Idei în nocturnă. Pagini de Istorie: „Evoluția stocului de aur al Băncii Naționale a României (1880- 1920)”

Titlul cărții despre care vom discuta în această seară reflectă de bună seamă conținutul. Maniera în care o face nu poate fi descoperită și apreciată decât după ce începi lectura. O carte de economie? Desigur. Numai că lucrarea „Evoluția stocului de aur al Băncii Naționale a României (1880- 1920)”, coordonată de acad. Mugur Isărescu și scrisă de un colectiv de cercetători de la BNR, Maria Constantinescu, Brîndușa Costache, Nadia Manea, Adriana Aloman, Elisabeta Blejan apărută la editura Curtea Veche, este mult mai mult decât atât. Este de fapt un capitol de istorie a României (1880- 1920), privit prin prisma evenimentelor la care a participat, le -a influențat sau le -a fost doar martoră una dintre cele mai importante și prestigioase instituții românești, Banca Națională.

Pagina 448 a cărții ne oferă șansa unei sinteze ce susține afirmația anterioară. Este vorba despre un grafic. Acela al evoluției stocului de aur al BNR în perioada menționată. Aflăm, consultându-l, care a fost rezerva de aur a BNR în fiecare an, cât din acesta se afla în țară și cât în străinătate dar mai ales când și în ce proporție ea a crescut sau a scăzut. Variațiile cantității de aur aflat în tezaurul BNR coincid cu anii faști sau nefaști ai istoriei noastre și reflectă această istorie într-o adevărată „oglindă” financiară.

În această succintă prezentare, menită doar să vă provoace să ne ascultați dar și să vă invite la lectură, vom prezenta câteva dintre reperele celor patru perioade în care autorii a structurat conținutul lucrării.

Prima dintre ele este cuprinsă între 1880, anul înființării BNR, și 1928. Aflăm de exemplu că la începutul existenței sale, în 1881, rezerva de aur cântărea…42, 186 kg, pentru ca la sfârșitul anului următor să scadă la 31,068 kg aur fin. În câțiva ani însă ea a crescut substanțial astfel că în 1889 se ridica la 4029, 903 kg aur fin. În același capitol este detaliat efortul financiar făcut de BNR pentru susținerea participării României la Marele Război, între care garantarea cu aur a împrumuturilor externe necesare pregătirii și dotării armatei, prin cantități de aur trimise la bănci din Berlin și Londra. Aflăm desigur și despre cele aproape 100 de tone de aur încredințate unui aliat, Rusia, în 1916 și 1918, și confiscate de nou instauratul regim bolșevic cu disprețul legilor și al onoarei.

Primii 10 ani de existență ai României Mari au fost și o mare provocare financiară. Secătuită de război, Europa își revenea cu greu. Dificultățile erau desigur mai mari pentru țările învinse dar și pentru cele care, deși învingătoare, fuseseră teatru de război sau parțial ocupate, cazul României. Banca Națională a răscumpărat monedele străine care circulau încă în provinciile alipite, a recuperat aurul depus în Germania și Marea Britanie, a cumpărat aur din minele românești, s-a opus (vom vedea de ce) exportului de metal prețios de către guvern.

Interesantă este și istoria celei de a doua perioade analizate (1929- 1945). Ea începe în 1929 când, urmare a dificultăților economice, guvernul hotărăște să realizeze stabilizarea monetară printr-un împrumut extern în valoare de 250 milioane de dolari. Momentul nu a fost, din nefericire, bine ales pentru că la 21 octombrie s-a produs crahul Bursei de la New York și a debutat Marea Criză. Cu toate că BNR a reușit să mențină procentul prevăzut de acoperire a monedei, la 15 august 1933, România a intrat în incapacitate de plată și a suspendat achitarea datoriei publice externe. În perioada următoare Statul dar și BNR fac eforturi importante pentru redresare prim stimularea extracției prin prime acordate producătorilor, modificări ale legilor etc, etc. rezultatul a fost acela că în 1936, stocul de aur al BNR a depășit pentru prima dată 100 de tone.

Anii premergători Celui de al Doile Război Mondial și mai ales cei de război au fost extrem de dificili. Este suficient să spunem că prin pierderea în 1940 a unei mari părți a Transilvaniei producția de aur a scăzut dramatic. Pierderea regiunii aurifere Baia bare a condus la o diminuare cu 30% a producției de aur cu 90% a celei de argint. După întrarea României în război de partea Axei, situația a devenit și mai dificilă. S-a decis mai întâi mutarea stocului de aur la Sinaia, s-a încercat apoi negocierea trimiterii lui în Elveția sau Turcia și urmare a eșecului cele 190 de tone ale tezaurului au fost puse la adăpost la Tismana în perioada 8-23 iulie 1944, printr-o operație secretă denumită „Neptun”. Câteva luni mai târziu, la 23 decembrie 1944 este dată Legea privind emiterea medaliei comemorative „Ardealul nostru” ce avea gravate chipurile regilor Mihai și Ferdinand și cel al lui Mihai Viteazul… Este vorba despre faimoșii „cocoșei” pentru deținerea cărora mulți români au ajuns în temnițele comuniste. Vom afla și care a fost intenția nemărturisită a apariției și distribuției lor.

Perioadei comuniste îi este consacrat un important și interesant capitol. În preambulul lui este realizată o prezentare a contextului financiar internațional ce a urmat încheierii războiului. Vom menționa doar Conferința de la Bretton Woods din 1-22 iulie 1944 la care a fost statuat etalonul aur- devize. Tot de atunci datează și înființarea FMI, conceput ca mijloc de stimulare a cooperării internațională. Să menționăm că la acel acord SUA deținea 17.848 tone aur fin, două treimi din rezervele întregului Occident. Moneda americană fiind de fapt singura cu adevărat convertibilă, acesta este momentul în care începe disputa aur- dolar încheiată abia în anii ’70.

Perioada comunistă este, pe plan intern, una în care BNR își pierde substanțial din atribuții. Devine bancă de stat, mai întâi a RPR apoi a RSR, este subordonată într-o primă fază Ministerului de Finanțe și apoi Consiliului de Miniștri, apar încă două bănci de stat, Banca Agricolă și Banca Română de Comerț Exterior. Rămâne totuși o instituție extrem de importantă și vom analiza pe parcursul acestei secțiuni a emisiunii atribuțiile sale. Cu referire la stocul său de aur vom spune doar că el a fost folosit masiv de stat pentru a menține România pe linia de plutire în anii de după război. Atât de masiv încât conducerea de la București a fost avertizată de noii lideri instalați la Kremlin după moartea lui Stalin că și-a cheltuit fără discernământ jumătate din rezerva de aur.

Dezechilibrul balanței de plăți se menține și se accentuează după 1965 pe fondul forțării industrializării, investițiilor în domenii vădit fără viitor și politicii tot mai rupte de realitate a regimului Ceaușescu. Să menționăm doar dezvoltarea ramurilor industriale energofage în contextul scăderii producției interne de hidrocarburi și a două școli petroliere care au dus la o creștere exponențială a prețurilor. La declinul economic au contribui într-o oarecare măsură și daunele imense provocate de inundațiile din 1975 și cutremurul din 1977. În aceste condiții datoria externă a României crește între 1978 și 1981 cu 9,5 miliarde de dolari, adică cu 1000 la sută față de perioada anterioară. În aceste condiții, după ce la 7 septembrie 1985 Ceaușescu anunță intenția României de a rambursa anticipat datoria externă, patru ani mai târziu, la 12 aprilie 1989 că angajamentul a fost îndeplinit. Cu ce preț ? Acela al forțării exportului de alimente și materii prime dar și al vânzării a 80 de tone de aur din cele 118,7 aflate în 1885 în tezaurul BNR.

Desigur vom încheia emisiune cu o prezentare a atribuțiilor și activității BNR în perioada ce a urmat căderii comunismului. Vă invităm să fiți alături de noi !

Realizator, Dan Manolache