Ascultă Radio România Cultural Live

A murit regizorul Milos Forman, la vârsta de 86 de ani

14 Aprilie 2018, 18:10

Regizorul de origine cehă Milos Forman a decedat la vârsta de 86 de ani, potrivit presei cehe, citată de AFP.

Regizorul şi cineastul ceh Milos Forman, pe numele real Jan Tomas Forman, cunoscut mai ales pentru filme precum "Zbor deasupra unui cuib de cuci" (1975), "Amadeus" (1984) sau "Fantomele lui Goya" (2006), s-a născut la 18 februarie 1932, în oraşul Caslov din Cehoslovacia.

Părinţii săi au fost persecutaţi de nazişti în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, tatăl său murind, în 1944, în lagărul de concentrare de la Buchenwald, iar mama sa, în 1943, la Auschwitz. Tânărul Jan a scăpat de arest, trăind ascuns la nişte rude îndepărtate, potrivit site-ului CineMagia, www.cinemagia.ro.

A urmat cursurile Academiei de Artă din Praga, specializarea Scenaristică, debutând ca regizor în 1960 cu filmul "Laterna magika II". Trei ani mai târziu, în 1963, a câştigat, cu filmul său, "Petru cel Negru", Marele Premiu al Festivalului de Film de la Locarno.

În 1968, după invazia trupelor sovietice în Cehoslovacia, Forman a emigrat în Statele Unite. Primul film realizat în noua sa ţară a fost "Taking Off" (1971), cu care a şi câştigat Marele Premiu (Palme d'Or) al Festivalului de la Cannes.
Filmul care avea să îi aducă celebritatea, "Zbor deasupra unui cuib de cuci", a fost realizat în 1975, fiind o ecranizare a romanului omonim a lui Ken Kesey. Producţia, o parabolă despre revolta interioară împotriva sistemului totalitar, a fost bine receptat atât de critici, cât şi de public, fiind recompensat cu şase premii şi patru nominalizări la Oscar (inclusiv Premiul pentru cel mai bun regizor pentru Milos Forman), şase premii Globul de Aur, şase premii şi patru nominalizări BAFTA şi alte 16 premii şi şapte nominalizări, mai scrie sursa menţionată.

Filmul "Amadeus" din 1984, care surprinde viaţa şi opera marelui compozitor Wolfgang Amadeus Mozart, precum şi relaţia dintre acesta şi compozitorul italian Antonio Salieri, avea să fie al doilea mare succes al regizorului. Considerat un film controversat, a primit peste 40 de premii, dintre care opt premii Oscar, patru premii Globul de Aur, patru premii BAFTA. Milos Forman obţine astfel al doilea Oscar pentru cel mai bun regizor. Filmările la această peliculă i-au oferit regizorului şi ocazia de a se întoarce acasă la el, în Cehoslovacia acelor ani.

În intervalul 1984-1996, Forman a realizat filmele "Valmont" şi "People vs. Larry Flint" (1996). Acesta din urmă, o biografie a controversatului om de afaceri, Larry Flint, implicat în industria publicaţiilor şi filmelor pentru adulţi, a câştigat Ursul de Aur pentru cel mai bun film la Festivalul de la Berlin, scrie site-ul https://milosforman.com/en.

În februarie 1990, Forman s-a întâlnit la New York cu preşedintele nou ales al Cehoslovaciei, Vaclav Havel. În cadrul discuţiei dintre cei doi, citate de sursa de mai sus, Havel l-ar fi întrebat, în glumă, pe Forman dacă Cehoslovacia poate face ceva pentru a ajuta Statele Unite şi a promis (tot glumind), că Cehoslovacia nu se va amesteca în treburile interne ale SUA.

În 1999, Forman a fost distins cu Ursul de Argint al Festivalului de la Berlin pentru cel mai bun regizor, ca urmare a realizării filmului "Man on the Moon", în timp ce Jim Carrey (în rolul principal) a primit un Glob de Aur.

"Goya's Ghosts" ("Fantomele lui Goya"), cu Natalie Portman, Javier Bardem şi Stellan Skarsgard în rolurile principale, este următorul film regizat de Milos Forman, în 2006.

A fost căsătorit de trei ori, având patru copii din cea de-a doua şi a treia căsnicie, mai scrie cinemagia.ro.

A primit cetăţenia americană în 1977. În 2009 a primit un titlu onorific din partea Emmerson College din Boston.

Milos Forman a scris şi poeme şi a publicat o autobiografie numită "My Two Worlds" ("Cele două lumi ale mele"). A cochetat, în câteva roluri minore, şi cu actoria.

AGERPRES

Claudiu Teohari (Teo) este prezentatorul Galei Premiilor Gopo 2024. Cine sunt vedetele așteptate pe covorul roșu luni, 29 aprilie?
Teatru și film 25 Aprilie 2024, 12:42

Claudiu Teohari (Teo) este prezentatorul Galei Premiilor Gopo 2024. Cine sunt vedetele așteptate pe covorul roșu luni, 29 aprilie?

Evenimentul va fi transmis LIVE pe VOYO, TIFF Unlimited și pe premiilegopo.ro, de la ora 19:00.

Claudiu Teohari (Teo) este prezentatorul Galei Premiilor Gopo 2024. Cine sunt vedetele așteptate pe covorul roșu luni, 29 aprilie?
...Escu de Tudor Mușatescu cu Pavel Bartoş în rolul principal - premieră la Teatrul Stela Popescu, pe 28 aprilie, la aniversare
Teatru și film 24 Aprilie 2024, 11:53

...Escu de Tudor Mușatescu cu Pavel Bartoş în rolul principal - premieră la Teatrul Stela Popescu, pe 28 aprilie, la aniversare

Pavel Bartoş va putea fi văzut în rolul titular din premiera cu ...Escu de Tudor Mușatescu a Teatrului Stela Popescu,...

...Escu de Tudor Mușatescu cu Pavel Bartoş în rolul principal - premieră la Teatrul Stela Popescu, pe 28 aprilie, la aniversare
AVANPREMIERA și PREMIERA spectacolului outdoor „FARFURIA” de Maria Manolescu, în regia lui David Alexandru Mușoiu
Teatru și film 23 Aprilie 2024, 14:10

AVANPREMIERA și PREMIERA spectacolului outdoor „FARFURIA” de Maria Manolescu, în regia lui David Alexandru Mușoiu

Teatrul Masca vă invită la sediul său din Bd. Uverturii Nr. 14, cu ocazia avanpremierei și premierei spectacolului outdoor...

AVANPREMIERA și PREMIERA spectacolului outdoor „FARFURIA” de Maria Manolescu, în regia lui David Alexandru Mușoiu
Raportul de gardă: Migrena, cel mai important factor de risc pentru accidentul vascular cerebral la persoanele tinere
Teatru și film 23 Aprilie 2024, 14:00

Raportul de gardă: Migrena, cel mai important factor de risc pentru accidentul vascular cerebral la persoanele tinere

Într-un studiu publicat în Circulation: Cardiovascular Quality and Outcomes , cercetătorii au ajuns la...

Raportul de gardă: Migrena, cel mai important factor de risc pentru accidentul vascular cerebral la persoanele tinere
Webdocumentarul Mândrie și Beton. După 10 ani a fost nominalizat la European Press Prize
Teatru și film 23 Aprilie 2024, 13:05

Webdocumentarul Mândrie și Beton. După 10 ani a fost nominalizat la European Press Prize

Anul acesta organizatorii au primit 800 de propuneri din peste 40 de țări europene , publicate inițial în 35 de limbi...

Webdocumentarul Mândrie și Beton. După 10 ani a fost nominalizat la European Press Prize
FOXFINDER de Down King,  o nouă premieră pe țară la Teatrul EXCELSIOR din București
Teatru și film 23 Aprilie 2024, 11:13

FOXFINDER de Down King, o nouă premieră pe țară la Teatrul EXCELSIOR din București

Teatrul EXCELSIOR - singurul teatru din București dedicat adolescenților și tinerilor adulți – anunță premiera...

FOXFINDER de Down King, o nouă premieră pe țară la Teatrul EXCELSIOR din București
Primul eveniment SFR 15: Spectacolul de teatru „Tatăl” Actorul Victor Rebengiuc revine la Iași
Teatru și film 23 Aprilie 2024, 07:19

Primul eveniment SFR 15: Spectacolul de teatru „Tatăl” Actorul Victor Rebengiuc revine la Iași

Organizatorii festivalului Serile Filmului Românesc (SFR) anunță primul eveniment al ediției aniversare cu numărul 15...

Primul eveniment SFR 15: Spectacolul de teatru „Tatăl” Actorul Victor Rebengiuc revine la Iași
Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” București este co-organizator în Festivalul Internațional Shakespeare 2024, ediția   a XIV-a (16 – 26 mai)
Teatru și film 23 Aprilie 2024, 07:17

Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” București este co-organizator în Festivalul Internațional Shakespeare 2024, ediția a XIV-a (16 – 26 mai)

La 30 de ani de la prima ediție a Festivalului Internațional Shakespeare care aduce la Craiova cele mai mari nume ale regiei...

Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” București este co-organizator în Festivalul Internațional Shakespeare 2024, ediția a XIV-a (16 – 26 mai)
Ascultă live

Ascultă live

01:30 - 03:30
Teatrul Național Radiofonic
Ascultă live Radio România Cultural
00:05 - 04:53
PSIHOLOGUL MUZICAL
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
Acum live
Radio România Internaţional 1
Ascultă live Radio România Internaţional 1
Acum live
Radio România Internaţional 2
Ascultă live Radio România Internaţional 2
Acum live
Radio România Internaţional 3
Ascultă live Radio România Internaţional 3
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
00:00 - 06:00
PROGRAM MUZICAL NOCTURN
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio Vacanța Fresh
Ascultă live Radio Vacanța Fresh
Acum live
Radio Vacanța Gold
Ascultă live Radio Vacanța Gold
Acum live
Radio Vacanța Nostalgia
Ascultă live Radio Vacanța Nostalgia
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
00:00 - 06:00
Transilvania by night
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța FM
Ascultă live Radio România Constanța FM
Acum live
Radio România Constanța AM
Ascultă live Radio România Constanța AM
Acum live
Radio România Oltenia Craiova
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
Acum live
Radio România Reșița
Ascultă live Radio România Reșița
Acum live
Radio România Tg Mureș
Ascultă live Radio România Tg Mureș
Acum live
Radio România Timișoara FM
Ascultă live Radio România Timișoara FM
Acum live
Radio România Timișoara AM
Ascultă live Radio România Timișoara AM
Acum live
Radio România Arad FM
Ascultă live Radio România Arad FM
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Ascultă live Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Acum live
Radio România Cluj în limba maghiară
Ascultă live Radio România Cluj în limba maghiară
Acum live
Radio eTeatru
Ascultă live Radio eTeatru