Birds of Prey: And the Fantabulous Emancipation of One Harley Quinn – delir cu personaje DC într-un spinoff american până-n prasele- de Michaela Platon

Spinoff al Suicide Squad, Birds of Prey o învesteşte pe Harley Quinn să preia frâiele filmului narat la persoana I şi coregrafiat după gustul şi temperamentul fostei iubite a lui Joker, într-o producţie ca un manifest girl power.

Colorat, crud şi violent- filmul este
edulcorat de felul caricatural şi „păpuşăresc” în care evoluează personajele,
într-un script în care regizoarea Cathy Yan (Dead Pigs) şi scenarista Christina
Hodson (Bumblebee) jonglează la grămadă cu toate mijloacele ce ar putea stârni
interesul spectatorului, mizând pe înduioşătoarea poveste de viaţă a antieroinei
Harley - o self made woman degenerată din dragostea pentru sociopatul Joker-
fostul ei pacient din spitalul de nebuni, pentru care devine ea însăşi ticnită
cu acte în regulă - ca să se „asorteze” cu iubitul!

Şi dacă Suicide Squad avea tot ce îi trebuia
ca să se detaşeze din pluton marcând o victorie la box office (scenariu abil
croit pe o canava comună infuzat cu supranatural şi SF, două poveşti de iubire de un romantism
deviant şi acţiune captivantă cu coregrafii reuşite de arte marţiale) - Birds
of Prey merge aproape pe aceeaşi reţetă dar virând ceva mai mult în derizoriul
acestei lumi artificializate, căreia regizoarea îi ataşează exact ceea ce îşi doreşte îndeobşte publicul
– destulă violenţă, destul rău manifest şi destulă mârşăvie şi lipsă de morală,
ca să fie în ton cu zilele noastre.

În plus reţeta este atât de americană încât
clişeele ni se par aproape hilare, deşi tot plot-ul este clădit pe drame
personale- care trec însă în subsidiar sub tăvălugul mişcării browniene a acţiunii
ce introduce încă trei personaje: Black Canary, Huntress şi Renee Montoya-
fiecare cu o poveste de viaţă dureroasă/frustranta/demnă de un scenariu.

Margo Robbie este în rolul Harley Quinn
cuceritoare şi dilie- dar asta e farmecul ei!- trăgând povestea că o locomotivă
de putere, poate sub presiunea de a fi şi producătoarea filmului. Personajul ei
rămâne savuros, fără să mai fie însă picanteria filmului, aşa că dacă îl va
perpetuua va fi nevoie de o turnură ca să rămână interesant.

Evident filmul are şi un villain – Black
Mask, rol în care Ewan McGregor nu reuşeşte să mă convingă- deşi livrează tot
ce l-ar face un sociopat – chiar şi grotescul unor scene sau atitudinea
flamboiantă de proprietar de club - storcând personajul la maximum fără ca
acesta să aibă destulă sevă, incomparabil cu Jocker-ul hidos şi malefic până în
măduva oaselor pe care îl făcea Jared Leto în filmul promordial.

Dar pentru că fanii universului DC sunt mulţi,
iar nevoia lor de noi personaje şi poveşti de gen – insaţiabilă, mai mult ca
sigur se prefigurează fie un sequel fie un spinoff, căci dacă „piaţa” o cere,
nu cred că producătorii americani nu vor profita.

Filmul intra în cinematografe din 7 februarie şi este distribuit în România de Vertical Entertainment.