Ascultă Radio România Cultural Live

PORTRET: 30 de ani de la despărţirea de Cella Delavrancea

09 August 2021, 06:32

Luni, 9 august, se împlinesc 30 de ani de la moartea Cellei Delavrancea, remarcabilă prozatoare şi pianistă, fiica cea mai mare a scriitorului şi avocatului de renume Barbu-Ştefănescu Delavrancea.

* * * * *

Maria Cella Delavrancea-Lahovary s-a născut la 15 decembrie 1887, la Bucureşti.

A fost fiica cea mai mare a scriitorului, avocatului de renume şi fostului primar al Capitalei, Barbu-Ştefănescu Delavrancea (1858-1918) şi a Mariei Lupaşcu, licenţiată în filosofie şi matematică, profesoară de liceu şi, în acelaşi timp, o admirabilă pianistă.

Cella Delavrancea a manifestat un talent precoce şi o rară sensibilitate pentru muzică, fiind cunoscută ca o bună pianistă încă de la opt ani. A beneficiat de o educaţie şi instrucţie deosebită în familie, cunoscând la perfecţie limbile franceză şi germană.

Întrucât tatăl său, scriitorul Barbu Ștefănescu Delavrancea era un apropiat al familiei Caragiale, a crescut alături de fiii și fiica lui Caragiale, pe care i-a evocat, mai târziu, în cărțile sale cu caracter memorialistic.

A studiat la Conservatorul de Muzică din Bucureşti, după care a plecat la Paris pentru a-şi desăvârşi arta interpretativă. A concertat cu succes în toată Europa, talentul ei fiind recunoscut de însuşi George Enescu.

Își face debutul literar în revista lui Tudor Arghezi, „Bilete de papagal”, în 1929.

Pianista Cella Delavrancea a ocupat un loc important în evoluţia artei interpretative româneşti din secolul al XX-lea şi a influenţat mult şcoala muzicală românească atât prin perfecţiunea interpretării, cât şi datorită activităţii sale de cronicar muzical.

Prozatoare şi muziciană, a publicat articole, cronici dramatice, critică muzicală şi plastică în ”Le Moment”, ”Muzică şi poezie”, ”Cuvântul”, iar după 1947, în principalele reviste ale vremii.

A fost profesoară de liceu la Bucureşti (1950-1954) iar din 1954 a predat pianul la Conservator.

În 1946, debutează editorial cu volumul de nuvele ”Vraja”.

În 1970, i-a apărut volumul ”Arpegii în ton major”, iar în 1974 – ”Mozaic în timp”, care include o secţiune de note de călătorie şi de amintiri despre Barbu Delavrancea, I.L. Caragiale, Mateiu Caragiale şi Alexandru Vlahuţă.

”Cronicile şi articolele din ‘Arpegii în ton major”, amintirile, portretele, notele de călătorie din „Mozaic” în timp sunt transcrieri fidele ale unor impresii nealterate de perspective teoretice, în care autoarea surprinde o totalitate a nuanţelor, de la senzualitatea mătăsoasă a culorii, până la vibraţia imaterială a structurilor plastice şi muzicale.

În 1975 a apărut romanul de dragoste ”O vară ciudată”, iar volumul antologic ”Scrieri” apărut în 1982, va fi completat în 1984 cu ”Trepte muzicale”, care grupează o serie de texte radiofonice din perioada 1942-1944.

În 1987 i-a apărut volumul memorialistic ”Dintr-un secol de viaţă”.

În decembrie 1977, Cella Delavrancea a fost sărbătorită de Uniunea Scriitorilor cu prilejul împlinirii onorabilei vârste de 90 ani.

A fost primul artist din istoria culturii române care a participat la sărbătorirea propriului centenar. Cella Delavrancea purta, în acea seară, o rochie din catifea verde. Era 9 decembrie 1987, iar pianista urma să împlinească peste câteva zile 100 de ani. Televiziunea Română a organizat, la insistenţele jurnalistei Marinela Rotaru, un eveniment dedicat centenarului pianistei, autorităţile comuniste nu s-au opus organizării şi seara festivă a fost, astfel, posibilă. S-a ţinut la Sala Radio din Bucureşti, cu un public numeros, mult peste capacitatea sălii, dar în cel mai discret mod cu putinţă. Cella nu era nici pe departe simpatizată de sistem. Pe afiş, evenimentul a fost anunţat fără prea mari pretenţii: „Tinereţea clasicelor armonii. Invitată de onoare: Cella Delavrancea“. Cella a cântat atunci alături de pianistul Dan Grigore, unul dintre elevii săi săi preferaţi, alături de Nicolae Licăreţ şi Radu Lupu.

Ca fapt divers, a fost una din prietenele intime ale reginei Maria a României şi a rămas cunoscută şi datorită relaţiei romantice avută cu profesorul Nae Ionescu.

Cella Delavrancea a fost căsătorită mai întâi cu politicianul și diplomatul român, ambasadorul României la Londra în perioada 1938 – 1940, apoi cu cu Aristide Blank, bancher, economist și finanțist român, şi, în fine, cu  diplomatul Philippe Lahovary.

Însă marea dragoste a Cellei a fost profesorul şi filosoful Nae Ionescu, cu care a avut o relaţie începută în timpul ultimei căsnicii, cea cu Philippe Lahovary. Când Nae Ionescu era închis la Miercurea Ciuc, Cella îi trimitea pachete şi scrisori, iar după ce acesta a fost eliberat, în 1939, Cella a devenit o prezenţă constantă în vila filosofului din Băneasa. Tot ea a fost cea care l-a îngrijit după infarctul din anul 1939, şi tot ea a fost cea care i-a fost alături în ultima clipă din viaţă. Nae Ionescu a murit pe 15 martie 1940, iar Cella, după cum mărturisea într-o scrisoare trimisă unei prietene, a fost cea care i-a închis ochii. După moartea acestuia, s-a făcut nevăzută, fiindcă din cauza soţiei lui Ionescu, Cella nu a putut participa la înmormântare.

Cella Delavrancea a murit la 9 august 1991, la vârsta de 103 ani, la Bucureşti, fiind înmormântată în cimitirul Bellu, pe Aleea Artiştilor.

de Răzvan Moceanu - RADOR

Uniunea Artiștilor Plastici din România vă recomandă câteva evenimente care vor debuta în perioada 1 – 6 aprilie 2025
Muzică-Dans-Arte 31 Martie 2025, 09:30

Uniunea Artiștilor Plastici din România vă recomandă câteva evenimente care vor debuta în perioada 1 – 6 aprilie 2025

Marți, 1 aprilie, vor avea loc cinci vernisaje: La Galeria Căminul Artei se vor succeda două deschideri expoziționale: la...

Uniunea Artiștilor Plastici din România vă recomandă câteva evenimente care vor debuta în perioada 1 – 6 aprilie 2025
Violonistul Liviu Prunaru susține primul turneu solo din carieră în 6 orașe din România
Muzică-Dans-Arte 30 Martie 2025, 06:37

Violonistul Liviu Prunaru susține primul turneu solo din carieră în 6 orașe din România

Concert Maestro ajunge la București (31 martie), Iași (1 aprilie), Bistrița (3 aprilie), Brașov (4 aprilie), Ploiești (5...

Violonistul Liviu Prunaru susține primul turneu solo din carieră în 6 orașe din România
Dirijorul Paavo Järvi și Orchestra Tonhalle Din Zürich, alături de Alisa Weilerstein – invitați de prestigiu la Festivalul Internațional George Enescu
Muzică-Dans-Arte 30 Martie 2025, 06:00

Dirijorul Paavo Järvi și Orchestra Tonhalle Din Zürich, alături de Alisa Weilerstein – invitați de prestigiu la Festivalul Internațional George Enescu

  Celebrul dirijor Paavo Järvi va urca la pupitrul renumitei Orchestr e Tonhalle din Zürich, pentru două...

Dirijorul Paavo Järvi și Orchestra Tonhalle Din Zürich, alături de Alisa Weilerstein – invitați de prestigiu la Festivalul Internațional George Enescu
Celebra pianistă Martha Argerich, decorată de statul român
Muzică-Dans-Arte 28 Martie 2025, 12:38

Celebra pianistă Martha Argerich, decorată de statul român

În cadrul unei ceremonii speciale organizate pe 27 martie 2025 la Lugano, Maestrul Ion Marin, Consul Onorific al...

