Timpul prezent în literatură - Librăria „La Două Bufnițe”, un proiect cultural de anvergură
25 Martie 2022, 17:02
În lockdown, au vîndut cărți la fereastră, au pus bazele unui program de rezidențe pentru scriitori, au ținut evenimentele online. Este vorba despre fondatoarele librăriei „La Două Bufnițe” din Timișoara, Oana Doboși și Raluca Selejan, și mica lor echipă. Am vorbit cu ele despre cum au supraviețuit în pandemie, despre cum au fost susținute de stat librăriile din alte țări europene să reziste și chiar să-și crească vînzările, despre cum nu au fost susținute librăriile din România să facă față crizei, despre ce ar ajuta piața de carte de la noi. La Gala Premiilor Radio România Cultural din 18 aprilie, Premiul special pentru literatură îi va fi acordat Librăriei „La Două Bufnițe” din Timișoara, „un proiect cultural de anvergură, pentru modul curajos în care a înfruntat pandemia, devenind un exemplu de supraviețuire culturală în dificilele zile ale lockdownului”, după cum se arată în motivația juriului.
25 martie 2022, ora 18.00
Realizatoare: Adela Greceanu