SPECIAL. VOCEA LIBERTĂȚII. VOCEA DEMNITĂȚII. Monica Lovinescu în dialog cu Anca Mateescu | PODCAST
04 Noiembrie 2023, 09:20
"Memoria e piatra de temelie și de dăinuire, fără de care riscăm să devenim o țară de înlocuitori și nu de locuitori” scria Monica Lovinescu în Insula Șerpilor – Unde scurte VI și se cuvine să ținem cont de aceste rânduri ale ei măcar acum, la Centenar. Pe 19 noiembrie 2023, se împlinesc 100 de ani de la nașterea Monicăi Lovinescu și viața ei merită să fie cunoscută pentru că a fost exemplară.
Difuzam în această săptămână, de astăzi si până vineri, între orele 18.30 și 19.00. câteva dintre interviurile pe care Anca Mateescu le-a realizat cu Monica Lovinescu și care se află pe cele două cd-uri ale volumului editat de Casa Radio, "Și am ales microfonul", volum care se va lansa, în curând, la Târgul de Carte Gaudeamus. Ascultând-o pe Monica Lovinescu vorbind despre ea însăși și despre oamenii la care a ținut și pe care i-a prețuit, povestea ei merge mai departe.
Monica Lovinescu despre tatăl său, criticul literar E. Lovinescu:
"Copiii, înainte de vârsta când încep să scrie sau să gândească la fel ca un om matur, nu-l interesau. Ori, marea mea dificultate, ca un copil ce eram, era să fiu luată în serios de propriul meu părinte care, mă iubea probabil, bineînțeles că mă iubea, dar pentru care eram un fel de obiect."
"Acum, când am dubla experiență, cea bucureșteană și cea occidentală, cred că E. Lovinescu era o prezență extrem de occidentală în peisajul bucureștean. Era un amfitrion de o amabilitate constantă, fără ieșiri de furie sau necontrolate, răzbunându-se, apoi, în Jurnalul lui, după cum se vede."