Lucian Blaga | PODCAST
14 Ianuarie 2025, 21:36
Dramaturg și filozof, Lucian Blaga este una dintre personalitățile culturale ale României din perioada interbelică și rămâne în amintirea noastră datorită celor mai frumoase poezii.
Lucian Blaga s-a născut în satul Lancrăm, lângă Sebeș, la 9 mai 1895. A făcut parte dintr-o familie numeroasă, fiind al 9-lea copil al lui Isidor și Ana. Tatăl său, preot în sat, era un mare iubitor de carte și mai toată ziua citea. El a avut ideea să dea tuturor copiilor săi nume începând cu litera „L”: Letiția, Lionel, Liciniu, Liviu, Longin, Lelia și Lucian. Mama, nu avea multă școală, dar îi citea seară de seară lui Lulu, cum își alinta mezinul, astâmpărându-i astfel foamea de basm și deschizând în mintea acestuia o lume magică ce avea să-l însoțească toată viața.