Maeștrii constructori ai antichității - Blocurile Marii Piramide egiptene ar fi turnate, nu tăiate (p II)

...susține prof.dr. Joseph Davidovits, chimist și egiptolog, fondator al Institutului de Geopolimeri din St.Quentin , Franța.

În acest episod:

• A doua parte a interviului acordat de prof. Davidovits pentru Erezii moderne

• Mari proiectanți și constructori în filiația cunoașterii: Imhotep și Amenhotep

Ipotezele privind metodele de construire și funcționalitatea monumentelor megalitice ale antichității continuă să genereze dispute.

Există un curent dominant în toate ramurile cunoașterii științifice, care pare să accepte doar ipotezele concordante cu evoluția liniară a omului și umanității. Discontinuitățile, mai ales în planul cunoașterii științifice și tehnice, nu par binevenite. Aceasta, cu atât mai mult cu cât performanțele sunt mai vechi, incontestabile și aparent ”rupte” de modelul evolutiv al societății.

La fel ca în episodul trecut, încercăm și acum să menținem prezentarea la subiect – construcția piramidelor Egiptului Antic – deși asemănările cu alte culturi antice, separate de oceane sau continente, sunt greu de ignorat. Piramidele sunt o astfel de constantă monumentală, uimitoare tehnic, a lumilor străvechi.

Investigarea multidisciplinară și – esențial – nepolarizată, este, în aceste condiții, o premiză a înaintării în înțelegere. Timpul arheologiei practicate în principal de istorici a trecut. Dar... prezența la siturile arheologice a oamenilor de știință, metodelor și instrumentelor sofisticate pentru investigare poate genera ipoteze tulburătoare, mai întâi pentru istorici.

În episodul precedent, v-am oferit prima parte a dialogului cu prof. Joseph Davidovits, chimist, specialist în știința materialelor... și egiptolog. Era vorba de ipoteza – sprijinită de probe științifice, a formării în cofraje a majorității blocurilor marilor piramide. Un compus mineral, redescoperit și numit azi geopolimer, din resurse disponibile abundent la Gizeh, ar fi reprezentat materialul dominant, a cărui punere în lucrare ar fi eliminat dificultățile inerente prelucrării și mânuirii blocurilor de rocă de către necunoscători ai roții, aflați în epoca bronzului.

De notat că interlocutorul nostru a recunoscut și exemplificat, pe de altă parte, și limitele cunoașterii actuale privind alte lucrări în piatră, mai ales foarte dură, lăsate de egipteni.

Profesorul Joseph Davidovits a lucrat intens pentru dezvoltarea și aplicarea economică a geopolimerilor. Fondator al Institutului de Geopolimeri din St. Quentin, lângă Paris, decorat cu Ordinul Național de Merit, deținător a zeci de patente în cadrul științei materialelor, a reușit impunerea geopolimerilor ca alternativă a betonului ”clasic” în construcții.

În a doua parte, prezentată azi, interviul a evoluat, în principal, catre ”punerea în context” a tehnicii ”pietrei aglomerate”, acordarea acesteia cu alte elemente ale vechii civilizații egiptene.

Redactor: … Este oarecum ciudat, nu-i așa, că după aproape două mii de ani de șțiință nu pot fi reproduse toate tehnologiile cunoscute în antichitate...

Prof. Joseph Davidovits: Faptul se datorează mai multor cauze. Nouă, celor care dezvoltăm geopolimerii moderni, ni se cere ca reacțiile și modul de operare să fie realizabile simplu și în timp scurt. Atunci când este de construit un aeroport folosind astfel de materiale, trebuie produse 100 de mii de tone de geopolimer, iar construcția poate dura câteva luni, nu sute de ani. Tehnicile utilizate în antichitate s-au putut aplica cu o viteză mult mai lent, care permitea cristalizări pe care nu știm să le realizăm, deoarece ni se cere ca reacțiile să aibă loc în 30 sau 60 de minute.

Durata – relativ foarte scurtă, în zilele noastre - de punere în lucrare a materialelor este unobstacol serios; îmi amintesc, am văzut un documentar în care cercetători reușiseră să reproducă un pigment descris de Pliniu cel Bătrân în Istoria Naturală, produs a cărui realizare care cerea o muncă neîntreruptă, timp de cel puțin 15 zile. Aceasta nu este acceptabil în zilele noastre, când știința nu mai acceptă astfel de ritmuri.

Red: Nu doresc să pierd ocazia să vă întreb despre funcționalitatea marilor piramide egiptene. Aveți o opinie în această privință?

J.D.: Da, bineînțeles; altfel, nici nu aș putea pretinde ceea ce pretind; asta, în condițiile în care nu abordez aceste subiecte doar din perspectiva materialelor de construcție. Dacă vă limitați la materialele de construcție, nu veți înțelege întregul sistem; nimeriți alături. În fapt, 99% din cei care sunt interesați de aceste monumente, le văd numai din perspectiva profesională proprie – fie ca arhitecți, fie ca ingineri constructori – iar apoi explică felul în care au fost construite. Dar, piramida nu este un monument construit pentru a se trăi acolo; piramida avea un alt scop. Și, pentru a-i înțelege destinația, trebuie înțeleasă civilizația egipteană, în ansamblul său. Este necesară o abordare holistică. Asta înseamnă a cunoaște materialele, geologia locală, religia, filozofia, scrierea hieroglifică... toate acestea sunt necesare. Abia atunci poți încerca să interpretezi datele și să te întrebi ”Doamne, de ce au construit asta ?” De ce, dintr-o dată, apar Marile Piramide – monumente extraordinare – iar după ceva timp, nu mai avem nimic la acel nivel ?

Trebuie privit cu atenție: prima piramidă – a lui Imhotep, apoi cea a lui Djozer, din pietre relativ mici, apoi dimensiunile pietrelor cresc, aveți Keops, Kefren, apoi cu Mikerinos dimensiunile devin din nou mici. Urmează a V-a dinastie, a cărei primă piramidă este doar o movilă din pietre. Peste două sute de ani, aveau instrumente variate din bronz și ce au realizat? Piramide din cărămizi arse, din argilă... este ceva care nu se leagă.

Red: ...deci, care era, în opinia dumneavoastră, funcționalitatea Marilor Piramide? Erau morminte regale, sau poate manuale purtând pentru posteritate chintesența cunoștințelor timpului?

J.D.: Fiecare piramidă reprezintă Egiptul, în întregul său. Si trebuie legată de religia vremii. Interpretarea mea este următoarea: exista un zeu bine cunoscut, între altele pentru că știa să facă diverse lucruri: zeul Khnum. El este cel care creează corpul oamenilor, din argilă. Este un fapt asemănător genezei iudeo-creștine. Pentru această realizare, sunt necesare formule și ingrediente, iar ingredientul major specific religiei egiptene este natronul – în fapt, carbonat de sodiu – o sare naturală, disponibilă în Egipt în cantități de ordinul milioanelor de tone. Acest faimos natron era utilizat, de exemplu, pentru mumificare: corpul defunctului era scufundat, timp de 70 de zile, într-o saramură de natron, pentru realizarea pietrificării și rezistenței în timp.

Khnum, zeu marcant al perioadei predinastice, un inițiator. La început, zeu al apelor, de deasupra și dedesubtul pământului, maestru al prelucrării argilei, creditat nu numai cu plămădirea, din lut, în vasele sale, a omului și altor zei, ci și a ”Primului Ou” - din care s-a născut Soarele. Sună cunoscut? ...este geneză egipteană.

J.D. (cont): Vorbim, deci, despre un sistem bine documentat, în care se pornește de la mineral – argila – care va fi adusă la existență eternă, printr-un proces de re-creare a lumii. Omul este cel care, pornind de la mineral și de la cunoștințele vremii în geologie, va crea o nouă piatră, care va deveni eternă. Fiecare bloc al piramidelor reprezintă un act de creație. Acesta este mesajul adus de aceste monumente.

Apoi, cum Egiptul nu era un regat omogen – faraonul fiind, în tradiție, regele a două ținuturi, Egipul de Nord și Egiptul de Sud, sau Egiptul deltei Nilului și acela al Tebei avem două tehnologii diferite, dar legate printr-un zeu: Amon, cel care crează nu pornind de la argilă, ci sculptând corpurile oamenilor în roca muntelui. Aceasta este creația, după zeul Amon. Este diferită de creația din argilă, specifică zeului Khnum.

Prin urmare, Egiptul era reprezentat de aceste două entități: pe de o parte Khnum, cu procedeul aglomerării mineralelor și altor constituenți, pe de alta – sculptarea corpurilor în piatră, specifică lui Amon. Acesta din urmă este Egiptul de Sud, mai târziu al templului lui Ramses și monumentelor de la Luxor; dar, înainte de orice - materialul specific era granitul, care se găsește la Assuan și care nu era fasonat în cariere; marile blocuri erau luate direct de pe malul Nilului și despicate cu ajutorul focului; le regăsim în piramide, mai ales la suprafață și în locuri-cheie din interior.

Astfel, piramida reprezintă Egiptul, cu cele două religii împreunate.

Amun, ”cel ascuns”, zeu protector al Tebei, în Vechiul Regat Egiptean, divinitate atât creatoare, cât și auto-creată, reprezentat, cel mai frecvent, având cap de berbec, simbol al fertilității. Identificat cu Zeus, al grecilor antici.

Red: Ultimele întrebări... ați menționat utilizarea focului. S-a întâmplat, pe parcursul cercetătilor dumneavoastră, să luați în considerare și alte mijloace de prelucrare a pietrei – de exemplu pe principii termice? Credeți că prelucrarea rocii, așa cum o constatăm azi, ar fi putut fi făcută folosind tehnologii termice? Conform documentării mele, nici o urmă în acest sens nu a fost găsită.

J.D.: Așa este. Deocamdată, încercăm să ne imaginăm tot ceea ce putea fi realizat cu ajutorul unui cuptor cu lemne – o mașină de gătit, dacă vreți. Nu avem nevoie să imaginăm temperaturi extraodinare; trebuie ca posibilitățile de folosire a focului să fie concordante cu dezvoltarea metalurgiei timpului. Dacă era ușor să se ajungă la 1000-1200 de grade prntru topirea și prelucrarea cuprului, mai târziu s-a putut merge la temperaturi mai mari. Dar, pentru timpurile de care vorbim, tehnicile erau de nivel scăzut, în privința temperaturilor. Pentru noi, însă, este suficient: mineralele se transformă prin încălzire, iar temperaturile necesare erau relativ scăzute.

Mai importante, însă, erau alte produse ale utilizării focului. Pentru foc, se arde lemn. În Egipt, se folosea, de exemplu, acacia care creștea foarte bine în Valea Nilului. Cenușa plantei acacia conține toate ingredientele chimice de care este nevoie pentru reacțiile care ne interesează. La fel, palmierul, când este ars, ne ofera ingrediente extrem de utile. Acacia ne oferă var, iar palmierul – dioxid de siliciu. Și așa mai departe.

Deci, vedeți că focul avea importanță în producerea blocurilor piramidelor, din roci aglomerate; dar, folosirea focului în proces era indirectă, pentru obținerea ingredientelor.

Red: Înțeleg. Domnule profesor, considerați subiectul ”Egipt” ca încheiat, sau vă doriți să reveniți la fața locului, pentru a putea găsi argumente de nerespins, chiar și de către criticii dumneavoastră cei mai acerbi?

J.D.: În ce-i privește pe sceptici, eu nu-mi pierd timpul încercând să demonstrez teoria mea celor care nu vor s-o înțeleagă. Sceptici există oricând; știți, există, încă, și oameni care cred că Pământul e plat. În cazul nostru, scepticii susțin, în general, teoria tăierii și fasonării rocilor, în plus, nu sunt de acord nici între ei: aveți o duzină de teorii privind tăierea; că nu sunt de acord cu mine, este evident.

În ce privește dacă s-a terminat sau nu – sunt în legătură cu mai multe instituții egiptene implicate în lucrări publice, care așteaptă să putem începe lucrări folosind tehnologia geopolimerilor, pentru a încerca să răspundem nevoilor de construcții în Egipt. Am planificat mai multe conferințe, care au fost amânate, iar în prezent aștept calmarea climatului intern, pentru a putea considera activitatea acolo. Pentru moment, însă, nu iau inițiativa, ci aștept să mi se ceară să lucrez. Așa că, deocamdată, aventua mea egipteană e întreruptă și se va relua atunci când mediul sociologic o va permite.

---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Aceasta a fost a doua – și ultima – parte a interviului acordat pentru Erezii moderne de prof. dr. Joseph Davidovits, susținător al unui procedeu de realizare în cofraje a unei mari părți a blocurilor piramidelor egiptene (și a altor moniliți).

Este de reținut, deci, faptul că analizele cu mijloace de laborator sofisticate a puținelor eșantioane disponibile indică structurări ale materialului mineral al blocurilor neîntâlnite în natură. Pe de altă parte, astfel de blocuri din geopolimeri au fost replicate experimental, iar eșantioane ale acestora au fost considerate, în primă analiză de laborator, chiar rocă naturală ! Adăugând și interdicția prelevării altor eșantioane în scopul analizării avansate a acestora, se conturează dilema majorității egiptologilor în a accepta existența unor cunoștințe și tehnologii care nu-și aveau locul și timpul în istoria ”oficială” a Egiptului.

Admițând că majoritatea blocurilor -declarate din calcar - ale marilor piramide ar fi fost realizate prin formare în cofraje, cum s-ar explica performanțe superioare chiar atinse de anticii egipteni în prelucrarea granitului? Precizia extremă a fasonării acestei roci extradure, lipsa – mai e nevoie de menționat ? – a oricăror urme de procesare, complexitatea geometrică, sunt imposibil de explicat chiar și în lumina cunoștințelor actuale. Amintiți-vă fie și doar mica vază de diorit, prezentată în episodul precedent. Cumva, granitul a fost maleabil precum plastilina – și nu se știe cum.

Încă o dată – să rezistăm tentației de a introduce în discuție paralele cu alte culturi antice, care aveau, de asemenea, posibilități uimitoare în manevrarea și prelucrarea pietrei. Lăsăm pentru un episod separat astfel de exemple.

Rămânând la piramidele egiptene, să remarcăm că nu e vorba numai de materialele și metodele de construcție. Observațiile acumulate despre situl de la Gizeh sugerează cunoștințe avansate, în multe domenii. L-am întrebat pe profesorul Davidovits despre funcționalitatea Marii Piramide, deoarece - de exemplu – cavitățile acesteia (galerii, treceri, camere, canale) rezistă explicațiilor prezentului, inclusiv în cheie ritualică.

Așa-numita Cameră a regelui conține elemente constructive masive din granit, cum ar fi cinci ”straturi” de bârne paralele, suprapuse, dar cu spații între ele, în componența ”plafonului” camerei, precum și sarcofagul, gol, monolitic, fără capac, atribuit azi, de istorici, faraonului. Marea Galerie este, de asemenea, realizată din blocuri de granit. Nici o decorațiune, nici o urmă de funingine, în întreg interiorul Marii Piramide, presupus loc ritualic. Cele două ”hornuri de aerisire” duceau, la vremea construirii, spre Centura lui Orion și Thuban – Steaua Polară a vremii. Cum să nu revină, obsedant, întrebarea privid funcționalitatea, dincolo de răspunsul că ar ”reprezenta Egiptul” ?

Așa-numita „Cameră a regelui” în Marea Piramidă. Rolul celor cinci straturi de grinzi din granit, impecabil alăturate, cântărind între 48-52 tone fiecare strat, nu a fost explicat convingător. Alte blocuri din granit ajung la 82 de tone. Sarcofagul ar fi fost plasat în timpul construcției, fiind prea mare față de coridoarele care duc în ”Camera regelui”.

Nu există descrieri directe despre procedeele de construcție ale marilor piramide egiptene, ca de altfel în privința oricăror monumente megalitice. Rarisimele pictograme, literalmente înecate în cronicile murale al timpului, figurând unul-doi sclavi care împing un bloc spre o mică formă piramidală, nu pot fi acceptate ca dovezi ale construcției marilor piramide. Acestea au fost premerse și succedate de zeci de alte piramide, toate inferioare tehnic, multe – simple movile din blocuri despicate grosier. Replici minore, chiar și în reprezentările amintite, realizabile de sclavi care împing blocuri mici.

Absența oricăror descrieri ale proiectării și construcției propriu-zise a uneia dintre cele șapte minuni ale antichității, în contextul abundenței izvoarelor timpului, trimit și la presupunerea unor cunoștințe tehnice deținute numai de câțiva maeștri constructori ai antichității egiptene, care au știut să le protejeze în întregime.

Profesorul Davidovits susține că a identificat un astfel de arhitect și constructor al antichității egiptene, prin reinterpretarea unui fragment hieroglific încrustat pe soclul statuii ”autobiografice” a scribului regal, arhitectului și învățatului Amenhotep, fiul lui Hapu (estimativ, 1350 î.Hr.), sub faraonul Amenhotep al III-lea. Simplă coincidență de nume între cei doi. Fără a dezvălui secretele, Amenhotep, fiul lui Hapu descrie realizarea Coloșilor din Memnon, dintr-un amalgam mineral produs ”precum se face pâinea”.

Desigur că traducerea ”mainstream” sună diferit, în locurile esențiale. Prof. Davidovits consideră aceasta drept consecință a lipsei pregătirii tehnice a egiptologilor lingviști, a căror versiune ar suna lipsit de sens în locurile ”nevralgice”.

Amenhotep fiul lui Hapu și creația sa – Coloșii din Memnon (est. 1350 î.Hr.)

Este remarcabil că Amenothep, fiul lui Hapu a fost precedat, cu peste un mileniu, de marele preot Imhotep (estimativ 2650 î.Hr.), arhitectul regal al regelui Djoser. Imhotep, figură ilustră a antichității egiptene, zeificat după moarte, a fost proiectantul și constructorul celei mai vechi piramide – cea în trepte, de la Saqqara.

.

Imhotep și creația sa – prima piramidă egipteană, cea în trepte, la Saqqara (est.2650 î.Hr.); foto dreapta: tot în zona sitului Saqqara se află Serapeum – un ansamblu de galerii subterane care adăpotesc „sacofage” monolitice de 70-100 tone. Granit sau diorit, roci extradure, nu se știe cum ar fi fost turnate și manevrate.

De ce nu există, clare ca lumina zilei, izvoare istorice indubitabile despre cum au fost construite piramidele? De ce rarisimile relatări la subiect – chiar cu înțeles disputat de egiptologi – sugerează grija de a nu dezvălui tehnicile folosite? Este rezonabil ca răspunsurile cercetătorilor ”mainstream” să ”decreteze” soluții simple, mecaniciste, pentru a acoperi ”petele albe” în cunoașterea unei civilizații străvechi?

Controversele nu vor înceta, se pare, atât timp cât se va forța înglobarea uimitoarelor lumi străvechi într-o istorie liniară, evolutivă, a umanității... Cu puțină fantezie, ne putem întreba: ...dacă ar exista, undeva, echivalentul unei arhive foto-video a acelor timpuri?...

red. Florin VASILIU