Seven Summits: pasiunea neţărmuită pentru alpinism. Invitat: alpinistul şi ghidul montan Teofil Vlad
Texte şi pretexte, sîmbătă, 22 martie 2025, ora 12.00. Emisiune live de cultură urbană, istorie şi divertisment realizată Georgeta Drăghici şi Valentin Protopopescu
22 Martie 2025, 08:00
„Urcînd şi pe Carstensz Pyramid nu trăiesc sentimentul unei performanţe tehnice şi montane, ci bucuria pură şi simplă de a fi descoperit natura într-o caleidoscopică înfăţişare sălbatică pe diferite meridiane, pe toate continentele. Iar aventura mea a fost şi una cultural-exploratorie, căci am descoperit culturi, credinţe, ritualuri, obiceiuri, tabuuri şi totemuri, mentalităţi, comunităţi şi oameni extrem de diferiţi. Toate acestea mi-au întărit sentimentul că natura şi omenirea sînt doldora de frumuseţi care aşteaptă să fie trăite.” (Teofil Vlad)
În ediţia de sîmbătă, 22 martie 2025, a emisiunii Texte şi pretexte, sîntem invitaţi să escaladăm împreună cu alpinistul şi ghidul montan Teofil Vlad, un mai vechi prieten al emisiunii noastre, Carstensz Pyramid, cel mai înalt vîrf montan din Oceania-Australia, 4884 de metri. O ultimă provocare în cadrul proiectului Seven Summits, cucerirea celor mai înalte culmi de pe fiecare continent (Aconcagua, McKinley, Elbrus, Kilimanjaro, Everest, Mount Vinson şi Carstensz Pyramid). Teo Vlad consideră muntele din Papua-Noua Guinee drept cel mai elegant şi impresionant în planul esteticii căţărării, dar şi destul de dificil de escaladat, căci plouă frecvent, iar cascadele formate ad-hoc pot primejdui viaţa temerarilor alpinişti. În plus, peretele este unul masiv, un alt obstacol relativ complicat. Dincolo de ascensiunea tehnică, invitatul nostru ne-a vorbit despre frumuseţea naturii şi diversitatea obiceiurilor triburilor din junglă. Teo este un om împlinit, care iubeşte natura, el dedicîndu-şi viaţa acestor aventuri în sălbăticie şi învăţării celor doritori să-i calce pe urme.
Răzvan Dolea, la rubrica Memoria între ghilimele, ne va vorbi despre istoria Regatului Nou în Egiptul Antic şi războaiele cu hicsoşii.
Fireşte, Concursul ediţiei face trimitere la un moment important al istoriei literaturii universale: la 22 martie 1832 se stingea la Weimar o personalitate uriaşă a literaturii, ştiinţei şi filosofiei romantice germane. Un adevărat patriarh al spiritului cretor german, a dăruit lumii capodopere precum Despre teoria culorilor, Poezie şi adevăr, Suferinţele tînărului Werther, Anii de ucenicie ai lui Wilhelm Meister, Faust, partea întîi şi a doua, Ucenicul vrăjitor, Egmont. Bun prieten cu Schiller, şi-a marcat vremea ca nimeni altul.
La rubrica intitulată Conexiuni, Georgeta Drăghici ne vorbeşte despre cartea lui Jérôme Garcin, Des mots et des actes, o analiză a scriitorilor francezi din cel de-al Doilea Război mondial.
În spaţiul rubricii Respiro sportiv Valentin Protopopescu analizează afirmaţia premierului polonez Donald Tusk despre semifinalele Openului de la Indian Wells.
În cadrul rubricii Ora veselă vă invităm să ascultaţi un celebru moment umoristic din „Arhiva de Aur” a SRR, sceneta Reîntoarcerea la Paris... interpretată de Mircea Crişan şi Cornel Vulpe.