Teatrul Național Radiofonic – online. Ascultă AICI Medeea de Euripide
15 Octombrie 2016, 06:30
În fiecare joi, în secţiunea teatru a portalului www.radioromaniacultural.ro, ascultătorii se vor putea bucura de prestigioase imprimări ale Teatrului Naţional Radiofonic, adaptări ale unor texte clasice sau contemporane, cu distribuţii de excepţie. Vizitatorii portalului Radio Romania Cultural vor avea la dispoziţie o săptămână pentru a asculta integral o piesă de teatru, urmând ca, în fiecare joi, aceasta să fie înlocuită cu o nouă producţie.
Medeea de Euripide
Traducerea: Alexandru Pop. Adaptarea radiofonică: Zamfir Vasiliu. Regia artistică: Elena Negreanu.
În distribuţie: Olga Tudorache, George Motoi, Ica Matache, Emil Liptac, Traian Stănescu, Jean Reder, Nicolae Luchian Botez, Gina Petrini, Maria Rotaru.
Regia de studio: Constantin Botez. Regia muzicală: Marga Capitanovici. Regia tehnică: ing. Tatiana Andreicic. Înregistrare din anul 1974