PORTRET: Cea mai puternică femeie din lume, la aniversare
17 July 2018
PORTRET: Miron Cristea – primul Patriarh al României, un susţinător neobosit al Marii Uniri
18 July 2018

 Idei în nocturnă- Pagini de Istorie: Expoziție dedicată memoriei reginei Maria a României, la opt decenii de la stingerea sa din viață

marţi 17 iulie 2018, ora 21.10

Realizator Dan Manolache.

Expoziție dedicată memoriei reginei Maria a României, la opt decenii de la stingerea sa din viață, începând de sîmbătă, 21 iulie, ora 18,00, la Castelul Peleș. Invitat, dr. Narcis Dorin Ion, manager al Muzeului Național „Peleș” din Sinaia.

          Iată o scurtă prezentare a evenimentului pusă la dispoziţie de organizatorii expoziţiei:

                “Ambițiosul proiect cultural al Muzeului Național Peleș în Anul Centenar, „Maria a României. Portretul unei mari regine” cuprinde atât proiectul expozițional, cât și un monumental catalog în două volume.

                Primul volum al catalogului conține nu numai un impresionant capitol intitulat „Memorabilia Maria Regina” (cu piese expuse în expoziției, dar și piese ale unor muzee sau colecționari care au patricipat la efortul de a pune împreună cât mai multe obiecte ce au aparținut reginei), dar și studii extinse asupra vieții reginei Maria (datorat prof.univ. dr. Ion Bulei) și asupra reședințelor reginei din vremea Marelui război (autor dr. Narcis Dorin Ion).

                Cel de al doilea volum este o retrospectivă cronologică în imagini a vieții celei ce a fost supranumită „ultima romantică”, cu fotografii inedite din copilărie și adolescență, până la anii senectuții și funeraliile de stat, fotografii provenite din colecția Muzeului Național Peleș, de la Arhivele Naționale ale României, dar și din colecții private.

                Proiectul „Maria a României. Portetul unei mari regine” s-a bucurat de o largă și generoasă susținere din partea Arhivelor Naționale ale României, principalul partener, precum și din partea marilor muzee din Capitală – Muzeul Național de Istorie a României, Muzeul Național de Artă al României, Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”, Muzeul Național Cotroceni. O contribuție extraordinară a fost adusă de pasionați și generoși colecționari privați – Daniel – Cosmin Obreja, Paul – Cezar Florea, Răzvan Brâncoveanu, Mihai Ghyka, Adina Nanu, Vlad – Andreas Grunau.

                Expoziția „Maria a României. Portetul unei mari regine” suprinde în primul modul primii ani de viață ai prințesei britanice Maria de Edinburgh, fiica principelui Alfred al Marei Britanii, duce de Edinburgh și a marei ducese Maria Alexandrovna a Rusiei. Portetele celor doi (ulei pe pânză, respectiv bust din marmură), întregesc bogata expunere cu numeroase obiecte de familie (medalioane, miniaturi, broșe ș.a), obiecte din aur, argint, metale prețioase, ce provin din ambiața Familiei regale britanice).

                În prima sală poate fi admirat, pentru prima dată la castelul Peleș, remarcabilul portet al regienei Maria, realizat în anul 1936 de pictorul Philip de Lászlo (operă aflată azi în patrimoniul Muzeului Național de Artă al României). Tot în această sală, pentru prima oară, este expusă o piesă deosebită din colecția Muzelului Național Peleș, o trusă completă de corespondență pentru călătorii, realizată în ateliere londoneze în 1892, un cadou de logodnă pentru tânăra prințesă Maria.

                Al doilea modul suprinde prin câteva obiecte etnografice dar și prin fotografii de epocă pasiunea reginei Maria pentru portul popular românesc. Ținutele de Argeș și de Muscel (din patrimoniul Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti”) dar și o ținută compozită cu elemente de port bănățean (din colecția Adina Nanu) fac mărturia dragostei reginei pentru România, țara sa adoptivă, pentru zestrea culturală ancestrală a acesteia.

                Cea mai mare sală a expoziției are ca punct central mantia reginei Maria de la Încoronarea de la Alba-Iulia, din 15 octombrie 1922. Realizată după schițele pictorului Costin Petrescu, în atelierele Elena Niculescu – Frunzeanu din București, mantia de încoronare este decorată cu scuturile heraldice ale Marei Britanii și ducatului Saxa – Coburg – Gotha, cât și cu însemnele heraldice ale provinciilor istorice românești.

                Un important modul al acestei săli este cel dedicat Primului Război Mondial, iar grăitoarele fotografii ce surprind instantanee cu activitatea reginei pe linia frontului sau în spitalele de campanie, sunt augmentate cu o piesă insolită, neexpusă până astăzi, din colecția Muzeului Național Peleș – o trusă de toaletă și corespondență, de campanie, ce a aparținut reginei.

                Ultimul modul expozițional surpinde în imagini fotografice grăitoare ultimii ani din viața marei regine, ani de tristețe și de suferințe fizice, dar și pompa ceremoniilor funebre de la moartea acesteia, desfășurate la Sinaia, București, Curtea de Argeș și Balcic. De asemenea, din patrimoniul Arhivelor Naționale ale României, sunt expuse, pentru prima oară, documente legate de sfârșitul reginei: testamentul olograf, buletinul de deces ș.a.

                Pentru prima oară la Muzeul Național Peleș sunt expuse impreună cele două casete în care a fost depusă inima reginei Maria la capela Stella Maris din Blacic, cea mare, monumentală, din argint aurit, aflându-se în Tezaurul Muzeului Național de Istorie a României.”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *