Un om politic controversat – Alexandru Marghiloman, de Georgeta Filitti
01 Martie 2018, 06:00
În galeria figurilor politice din România în timpul războiului Al. Marghiloman ocupă un loc aparte. Doctor în drept de la Paris, cu o carieră vremelnică de magistrat, procuror, avocat al Statului, el se consacră, la 30 de ani, din 1884, politicii. Conservator convins, aripa junimistă, adică cea animată de la început de P.P. Carp, Al. Marghiloman se vădește încă de la început un excelent organizator, cu soluții constructive și viabile, ceea ce îl recomandă pentru diferite departamente: Justiție, Lucrări Publice, Agricultură, Industrie și Comerț, Finanțe.
Adept al neutralității până în 1916, a înțeles miza politică a opțiunilor României în cazul participării într-o tabără sau alta. S-a spus că ar fi avut o înțelegere cu Ionel Brătianu: angajarea de partea Puterilor Centrale l-ar fi transformat în premier; prin înclinarea spre Antantă, celălalt devenea vioara întâia.
Cursul nemilos al războiului e prea bine cunoscut. De la sfârșitul anului 1916 România era ruptă în două: Muntenia ocupată de Puterile Centrale, Moldova, liberă, unde se refugiase guvernul Brătianu. Marghiloman, rămas la București, devine principala verigă de legătură cu autoritățile militare de ocupație. Calitatea de președinte al Crucii roșii i-a înlesnit o serie de acțiuni în favoarea țării: organizează spitale, trimite pachete, bani, corespondență prizonierilor noștri din Germania, Austria sau Bulgaria, abonează români din lagărele dușmane la ajutoarele oferite de Crucea Roșie elvețiană. S-a estimat că în acest fel s-au trimis 17 vagoane cu 16 500 lădițe de alimente și 280 lăzi cu rufărie.
Perceput de mulți drept colaboraționist, Marghiloman s-a străduit în permanență să păstreze echilibrul între pretențiile nemăsurate ale nemților, opiniile radicale ale lui P. P. Carp sau Stere și interesele țării. Când tratativele guvernului Al. Averescu cu Puterile Centrale au intrat în impas, Ionel Brătianu a sugerat regelui Ferdinand, care a acceptat, ca acestea să fie continuate de un guvern Marghiloman. Același liberal intuia realist ce îl aștepta pe premier: ”se sacrifică primind să se înhame la o operă tragică, dar patriotică, va fi calomniat, ofensat, batjocorit, dar trebuie să se știe că acest om a salvat Coroana și Moldova și că acest lucru primează”. Tratatul a fost încheiat la 24 aprilie 1918. Vom vorbi la timpul potrivit despre prevederile lui și strădaniile lui Marghiloman de a-i micșora efectele.
Pe un fundal de umilințe și eforturi nu totdeauna izbutite, Marghiloman a cel care primește, la Chișinău, la 27 martie 1918, în numele țării, actul unirii Basarabiei cu patria mamă.
Lumea imediat postbelică și posteritatea l-au văzut ca pe un învins. Este o nedreptate pe care oricine îi va citi cele cinci volume de Note politice, care acoperă anii 1881-1924, tipărite în 1993-1995, o va corecta de la sine.
Iată o declarație a sa în Parlament: ”Tirania politică o suportă poporul; opresiunea economică n-o poate suporta. Tirania politică izbește pe om în partea ideală a vieții lui, tirania economică îl izbește în interesele materiale, îl jenează în toate mișcările lui. Nu sfătuiesc pe nimeni să se mai gândească la o tarifare de impozite excesive. Impozitele crude n-au dat nicăieri rezultate. Bugetul este unitatea cu care se măsoară creditul ce se poate face țării. Pentru străinătate un buget sincer este singurul mijloc de a ridica creditul nostru. Pentru țară bugetul este singurul mijloc de a înfrâna cheltuielile”.
De la Alexandru Marghiloman ne mai rămâne apelativul de ”lordul valah”, dat de un biograf (și care, în opinia unora s-ar fi justificat prin obiceiul de a-și trimite cămășile la spălat la Londra), cafeaua cu adaos generos de rom – marghilomana – și marea lui dragoste pentru cai. Membru al Jockey Clubului, a câștigat numeroase premii, jocheul său arborând o tunică cu culorile tricolorului național.
