The Imitation Game – creație remarcabilă ce valorifică o poveste reală – de Michaela Platon

În mod cert viaţa nu e dreaptă! Cum altfel putem să acceptăm că un geniu al matematicii şi criptologiei, cel care a inventat practic ordinatorul, profesorul Alan Turing, a fost condamnat şi împins la sinucidere din cauza unor minţi obtuze şi insinifiante care au văzut în el doar aparenţa de a fi fost gay, ignorând esenţa geniului care a fost.

Foarte intersant orchestrat de către regizorul norvegian Morten Tyldum, filmul se compune din trei planuri congruente a căror canava formează povestea, flashback-urile din preadolescența şcolară a lui Turing, momentele din trecutul apropiat de lucru cu echipa la decriptarea codului Enigma şi acelea din prezentul care ne înfăţişează experiența umilitoare la care a fost supus matematicianul în ultimii săi ani, ostracizat deopotrivă pentru tendinţele autiste cât şi pentru orientarea sexuală.

Jocul actorilor este fără cusur, naraţiunea curge cu fluenţa pe care o au poveştile adevărate spuse nu oricum, ci cu o voce profundă, aproape marţială care ne împărtăşeşte împreună cu story-ul şi sumedenie de aforisme şi judecaţi ce sintetizează interacţiunea umană grefată pe legile universale.

Nominalizat la 8 premii Oscar, printre care şi Cel mai bun film, cel mai bun regizor, cel mai bun actor principal şi actriţă în rol secundar, filmul porneşte de la ideea cărţii “Alan Turing: The Enigma”semnată de Andrew Hodges, încercând să onoreze memoria acestui veritabil erou pe nedrept nerecunoscut.

Dominic Cumberbatch este brilliant în rolul lui Turing -și adugă vocii lui Smaug din The Hobbit şi rolului Julian Assange - şi această partitură complexă în care reuşeşte să ne impresioneze cu talentul şi versatilitatea lui. I se alătură doi actori pe care îi preţuiesc în mod deosebit- Charles Dance, o veritabilă personalitate a teatrului şi cinematografiei engleze şi Marc Strong- aflat într-o continuă ascensiune profesională, pe care l-am remarcat în sumedenie de roluri, dar şi în Closer to The Moon- atât de interesantul film regizat de Nae Caramfil. Distribuţia este întregită de Keira Knightley într-un rol reuşit în care este expresivă şi naturală, dar şi de Mathew Good, care reuşeşte să se facă remarcat, chiar şi în proximitatea lui Cumberbatch, ceea ce –trebuie să recunoaștem- nu-i deloc uşor!

Deşi este o dramă biografică plină de suspans, filmul are dialoguri remarcabile- nu doar prin substanţă, dar şi prin umorul de foarte bună calitate ,care face mult mai permeabilăaceastă poveste care atinge subiecte sensibile precum convenţiile sociale şi legile vremii referitoare la homosexuali.

The Imitation Game nu este un film care îţi taie respiraţia, dar este din categoria mult mai rară a celor care te marchează definitiv, prin tensiunea intrinsecă şi prin revolta pe care ţi-o generează ideea că omeniră a străbătut etape în care a fi diferit- era o crimă.