Idei în nocturnă. Pagini de Istorie:„Zvonuri despre sfârșitul lumii. București, 1944-1953.” Invitat, scriitorul, politologul și profesorul Stelian Tănase

Realizator, Dan Manolache.

Lectura cărții „Zvonuri despre sfârșitul lumii. București, 1944- 1953”, apărută de curând la Editura Corint, mi-a dat senzația că mă aflu în fața unui ecran pe care rulează un dramatic film documentar. Secvențele se succed cu rapiditate, planurile se intersectează sau chiar se suprapun, filmul te captivează, te face să participi emoțional, îți stimulează imaginația. La acest rezultat nu poate ajunge decât un scriitor și scenarist de elită, un regizor experimentat, un profesionist al istoriei. Am enumerat doar câteva dintre calitățile proprii ale domnului Stelian Tănase, autorul cărții și invitatul emisiunii din această seară.

Titlul este extrem de bine ales pentru că în intervalul scurs între 23 august 1944 și moartea lui Stalin, 5 martie 1953, „se schimbă cu repeziciune caracterul profund al unei țări. Bucureștiul relaxat, prosper, plin de umor, deschis, dispărea sub presiunea uriașă a tancurilor sovietice, a agenților Moscovei și a cozilor lor de topor. O țară ocupată de o armată pusă pe jaf și tâlhării, pe asuprire, reprezentând un regim totalitar, condus de Stalin, nu e totuna cu o țară liberă...Între dictatura bolșevică și regimul din România este o prăpastie. Două civilizații. Românii constatau această realitate sumbră destul de încet. Le-a luat patru ani să înțeleagă catastrofa istorică în care intrau și să se adapteze, fie și parțial. În funcție de generație, avere și educație, fiecare grup social și individ a improvizat propria soluție pentru a supraviețui. Azi este limpede ce s-a întâmplat. Lagăre, închisori, muncă forțată, distrugerea elitei și a clasei mijlocii, sărăcie, plutoane de execuție, dictatură, robie, cenzură. Atunci însă totul părea destul de improbabil. Ideea străzii era că Aliații occidentali nu-i vor lăsa pe ruși să-și facă mendrele în țara care în perioada interbelică fusese principalul lor sprijin. Proastă intuiție...” De fapt, observă autorul, „săptămâna 24- 30 august 1944 a fost singura de libertate până în decembrie 1989.” A început apoi, și cartea urmărește acest parcurs, „Lungul drum al zilei către noapte” (titlul unei celebre piese de teatru scrisă de Eugene O'Neill), sau căderea, milimetru cu milimetru a „cortinei de fier” (așa cum a descris Winston Churcill împărțirea lumii în două lagăre). Doar că în realitate piesa în care românii jucau fără voia și chiar fără știința lor era montată, regizată și pusă în scenă de la Kremlin.

Firește, nu ne propunem în această succintă prezentare să comentăm secvențele acestui film înregistrat pe paginile unei cărți. Vom numi doar câteva secvențe revelatoare pentru căderea societății românești în întunericul care venea de la Răsărit. Sunt desigur secvențe culturale. Între ele cele care rememorează premiera piesei „Steaua fără nume” la teatrul Alhambra, la 1 martie 1944, dar și moartea suspectă, doar un an mai târziu, a autorului ei, Mihail Sebastian. Aflăm cine a preluat Societatea Scriitorilor Români sau Academia Română, ce scriitori au primit eticheta de „trădători”, cum a fost „demascat” Tudor Arghezi numit „impostor” într-un articol semnat în România Liberă de Miron Radu Paraschivescu, în ce a constat „adaptarea la mediu” a unor intelectuali precum Mihail Sadoveanu, George Călinescu, Zaharia Stancu, Mihail Ralea și enumerarea ar putea continua. Cum puteai deveni un „om nou”? Rețeta era simplă. „Postulantul trebuia să se prefacă cu talent pentru a salva aparențele și a se deghiza. Să schimbe pălăria cu basca și costumul de haine cu pufoaica și salopeta. Travestiul este una dintre ocupațiile cele mai rentabile în epocile de tranziție. Dădea în anii ’40 șansa oricui să devină erou al clasei muncitoare, chiar dacă nu călcase niciodată într-o fabrică. Mai trebuia să nu îi critice pe șefii zeificați ai partidului, să nu cârtească și să nu miște în front, să execute ordinele. Să aibă grijă să nu înțeleagă morala și să nu probeze cumva că ar avea una.”

Cartea se oprește și la secvențe politice care surprind esența dar și detaliul semnificativ. Astfel aflăm care era regimul adevărat la care erau supuși comuniștii în închisoarea Doftana sau lagărul de la Târgul Jiu, cum au fost lichidați Ștefan Foriș și Lucrețiu Pătrășcanu, care era adevărata personalitate a lui Petru Groza, cum s-au desfășurat tratativele Churcill - Stalin în octombrie 1944, ce s-a discutat și cum s-a discutat la conferințele de la Ialta și Potsdam, despre bombardamentele aliate asupra capitalei, detalii de la desfășurarea procesului lui Iuliu Maiu, cum au fost primiți la București Iosip Broz Tito și Ghiorghi Dimitrov, primii lideri comuniști care vizitau România, dimensiunea politică a vizitelor unor scriitori comuniști sau de stânga cum au fost Ilya Ehrenburg, Ilarie Voronca, Lous Aragon și Elsa Triolet sau Tristan Tzara.

Să subliniem și două observații extrem de importante pe care le face autoru. Mai întâi aceea că PCR este un partid care după ce a fost scos în ilegalitate nu a mai existat niciodată din punct de vedere legal A doua este cea referitoare la sedința din 1 ianuarie 1948 în care Parlamentul ar fi votat în unanimitate (295 de voturi) proclamarea RPR. Autorul se îndoiește că o astfel de mobilizare s-ar fi putut realiza în scurtul interval de timp dintre abdicare si desfășurarea ședinței . O pistă care ar trebui cu siguranță cercetată.

Multe dintre paginile cărții sunt dedicate așa numitei istorii mărunte. Sunt descrise restaurante, bodegi sau săli de dans, este înfățișat peisajul infracțional al Bucureștilor, sun descrise inclusiv jafurile și crimele săvârșite de Armata Roșie, de fapt ce a însemnat cu adevărat ocupația, ne sunt prezentate etapele subordonării artei de către propagandă.

Așadar ă multitudine de imagini care conturează profilul unei perioade în care venea cu adevărat „sfârșitul lumii”, al unei lumi, cu siguranță imperfecte dar guvernată de principii democratice, o lume în care exista speranță, o lume care nu era guvernată de teroare, frică și demagogie

Acea perioadă, era de fapt așa cum o definea Raymond Aron, citat de autor, o perioadă greu de definit în care „războiul era imposibil iar pacea improbabilă”.

Fotografiile au fost preluate de pe pagina de Facebook a invitatului emisiunii.