Dana Rogoz și arhitectul Alexandru Dabija, în podcastul Cronicari Digitali, Bucureștiul și comunitățile care îi dau culoare
24 Octombrie 2024, 09:26
Cel mai popular podcast cultural românesc, Cronicari Digitali, revine la Radio România Cultural, în fiecare joi, în emisiunea „Orașul vorbește” cu un nou sezon de interviuri de colecție. Explorăm împreună nu doar subiecte culturale, ci și fenomenele efervescente ale pop-culturii, alături de tainele arhitecturii și istoriei. Ascultătorii vor călători în timp și spațiu pentru a înțelege cum aceste elemente fundamentale modelează societatea de azi.
Într-un nou podcast Cronicari Digitali, Dana Rogoz și arhitectul Alexandru Dabija abordează complicata temă "Vechi vs. nou". Alături de Diana Popescu și Ana Rubeli, cei doi invitați vorbesc despre proiecte personale și inițiative civice, despre cum se raportează la vecinătate și ce anume prețuiesc, în materie de arhitectură și patrimoniu.
Podcastul Cronicari Digitali, cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național și susținut de Ordinul Arhitecților din România din Timbrul de arhitectură, oferă săptămânal un nou episod în premieră, joia, pe YouTube(https://www.youtube.com/@CronicariDigitali) si platformele de streaming audio, iar între orele 9 – 11, va putea fi ascultat în rubrica dedicată de la radio.