Patrimoniul Vorbește - Aici Au Stat Ienăchiță Văcărescu 50 și Constantin P. Crăsnaru
#Aiciastat Constantin P. Crăsnaru în jurul anului 1914, în casa în stil neoromânesc de pe strada Ienăchiță Văcărescu 50, o casă aflată în curs de renovare.
22 Septembrie 2023, 14:00
“În jurul anilor 1870 aici se afla un lot viran lângă Maidanul Dulapului. În 1911 încă era loc viran, cu proprietar Ion Doresi, cu o livadă în spate și o dependință. Ulterior s-a construit această casă în stil național. Proprietarii atestați erau “moștenitorii Roșca” la 1903 și Ioan B. Boroșiu în 1904. Am identificat în arhive că în 1914 se semnase un contract de vânzare între Primăria Orașului București și Constantin P. Crăsnaru pentru 88,35 mp „o porțiune de teren situat în București, Str. Poetului nr. 50, în fața proprietății domniei sale”. Crăsnaru este atestat la această adresă până în 1950 și între 1950-1965 Pandele Crăsnaru (posibil fiul). Iar în 1922 Crăsnaru solicita autorizație pentru o nouă clădire din zid masiv în stil național în fundul curții cu subsol, parter și 2 etaje după planurile semnate de arh. cunoscut Ernest Doneaud și de cond. Constantin I. Petrescu. Clădirea nu a mai fost realizată, dar pentru noi rămâne să elucidăm misterul despre cine a proiectat bijuteria aceasta în curs de transformare: @casa_ienachita”, scrie Ana Rubeli, https://aiciastat.ro/povesti-despre-patrimoniul-cultural/.
Interviu realizat de Daria Ghiu.
Ana Rubeli aduce #AiciAStat în emisiunea Orașul Vorbește, în fiecare miercuri, la 10.45.