Povestiri din studioul artelor - Sâmbătă 21 Aprilie 2018 ora 21.00
21 Aprilie 2018, 10:19
Realizator Magdalena Tara
Invitat special scriitorul si dramaturgul Vlad Zografi
Vlad Zografi a studiat fizica la Universitatea din București, in perioada 1990-1994 a beneficiat de o bursă din partea guvernului francez şi şi-a susţinut doctoratul în fizică atomică la Paris.
În februarie 1990 a debutat în Româia literară cu o povestire. După publicarea a două volume de proză (Genunchiul stâng sau genunchiul drept – 1993 și Omul nou – 1994), a scris piese de teatru. Petru a fost pusă în scenă la Teatrul Bulandra în 1997, fiind prima piesă a unui autor român jucată acolo după 1989. Spectacolul cu Petru (în regia Cătălinei Buzoianu) a fost invitat în 1998 la Bienala de la Bonn și a fost de asemenea jucat în Suedia, Italia și Ungaria. Alte piese au fost puse în scenă la teatre importante din România (Teatrul Naţional, Teatrul Mic, Teatrul din Cluj). Trei dintre volumele sale de teatru (Isabela, dragostea mea, Viitorul e maculatură și America şi acustica) au primit Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru dramaturgie. Piesele Oedip la Delphi, Petru și Sărută-mă! au apărut în traducere engleză și franceză. În 2011 a publicat eseul Infinitul dinăuntru. S-a întors apoi la proză, publicând în 2016 romanul Efectele secundare ale vieții, care a primit Premiul Liceenilor acordat de revista Observator Cultural.
Din 1995 lucrează la Editura Humanitas, unde coordonează seria de știință.