Celebra pianistă Martha Argerich, decorată de statul român
„Cozerie • cu Ruxandra” la J’ai Bistrot București, o nouă ediție pe 8 aprilie 2025
Muzică-Dans-Arte 27 Martie 2025, 16:20

„Cozerie • cu Ruxandra” la J’ai Bistrot București, o nouă ediție pe 8 aprilie 2025

Cozerie - o serie de evenimente unde povestim altfel. Fiecare melodie poate fi un punct de pornire spre amintiri și momente...

„Cozerie • cu Ruxandra” la J’ai Bistrot București, o nouă ediție pe 8 aprilie 2025
Laure Hinckel: “După de 30 de ani, am găsit un oraș în parte distrus, cum ar fi zona Berzei și a Pieței Matache, iar alte lucruri aproape că nu s-au schimbat deloc”
Muzică-Dans-Arte 27 Martie 2025, 13:27

Laure Hinckel: “După de 30 de ani, am găsit un oraș în parte distrus, cum ar fi zona Berzei și a Pieței Matache, iar alte lucruri aproape că nu s-au schimbat deloc”

Galeria Macadam din Paris găzduiește, între 27 martie și 1 iunie, expoziția “Bucarest - trente ans après/...

Laure Hinckel: “După de 30 de ani, am găsit un oraș în parte distrus, cum ar fi zona Berzei și a Pieței Matache, iar alte lucruri aproape că nu s-au schimbat deloc”
Galeria Jecza deschide sezonul expozițional 2025 cu o dublă vernisare semnată Mihaela Hudrea și Liviu Stoicoviciu
Muzică-Dans-Arte 26 Martie 2025, 16:05

Galeria Jecza deschide sezonul expozițional 2025 cu o dublă vernisare semnată Mihaela Hudrea și Liviu Stoicoviciu

Galeria Jecza anunță deschiderea sezonului expozițional din această primăvară, printr-un eveniment ce reunește două...

Galeria Jecza deschide sezonul expozițional 2025 cu o dublă vernisare semnată Mihaela Hudrea și Liviu Stoicoviciu
„De Arte. DocumentalES” – filme captivante despre arta spaniolă și hispanoamericană, la Institutul Cervantes
Muzică-Dans-Arte 26 Martie 2025, 13:29

„De Arte. DocumentalES” – filme captivante despre arta spaniolă și hispanoamericană, la Institutul Cervantes

Institutul Cervantes din București și Happy Cinema invită publicul bucureștean la seria de proiecții de filme despre arta...

„De Arte. DocumentalES” – filme captivante despre arta spaniolă și hispanoamericană, la Institutul Cervantes
Ascultă live

Ascultă live

04:30 - 05:00
Discuri de cinci stele (reluare)
Ascultă live Radio România Cultural
04:05 - 04:53
100% MUZICĂ
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
04:00 - 05:00
Français 4
Ascultă live Radio România Internaţional 1
04:00 - 05:00
reluare: MAGAZIN RRI (RRI)
Ascultă live Radio România Internaţional 2
Acum live
Radio România Internaţional 3
Ascultă live Radio România Internaţional 3
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
00:00 - 06:00
PROGRAM MUZICAL NOCTURN
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio Vacanța Fresh
Ascultă live Radio Vacanța Fresh
Acum live
Radio Vacanța Gold
Ascultă live Radio Vacanța Gold
Acum live
Radio Vacanța Nostalgia
Ascultă live Radio Vacanța Nostalgia
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
Acum live
Radio România Braşov FM
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța FM
Ascultă live Radio România Constanța FM
Acum live
Radio România Constanța Folclor
Ascultă live Radio România Constanța Folclor
00:00 - 06:00
Hit Mix
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
00:03 - 05:00
TAXI MUZICAL
Ascultă live Radio România Reșița
Acum live
Radio România Tg Mureș
Ascultă live Radio România Tg Mureș
Acum live
Radio România Timișoara FM
Ascultă live Radio România Timișoara FM
Acum live
Radio România Timișoara AM
Ascultă live Radio România Timișoara AM
Acum live
Radio România Arad FM
Ascultă live Radio România Arad FM
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Ascultă live Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Acum live
Radio România Cluj în limba maghiară
Ascultă live Radio România Cluj în limba maghiară
Acum live
Radio eTeatru
Ascultă live Radio eTeatru