Orientări UE pentru reluarea în siguranță a activităților în sectoarele culturale și creative, dar și pentru redresarea acestor sectoare
03 Iulie 2021, 12:09
rubrică EuranetPlus
autor Luana Pleșea
Activitățile artistice, de divertisment și recreative au înregistrat, în 2020, la nivelul UE, cea mai mare scădere procentuală în comparație cu anul anterior, în ceea ce privește valoarea adăugată (date Eurostat). Iar potrivit Raportului anual pe 2021 privind piața unică, operatorii de cinematografe din UE au raportat o scădere cu 70% a încasărilor în 2020; organizatorii de evenimente muzicale, la rândul lor, au raportat o scădere cu 76% a prezenței publicului (și cu 64% din venituri); iar muzeele au pierdut venituri până la 75-80% (în regiunile turistice populare).
Odată cu vara, statele europene au început să permită redeschiderea treptată a spațiilor culturale și reluarea evenimentelor. Cum era de așteptat, există diferențe mari între măsurile luate la nivel național. De aceea, Comisia Europeană a propus măsuri coordonate la nivelul statelor membre pentru redeschiderea în condiții de siguranță a sectoarelor culturale și creative. Și a publicat pe 29 iunie un set de orientări care acoperă două dimensiuni-cheie despre care vorbește Iulia Popovici, secretar de stat în Ministerul Culturii.
Strategia industrială a UE a identificat sectoarele și industriile culturale și creative ca reprezentând unul dintre cele 14 ecosisteme industriale pentru o redresare durabilă și favorabilă incluziunii și pentru dubla tranziție (verde și digitală) a economiei UE. Conform acestei strategii, redeschiderea mediilor culturale ar trebui să fie însoțită de acțiuni care să asigure redresarea sustenabilă și reziliența întregului sector. În orientările publicate de Comisie se regăsește o listă de astfel de instrumente UE ce pot fi accesate de statele membre. Documentul poate fi descărcat de aici. Alte informații aici .