abătut un adevărat torent propagandistic. Erau manifestele bolșevice. În timpul negocierilor de la Brest Litovsk, vizând o pace separată ruso-germană, funcționa armistițiul, deci lipsă de acțiune, dar proaspăta putere de la Petrograd nu înțelegea să respecte convențiile internaționale. Manifestele au ajuns în Moldova dar și în Muntenia ocupată de nemți. Erau violente, incitau la ură de clasă, mizând, între altele, pe sentimentele de frustrare de care sufereau soldații Puterilor Centrale după aproape patru ani de război. Românii, în ciuda înfrângerilor și umilințelor, și-au păstrat acel bun simț strămoșesc și nu s-au răsculat la simpla ațâțare bolșevică. Dar apelurile erau în continuu aruncate din avion, aduse de curieri, vârâte în bagaje, purtate de trenuri marfare. Se inocula ideea păcii mondiale, așa cum mai târziu vor veni cu cea a revoluției mondiale permanente. Se propovăduia victoria socialismului împotriva partidelor de orice fel, reacționare prin însăși structura lor, a proletariatului – noțiune neclară ce putea cuprinde, practic, pe oricare om lipsit de mijloace materiale. Proletariatul spectator era îndemnat să nu-și mai lase țara pe mâna celor 2000 de boieri și fabricanți din România. Ionel Brătianu, Take Ionescu, P.P. Carp, Alexandru Marghiloman, Constantin Stere – toți erau vinovați de intrarea țării în război așa că…”Le spânzurătoare cu dânșii!” Manifestele cereau republică socială, darea moșiilor la țărani, confiscarea averilor, fabricilor și a tuturor mijloacelor de producție de producție, desființarea moștenirilor.

Societatea capitalistă trebuia să dispară și soluția era sugerată fățiș: prin eliminarea fizică a reprezentanților ei. Locul războiului între țări trebuia luat de cel între clase. Și destabilizarea prin propagandă trebuia să continue iar zvonistica rămânea o armă redutabil de eficientă. Așa a fost știrea din foile germane de la București, despre arestarea regelui Ferdinand la Iași de către ruși și întemnițarea lui în fortăreața Petro Pavlovsk de la Petrograd. Ce era adevărat în toate acestea? Încercarea unui comando al trupelor rusești bolșevizate de a-l captura pe monarh fusese zădărnicită de patriotul basarabean Ioan Buzdugan. Armata română, cantonată în capitala Moldovei, anihilase manevra, dovedind încă odată că simțul datoriei și al onoarei nu erau de vânzare.

Și veștile aberante continuau. Guvernul Brătianu de la Iași împărțea acum puterea cu soviete muncitorești și soldățești, recrutate din rândul partizanilor bulgarului Cristian Rakovski, mare internaționalist, foarte la modă în acele vremuri tulburi de război.

Războiul psihologic își merită numele doar dacă e purtat neîncetat. Ruperea relațiilor diplomatice româno-ruse, fapt real provocat de bolșevici, era supralicitată. Rusia sovietică declarase război României trimițând și trupe de curând răzvrătite contra aliatului din ajun. Asemenea veste stârnea, firește, spaimă în rândul unui segment considerabil al poporului nostru. Odată cu refugiul la Iași, la sfârșitul anului 1916, destui români plecaseră în Rusia, tezaurul fusese evacuat la Moscova, Moldova era încă cutreierată de un milion de foști soldați ai țarului, îmbătați acum de bolșevism, ceea ce însemna debandadă, acte în afara legii, discursuri sforăitoare. La Iași apa de Colonie și tinctura de iod se vindeau doar cu rețetă, altminteri rușii le beau strașnic…

Văzând dezorganizarea armatei rusești și încetarea cooperării cu românii, presa germană lansează și ea un zvon: guvernul de la Iași va încheia curând pace cu Puterile Centrale (și va primi în schimb Basarabia).

Și începerea războiului civil din Rusia era privită cu teamă de români; pe de o parte armata roșie, formată din muncitori și soldați dezertori, ”teroarea țării lor”, de alta, socialiști revoluționari necomuniști, democrați, burghezi, capitaliști, proprietari. Și unii și alții se aprovizionau de pe front. Cât adevăr era în această sfâșiere din spațiul rusesc, avea să ne afecteze și pe noi? se întrebau românii care nu mai înțelegeau cum funcționează alianțele internaționale.

La apelul Sfatului Țării din Basarabia armata română a intrat în provincia dintre Prut și Nistru pentru a aduce ”rânduiala și a pune la adăpost viața și avutul oamenilor”, după proclamația dată de generalul Prezan. Bolșevicii au spus că e de fapt un rapt teritorial. Ce să creadă românii regățeni?

Incertitudinea părea definiția cea mai corectă a stării de spirit din ambele teritorii, cel ocupat și cel liber, iar perspectiva păcii cu Puterile Centrale (după ce Ucraina dăduse tonul încheind tratatul de la Brest Litovsk) se contura ca o confirmare a înfrângerii noastre.

Lunile următoare vor dovedi că nu era totul pierdut.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *