În perioada 28 noiembrie – 2 decembrie, invitatul emisiunii „Vorba de cultură” este dirijorul CRISTIAN LUPEȘ
28 Noiembrie 2022, 06:00
Născut în Onești, a studiat Fizică-Chimie la Universitatea Babeș-Bolyai (Cluj) și la Universitatea Bucureşti. Din anul 1999 a studiat la Universitatea Națională de Muzică din București (UNMB) și în anul 2012 a devenit doctor în muzică al UNMB, cu teza „Parametrii știițifici ai interpretării”.
A urmat cursuri de master la Universität für Musik und darstellende Kunst Wien (Universitatea de Muzică din Viena), în anii 2004 şi 2005. În 2010 a fost dirijor asistent al Bamberger Symphonikern Staatsphilharmonie, cu Jonathan Nott, și al Tonhalle Zurich, Orchestre de la Suisse Romande, Geneva, Orchestra Rundfunk Berlin, Concertgebouw Amsterdam, Orchestre de Chambre de Lausanne. A colaborat și a asistat dirijorii: Cristian Mandeal, Alexandre Myrat, Seiji Ozawa, Zubin Mehta, David Zinman, Bernard Haitink, Mariss Jansons, Andris Nelsons, Vladimir Jurowski, Herbert Blomstedt.
Promotor al muzicii contemporane, Cristian Lupeș este director artistic al primului festival de muzică nouă din România, fondat în 1986 de profesorul său, Liviu Dănceanu, precum și inițiatorul celui mai nou festival de acest fel – Brave New Music, la Sibiu.
Din august 2019, este managerul Filarmonicii de Stat Sibiu, instituție în numele căreia a primit Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor din partea președintelui Klaus Iohannis, Președintele României.
Ascultați-l pe Cristian Lupeș în emisiunea „Vorba de cultură”, în perioada 28 noiembrie- 2 decembrie – pe frecvențele Radio România Cultural sau la www.radioromaniacultural.ro, între 12:00-12:30.
Realizatoare, Ema Stere.