Ascultă Radio România Cultural Live

Gaudeamus - Stăm prost la cultură. Cum alegem cărțile, după sondaje

13 Iunie 2017, 20:06

A apărut un nou Barometru de consum cultural. De astă dată pentru anul 2016. Ideea acestei cercetări mi se pare cît se poate de bună. Măcar știm cum stăm. Prost! Dar ce facem ca să ne urnim către măcar un pic mai bine? Căci altfel barometrul ăsta doar ne face sînge rău.

 Normal ar fi ca ministrul Culturii să-i invite pe șefii mai mici din ministerul lui, pe ministrul Educației cu directorii pe care-i conduce și pe președinții uniunilor de creație la o primă discuție în care să fie pus la punct un plan general de acțiune. După care același ministru să o ia pe căprării pentru a stabili ce trebuie făcut pentru fiecare felie a culturii în parte și mai ales cu ce bani. Altfel, iar ajungem la proiecte minunate dar irealizabile, din cauză că lipsesc fondurile.

Întorcîndu-ne la Barometrul de consum cultural să nu uităm că aproape patru milioane de români se află în străinătate. Cetățeni activi a căror lipsă din țară se cunoaște din ce în ce mai mult, și în sondaje, și în statistici. Absența lor a devenit, tot mai dureros, și o problemă a culturii române, nu numai un motiv de alarmă pentru demografi și de criză printre investitorii care găsesc tot mai greu forță de muncă în România. Iar dacă adăugăm că și pentru mulți dintre adolescenți România e țara din care vor să plece și că majoritatea pensionarilor trăiesc de pe o lună pe alta, vom înțelege mai bine de ce scade interesul pentru cultura și arta din țara noastră.

Din această ediție a Barometrului reiese că televizorul își păstrează atotputernicia. La teatre, cinematografe și săli de concert se duc puțini dintre concetățenii noștri. Nu stăm bine nici la așa-numitul consum de carte. Asta se știe și din bilanțurile editurilor, precum și din cifrele Eurobarometrului, care arată că România e la coada listei între țările Uniunii Europene.

Spune multe faptul că la noi 26% la sută dintre cititori își cumpără cărțile în funcție de preț. Doar 18% dintre respondenți se orientează după numele autorului, iar 16% fiindcă îi atrage renumele cărții. Dacă în bugetul cititorului din România nu prea sînt bani pentru cumpărarea de carte, încît argumentul prețului e primul care le trece prin cap celor care au răspuns sondajului pentru Baraometru, dacă n-or fi mai mulți, prima soluție pentru asta n-ar fi o politică de ieftinire a cărților, ci una care să înceapă cu reclădirea prestigiului cărții și cu un program serios de alfabetizare. Căci altfel de pomană vor fi cărțile mai ieftine, dacă tot scade numărul celor care ar vrea și ar putea să le citească.

Cristian Teodorescu

Giancarlo Sturloni: ”Adevărata problemă este că am ajuns deja dincolo de limite”
Cronica zilei 19 Ianuarie 2024, 15:03

Giancarlo Sturloni: ”Adevărata problemă este că am ajuns deja dincolo de limite”

”Planeta intoxicată” este titlul cărții asupra căreea ne concentrăm acum, atenția. Apărută în traducere...

Giancarlo Sturloni: ”Adevărata problemă este că am ajuns deja dincolo de limite”
Angela Tomaselli cu opera sa vitală şi seducătoare
Cronica zilei 17 Noiembrie 2023, 14:15

Angela Tomaselli cu opera sa vitală şi seducătoare

Aflată la cumpăna vieții, Angela Tomaselli ne dovedește că renașterea este posibilă și necesară. În personala de la...

Angela Tomaselli cu opera sa vitală şi seducătoare
Adrian Bejan: ”Să faci schimbări care nu reprezintă o rutină va aduce beneficii în viața ta.”
Cronica zilei 10 Noiembrie 2023, 09:39

Adrian Bejan: ”Să faci schimbări care nu reprezintă o rutină va aduce beneficii în viața ta.”

  Apărută la Curtea Veche, cartea lui Adrian Bejan, ”Timp și frumusețe”  ne introduce chiar în...

Adrian Bejan: ”Să faci schimbări care nu reprezintă o rutină va aduce beneficii în viața ta.”
Ipostaze medievale
Cronica zilei 06 Octombrie 2023, 08:00

Ipostaze medievale

Salonul Naţional de Artă Medievală, Ediţia a XIII-a s-a desfăşurat la Sala “Constantin Brâncuşi” de la...

Ipostaze medievale
„Ştim să oferim prietenie?”
Cronica zilei 29 Septembrie 2023, 17:54

„Ştim să oferim prietenie?”

Răsfoind teancul de cărţi pentru copii apărute la Editura Frontiera am regăsit şi recitit de data aceasta, cartea scrisă de...

„Ştim să oferim prietenie?”
”O poveste despre prietenie și speranță”
Cronica zilei 22 Septembrie 2023, 11:35

”O poveste despre prietenie și speranță”

Când am aflat că Andreea Tănăsescu, realizatoare de importante evenimente în care dansul, teatrul și arta...

”O poveste despre prietenie și speranță”
Pro sau contra?
Cronica zilei 15 Septembrie 2023, 08:00

Pro sau contra?

Prin traducerea din limba franceză în română, a Olgăi Ceauşu, ne parvine la Editura Trei, o carte care ne pune...

Pro sau contra?
“Sora mai mică” a Nopţii muzeelor, acum la prima ediţie
Cronica zilei 01 Septembrie 2023, 14:13

“Sora mai mică” a Nopţii muzeelor, acum la prima ediţie

Un nou produs, marcă a Rețelei Naționale a Muzeelor din România ni se oferă începând cu data de 2...

“Sora mai mică” a Nopţii muzeelor, acum la prima ediţie
Ascultă live

Ascultă live

21:10 - 22:00
Idei în nocturnă - Izvoare de filosofie
Ascultă live Radio România Cultural
21:30 - 22:00
Fotbal
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
Acum live
Radio România Internaţional 1
Ascultă live Radio România Internaţional 1
Acum live
Radio România Internaţional 2
Ascultă live Radio România Internaţional 2
Acum live
Radio România Internaţional 3
Ascultă live Radio România Internaţional 3
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
20:10 - 22:00
CU INIMA DESCHISĂ
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio Vacanța Fresh
Ascultă live Radio Vacanța Fresh
Acum live
Radio Vacanța Gold
Ascultă live Radio Vacanța Gold
Acum live
Radio Vacanța Nostalgia
Ascultă live Radio Vacanța Nostalgia
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
21:00 - 23:00
iSport
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța FM
Ascultă live Radio România Constanța FM
Acum live
Radio România Constanța AM
Ascultă live Radio România Constanța AM
Acum live
Radio România Oltenia Craiova
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
Acum live
Radio România Reșița
Ascultă live Radio România Reșița
Acum live
Radio România Tg Mureș
Ascultă live Radio România Tg Mureș
Acum live
Radio România Timișoara FM
Ascultă live Radio România Timișoara FM
Acum live
Radio România Timișoara AM
Ascultă live Radio România Timișoara AM
Acum live
Radio România Arad FM
Ascultă live Radio România Arad FM
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Ascultă live Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Acum live
Radio România Cluj în limba maghiară
Ascultă live Radio România Cluj în limba maghiară
Acum live
Radio eTeatru
Ascultă live Radio eTeatru