Idei în nocturnă- Pagini de Istorie: Muzeul Țăranului Român sau „sufletul satului”. Invitat, dr. Virgil Nițulescu, managerul Muzeului Țăranului Român

marți 9 august 2022, ora 21.10

Realizator, Dan Manolache.

Ori de câte ori în plimbările la Șosea trec prin fața frumoasei cădiri în stil neoromânesc ce adăpostește un minunat muzeu, mă gândesc că acolo sălășluiește, la propriu, „sufletul satului” românesc. Cum altfel am putea să numim țăranul, cel căruia îi este închinat acest lăcaș de cultură. Sunt convins că mulți dintre noi au aceleași simțămine și mai mult, gândul ne poartă la cele două strofe ale celebrei poezii blagiene numită chiar „Sufletul satului”. Iată textul primeia dintre ele.

„Copilo, pune-ți mânile pe genunchii mei.
Eu cred că veșnicia s-a născut la sat.
Aici orice gând e mai încet,
și inima-ți zvâcneste mai rar,
ca și cum nu ți-ar bate în piept,
ci adânc în pământ undeva.
Aici se vindecă setea de mântuire
și dacă ți-ai sângerat picioarele
te asezi pe un podmol de lut.”

Istoria acestui muzeu unic este destul de sinuoasă. Clădirea, momument istoric, este opera arhitectului Nicolae Ghica- Budești și a fost construită în perioada 1912- 1941. În 1953, ea adăpostea Muzeul Lenin-Stalin, apoi Muzeul Partidului, iar de la 5 februarie 1990, a fost reinstalat Muzeul redenumit Muzeul Țăranului Român care este astfel continuatorul Muzeului de Etnografie, de Artă Națională, Artă Decorativă și Artă Industrială înființat la 13 iulie 1906. Vom prezenta pe scurt și colecțiile muzeului prin câteva extrase din textul exolicativ postat pe site-ul oficial al instituției.

Muzeul deține colecții de ceramică, port popular, țesături pentru interior, lemn, mobile, feronerie, scoarțe. În curtea muzeului dinspre bulevardul Ion Mihalache a fost montată o biserică din lemn, monument istoric din secolul al XVIII-lea, strămutată aici în anul 1992.

Muzeul Național al Ţăranului Român deţine cea mai bogată colecţie de obiecte ţărăneşti din România. Cele aproape 90.000 de piese aflate în patrimoniul său sunt tot atâţia martori care pot ajuta pe contemporanii noştri să înţeleagă cultura satului.

Colecţia de costume ţărăneşti numără aproximativ 20 000 de obiecte de patrimoniu, reunind piese reprezentative pentru toate provinciile ţării (Moldova, Muntenia, Dobrogea, Transilvania, Banat şi Oltenia), exemplarele provenind din secolele XIX şi XX. Fondul colecţiei a început să prindă contur în timpul directoratului lui Alexandru Tzigara-Samurcaş şi a fost completat în mare măsură sub conducerea lui Tancred Bănăţeanu.

Textilele de interior, tezaurizate în colecţia muzeului se ridică la aproximativ 10.000 de piese şi reprezintă toate zonele etnografice ale ţării.

Cele peste 2100 de piese din colecţia de scoarţe a Muzeul Naţional al Ţăranului Român constituie un adevărat tezaur, ce se cuvine a fi cunoscut şi prezentat nu numai pentru frumuseţea sa, ci şi pentru priceperea şi rafinamentul cu care au fost realizate.

Colecţia de lemn, mobilier şi feronerie numără aproximativ 8500 de obiecte, selecţionate după criteriul reprezentativităţii, al vechimii, unicităţii şi al valorii artistice.
Colecţia de artă religioasă grupează icoane pe sticlă, icoane pe lemn, odoare bisericeşti, xilogravuri, cruci şi pristolnice.

Era, cândva, o lume a satului care trăia mai mult după credințele și superstițiile rămase de la strămoși, decât după regulile bisericești. Deși a încercat din răsputeri să stârpească „păgânismele”, biserica a sfârșit prin a le accepta tacit.

Astăzi, aproape toate acestea au rămas pierdute în negura timpului, dar despre ele „vorbesc” obiectele adunate, de-a lungul anilor, de către specialiștii Muzeului Național al Țăranului Român și strânse într-un „buchet” denumit Colecția Diverse (Obiceiuri).

Alături de celelalte Colecții ale Muzeului Național al Țăranului Român, Colecția Mostre constituită din bunuri culturale de mare valoare artistică și documentară, care joacă rolul de martor al artei populare din secolul XVIII și secolul XIX este alcătuită din 5958 de obiecte.

Cuprinzând actualmente 3 984 bunuri culturale, colecția Țări Străine a Muzeului Național al Românului s-a constituit din obiecte tradiționale de uz casnic și decorative provenite din schimburi și colaborări internaționale care oferă o bază temeinică cercetărilor comparate pentru o mai bună cunoaștere a participării diferitelor popoare la constituirea patrimoniului cultural universal.

Vom vourbi firește despre toate aceste colecții de mare valoare dar, în acelați timp vom discuta și despre funcția muzeului în general și a Muzeului Țăranului Român în special, în epoca pe care o trăim. În cazul MȚR de pildă, dacă în 1906 el prezenta publicului vizitator, în principal locuitorilor orașelor, chipul real al țăranului roman din acea epocă, astăzi, acel țăran este parte a istoriei României. Așadar parte a „veșniciei” pe care o purtăm aproape genetic în noi. În mod obiectiv, muzeul trebuie să se adapteze acestei noi realități, trebuie să-și mențină atractivitatea, trebuie să se modernizeze conceptual pentru a rămâne…viu. Cum se produce această schimbare? Iată o întrebare la care invitatul nostru se află în postura de a oferi cele mai pertinente răspunsuri.

Ne vom opri și la activitățile complementare, expoziții temporare, proiecții de filme de artă și documentatre, evenimente literare prin care Muzeul Țăranului Român a devenit extrem de cunoscut și aoreciat ca institușie cuturală de prim rang.

Chiar în aceste zile el găzduiește, în sala Irina Nicolau, expoziția pictorului Tudor Banuș, Fantome și Fantezii. În excelenta prezentare a expoziției citim că ea este „o trecere în revistă a părții grafice a operei lui Tudor Banuș, plecând de la desene publicate în marea presă internațională (The New York Times, Le Monde, Die Zeit etc.), trecând prin ilustrația de carte (Les Fantaisies de Tudor Banuș, Editions Michel de l’Ormeraie, Enciclopedia Zmeilor de Mircea Cărtărescu, Ed. Humanitas, Tandem I și II, cu poeme de Șerban Foarță, Ed. Vinea, publicate inițial în paginile Observatorului Cultural) și ajungând la lucrări care respiră în libertate și dau cu tifla serioșilor acriți.”

Vă invităm așadar, ca având cel mai autorizat ghid, să trecem pragul unei clădiri ce care prin„zidăria aparentă din cărămidă roșie, arcadele și elementele traforate, foișorul amintind de clopotnițele vechilor mănăstiri…„ atrage atenția povoacă admirația pe care de altfel o merită acest adevărat „palat al artei”. Revenind la Lucin Blaga și la veșnicia satului românesc, să cităm în încheierea acestei succinte orezentări- invitație și a doua strofă a minunatei sale poezii:

„Uite, e seară.
Sufletul satului fâlfâie pe lângă noi,
ca un miros sfios de iarbă tăiată,
ca o cădere de fum din streșini de paie,
ca un joc de iezi pe morminte înalte.”

Fotografiile au fost preluate de pe site-ul muzeului și de pe site-ul wikipedia.