Diaspora. Dincolo de granițe: ”Nimeni nu-i pedepsit să nu ridice privirea spre cer”
22 Martie 2018, 17:05
Un gest firesc pe care îl facem din ce în ce mai rar - și poate că emisiunea din această seară o să vă redeschidă interesul pentru stele, cer, aștri, într-un cuvînt - pentru astronomie, domeniul de activitate al domnului Mirel Bîrlan, cercetător la Institutul de Mecanică Cerească şi de Calcul al Efemeridelor din cadrul Observatorului din Paris și invitatul ediției de astăzi a emisiunii Diaspora. Dincolo de granițe.
Mirel Bîrlan (http://perso.obspm.fr/mirel.birlan/index.shtml) este absolvent al Facultăţii de Fizică a Universităţii din Bucureşti, promoţia 1986 şi doctor în astronomie fundamentală , teză susţinută în anul 1997 la Observatorul din Paris.
În prezent, este, cum spuneam, cercetător la Institutul de Mecanică Cerească şi de Calcul al Efemeridelor din cadrul Observatorului din Paris, cu expertiză în observaţii astronomice ale obiectelor din Sistemul Solar şi în calculul efemeridelor și desfășoară activități de cercetare în asociere la Institutul Astronomic al Academiei Romane dar și activități încadrare de doctoranzi la Școala Doctorală a Universității din București și la Școala doctorală a Observatorului din Paris. Are experienţă în învăţământul universitar la Observatorul din Paris, Universitatea din Cergy-Pontoise, Franţa, Universitatea din Bucuresti, MIT-Statele Unite şi Universitatea Akdeniz din Antalya, Turcia.
În anul 1997 a fost editor al Anuarului Astronomic Român iar din anul 2005 are responsabilitatea editorială a publicației Connaissances des Temps, carte editată anual, ce conţine efemeridele astronomice din serviciul national al Franţei.
Este membru al Uniunii Astronomice Internaţionale din anul 2000 iar din 2001, asteroidul cu numarul de catalog 10034 poartă numele Birlan.
În anul 2012, Uniunea Astronomica Internaţională a acceptat propunerea comună a doi astronomi, Mirel Birlan si Richard Binzel de la MIT, pentru a desemna un asteroid cu numele România.
A publicat 90 articole în reviste cu referenţi ( Astronomy & Astrophysics, Planetary & Space Science, Nature, Astronomical Journal, Icarus, Astrophysical Journal) şi peste 200 comunicări ştiinţifice la conferinţe internaţionale.
Diaspora. Dincolo de granițe - la Radio România Cultural și pe www.radioromaniacultural.ro, 21.10 - 22.00
Realizator Corina Negrea
sursa: foto 1 pixabay.com
sursa: foto 2 , 3 www.google.ro
sursa: foto 3 www.google.ro
sursa: foto 4 http://perso.obspm.fr/mirel.birlan/index.shtml