DOCUMENTAR: Gabrielle Coco Chanel, un nume de referință în lumea modei
19 August 2018
Arhitectura brâncovenească, pas cu pas
20 August 2018

La Operă 2018 – concert de deschidere a stagiunii 2018-2019

1 septembrie, ora 20

Un proiect susținut de Primăria și Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca.

Vârsta recomandată: 3+

INTRAREA LIBERĂ

La Operă, concertul care marchează deschiderea unei noi stagiuni a Operei Naționale Române Cluj-Napoca, s-a transformat într-o tradiție, atât pentru artiștii noștri dornici să revină pe scena teatrului liric după o binemeritată vacanță, cât și pentru publicul clujean, prezent într-un număr impresionant pe parcursul ultimelor trei ediții ale evenimentului, în Piața Avram Iancu din Cluj-Napoca.

Dacă până acum un an, programul interpretat în cadrul concertului La Operă avea menirea de a anunța, prin reprezentative momente orchestrale, solistice, de ansamblu sau corale, câteva dintre principalele titluri operistice planificate pentru noul sezon liric, ediția 2018 a evenimentului aduce și arii celebre – precum ,,Io son l’umile ancella” din ,,Adriana Lecouvreur” de Francesco Cilea, ,,Casta Diva” din ,,Norma” de Bellini, ,,Vesti la giubba” din ,,I Pagliacci” de Ruggero Leoncavallo – din creații neregăsite în repertoriul curent al Operei Naționale Române Cluj-Napoca, însă a căror interpretare vă va transpune, cu siguranță, în universul lucrărilor originale. Impozanta uvertură a operei rossiniene ,,La gazza ladra” deschide un parcurs muzical bogat, în care se regăsesc expresiile furiei Reginei Nopții din ,,Flautul Fermecat” de Mozart, focul gitanilor din ,,Il trovatore” de Giuseppe Verdi, galanteria cu care sergentul Belcore încearcă să câștige inima Adinei, spre disperarea naivului Nemorino (,,Come paride vezzoso… Or se m’ami” din ,,L’elisir d’amore” de G. Donizetti), fermecătoarea arie ,,Quando m’en vo’” a Musettei din ,,La bohème” de Giacomo Puccini, dorul și ardoarea cu care Madama Butterfly așteaptă reîntoarcerea lui Pinkerton, dar și comicul situațiilor din opereta ,,Văduva veselă” a lui Franz Lehár, evocate în cadrul unui colaj. Nu lipsesc nici esențele românești din bogăția expresivă a concertului ,,La Operă”, care va fi încheiat de animatul duet ,,Nu-i bai” din opereta ,,Lăsați-mă să cânt” a lui Gherase Dendrino și de o ,,Suită pentru taragot și orchestră” (aranjament: Flaviu Mogoșan).

Nu numai auzul vă va fi încântat de către soliștii, corul și orchestra Operei Naționale Române Cluj-Napoca, aflate sub bagheta dirijorului David Crescenzi, ci și privirea. Multitudinea de culori, lumini și minunatele costume prezente pe esplanada din fața clădirii Operei clujene, vor cuceri, cu siguranță, întregul public aflat în Piața Avram Iancu în prima seară de toamnă!

Vă așteptăm, așadar, La Operă!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *