TRIANON 100 – Cel bun de gură nu are totdeauna dreptate, de Georgeta Filitti
3 June 2020
PORTRET: Gheorghe Lazăr – fondatorul învăţământului românesc din Ţara Românească
5 June 2020

TRIANON 100 – Un mit fals, amiralul Horthy, de Georgeta Filitti

Într-o Europă bine structurată, unde mai multe organisme intercomunitare nu fac decât să strângă legăturile interstatale, să netezească asperitățile, există și politici retrograde. Una din ele este revizionismul. În speță e vorba de corectarea unor situații stabilite după Primul Război Mondial, adică la Trianon unde, la 4 iunie 1920, Conferința păcii statornicea potrivit principiului autodeterminării că fiecare popor își putea decide singur soarta. Așa au apărut, după destrămarea monarhiei austro ungare, statele succesorale. Indiscutabil, în acest context cea mai câștigată a fost România și cea mai defavorizată Ungaria – redusă la teritoriul unde etnicii ei erau majoritari. Situația datează de un secol. România a dus o politică plină de prevenire față de minoritatea  maghiară, mergând până la acceptarea unui partid politic al acestei etnii. Un sistem de învățământ de care beneficiază deopotrivă cetățenii din statul vecin, publicații, edituri, instituții, cultivarea tradițiilor ungurești – toate acestea n-au putut potoli spiritul revanșard al vecinilor de la Apus. Ani de zile propaganda lor s-a axat pe !”superioritatea rasei maghiare”, pe ”cultura superioară”, în fața cărora păleau primitivii de români, ”opincarii”. Evoluția societății a ajuns în acel punct unde asemenea argumente sunt caduce. Unii s-au întrebat de ce românii nu reacționează la fel, adică prin exacerbarea unor virtuți strămoșești în dauna vecinilor. De pildă, pe când ai lor făceau cercetări astronomice la Sarmizegetusa, ai celorlalți se mulțumeau să-și frăgezească hălci de carne sub șaua calului… Evident, asemenea comparații prostești nu duc nicăieri. În schimb, pentru publicul de azi, biografia unor personalități și-a păstrat actualitatea. Ungaria a dat lumii nume memorabile. Începând din Renaștere, când pe tronul de la Buda strălucea Matei Corvin (mă rog, de origine română!), până la inegalabilul Franz Liszt, genialul muzician sau Kossuth Lajos, dibacele politician, mica țară din Centrul Europei s-a dovedit prolifică în valori durabile.

Pentru  nevoile cauzei, cum ar spune francezul, adică pentru contestarea tratatului de la Trianon de acum o sută de ani, a fost ales un amiral, Horthy Miklos. Cu o carieră banală în marina austro-ungară, în portul italian Fiume (motiv pentru care avea să avanseze în carieră într-o țară nestăpână pe vreo mare), Horthy devine ”omul providențial” la sfârșitul războiului. Fusese un apropiat al moștenitorului tronului, Franz Ferdinand, cel ucis la Sarajevo în 1914, și după război a cultivat ideea acestuia de federalizare a ”ansamblului danubian”. Pentru moment, în august 1919, trebuia să scape ”teritoriul milenar maghiar” de invazia românească. O face cu violența omului de stepă, mărturisită în Memorii, căci nu poți face omletă fără să spargi ouăle… Ca recompensă, se trezește regent, postură unde mărturisește jenat că nu se aștepta să ajungă. La fel de inocent rămâne și în legătură cu măsurile antisemite practicate vreme de 24 de ani cât i-a ținut mandatul. Datoria este mai presus decât viața, aceasta a fost deviza amiralului. Or, ea s–a exprimat în revizionism ca rațiune de a fi a Ungariei Sf. Ștefan. Educația, propaganda antiromânească, apropierea de fascismul italian erau îndreptate în acest sens. Cât privește condiția evreilor, Horthy susținea că Ungaria a fost pentru ei, până în 1944, ”un sanctuar”. Dacă în timpul regenței sale au fost persecutați, vina o poartă presiunea germană. Și tot el găsește o formulă năucitoare pentru exterminarea lor în Nordul Transilvaniei, după diktatul de la Viena din 1940: a luat o măsură de desimilare! Tot el mai spune că românii și ungurii s-au dedat la ”represalii” reciproce. Cel avizat nu poate privi astfel atrocitățile comise atunci de unguri, cu oameni îngropați de vii sau tricolorul românesc bătut în cuie pe trupul preotului din Ip.

Criminal de război, netradus în fața tribunalului de la Nurnberg și capturat de americani, Horthy a murit liniștit în 1957 în Portugalia. Pentru cel cu judecată cumpănită, indiferent dacă regretă Ungaria mare sau acceptă realitățile contemporane, persoana poate fi doar un model de cruzime, fățărnicie și grandomanie, străin cu desăvârșire de valorile cultivate de harnicul și înzestratul popor maghiar.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *