Ascultă Radio România Cultural Live

Ziua de Aur și filme noi de Nae Caranfil, Radu Jude și Adrian Sitaru la Les Films de Cannes a Bucarest

07 Octombrie 2016, 13:46

Un maraton unic cu filmele care au câștigat trofeele Palme d'Or, Leul de Aur și Ursul de Aur, precum și premierele unor filme românești de Nae Caranfil, Radu Jude, Adrian Sitaru sau Igor Cobileanski îi așteaptă pe iubitorii de cinema între 14 și 23 octombrie la Les Films de Cannes a Bucarest. Festivalul va avea loc la CinemaPRO, Cinema Elvire Popesco, Cinema Muzeul Țăranului și Sala Auditorium a MNAR. Programul este actualizat pe www.filmedefestival.ro, iar biletele sunt puse în vânzare pe Eventbook.ro.

Ziua de Aur vine pe 15 octombrie, la CinemaPRO, cu filmele care și-au adjudecat cele mai importante trei trofee ale anului, în marile festivaluri internaționale. Maratonul începe la 13.30 cu The Woman Who Left, noul film al regizorului Lav Diaz, premiat cu Leul de Aur la Festivalul de la Veneția. O femeie eliberată după ce a fost închisă pentru o crimă pe care nu a comis-o află că soțul a murit, iar fiul ei a dispărut. Prin ochii ei, cineastul filipinez analizează lucid o societate divizată în care domină corupția, privilegiile, complicitatea. De la 18.00, Fire at Sea (r. Gianfranco Rosi), documentarul distins cu Ursul de Aur la Berlin și distribuit de Clorofilm, vorbește despre disperarea care împinge milioane de oameni să fugă din Africa și Orientul Mijlociu. Pentru ei, insula Lampedusa poate fi sfârșitul sau un nou început.

Teme sociale atinge și filmul laureat cu Palme d'Or, I Daniel Blake, proiectat în premieră în România pe 15 octombrie, de la 21.15, la CinemaPRO. Drama unui tâmplar britanic forțat să se confrunte cu o birocrație absurdă după ce a fost declarat inapt de muncă i-a adus lui Ken Loach al doilea Palme d'Or după The Wind that Shakes the Barley (2006). Încasările din bilete vor fi donate campaniei Auzul e un dar, nu-l ignora!, o inițiativă Televiziunii Române și a Radio România, în parteneriat cu Asociația Audiologilor din România si cu Societatea Română de Otorinolaringologie Pedriatică care își propune să echipeze maternitățile din România cu aparatura necesară screening-ului auditiv.

La ediția de anul acesta, noile producții semnate de Nae Caranfil, Radu Jude, Adrian Sitaru sau Igor Cobileanski vor putea fi vizionate pentru prima dată în Capitală, la Cinema Muzeul Țăranului, în prezența echipelor. Comedia lui Nae Caranfil, 6,9 pe scara Richter, va rula vineri, 21 octombrie, de la 21.00, în prezența regizorului. Povestea actorului de teatru care navighează cu greu între rolul complicat dintr-un spectacol de musical, o nevastă geloasă până la depresie și obsesia marelui cutremur devastator, anunțat ca iminent de experți, îi are în distribuție pe Teodor Corban, Laurențiu Bănescu, Maria Obretin și Simona Arsu. Filmul va fi lansat anul viitor în cinematografe de Voodoo Films.

Cu o lună înaintea premierei oficiale, Inimi cicatrizate, în regia lui Radu Jude, o adaptare liberă după opera lui Max Blecher, recompensată cu Premiul Special al Juriului la Festivalul de la Locarno, va putea fi vizionată în festival. Cinefilii au ocazia să vadă primii și Fixeur, al lui Adrian Sitaru, proiectat de curând la cel mai mare festival din America de Nord, Toronto IFF, precum și la Tokyo IFF. Drama unui jurnalist (Tudor Aaron Istodor) care-și pune la îndoială ambițiile și meseria în timp ce documentează un material despre minore exploatate sexual va ajunge în cinematografe în ianuarie 2017.

În avanpremieră va rula și Afacerea Est, regizat de Igor Cobileanski, o tragicomedie despre doi bărbați (Ion Sapdaru și Constantin Pușcașu) care, constrânși de sărăcie și lipsa de perspective, devin parteneri de afaceri. Din Republica Moldova vine și Anișoara, filmul Anei Felicia Scutelnicu (Panihida) care a cucerit recent publicul și presa la Festivalul de la San Sebastian, în competiția New Directors, și la Filmfest München. Filmat cu actori non-profesioniști, într-un sat pitoresc de peste Prut, Anișoara este, potrivit Variety, un omagiu blând și eliberator despre prima dragoste și maturizarea unei fete.

Monica Lăzurean-Gorgan își va prezenta în avanpremieră — cu intrare liberă — Doar o răsuflare, desemnat Cel mai bun documentar la Festivalul de la Sarajevo, în această vară, un film despre natura profund contradictorie a iubirii în viața de familie. Dintre filmele toamnei, spectatorii vor putea urmări Două lozuri (r. Paul Negoescu), comedia cu Dorian Boguță, Dragoș Bucur și Alexandru Papadopol, dar și cele trei producții românești care au fost proiectate la Cannes 2016: Sieranevada (r. Cristi Puiu), Câini (r. Bogdan Mirică), distins cu Premiul criticii — FIPRESCI în Un Certain Regard, și Bacalaureat (r. Cristian Mungiu), câștigătorul Premiului de regie (ex aequo) la Cannes.

***

Festivalul se va deschide pe 14 octombrie cu comedia Toni Erdmann, în prezența regizoarei Maren Ade. Renumitul cineast francez Olivier Assayas se va întâlni cu publicul la premiera noului său film, Personal Shopper, premiat pentru regie (ex aequo) la Cannes, și va susține un masterclass cu intrare liberă la UNATC pe 21 octombrie, de la ora 11.00. Totodată, criticii de film Pascal Merigeau (Nouvel Observateur) și Michał Oleszczyk (Rogerebert.com), unul dintre cei mai cunoscuți critici polonezi, vor introduce și modera discuții cu invitații festivalului. La București vor sosi și regizorul francez Alain Guiraudie, cu Rester Vertical, considerat filmul-șoc al ediției de anul acesta a Festivalului de la Cannes, regizorul israelian Eran Kolirin, cu Beyond the Mountains and Hills, finlandezul Juho Kuosmanen, al cărui debut, The Happiest Day in the Life of Olli Maki, a câștigat Premiul Un Certain Regard și este propunerea Finlandei la Oscar, și Mehmet Can Mertoglu, distins cu Prix Revelation France 4 în Semaine de la Critique pentru Album.

***

Les Films de Cannes a Bucarest se va desfășura anul acesta între 14 și 23 octombrie 2016, cu o ediție extinsă și cu cele mai așteptate filme din selecția Festivalului de la Cannes. Pentru prima dată, vor avea loc proiecții concomitente cu filmele selectate și la Cluj-Napoca, Iași și Timișoara.

Ediția a șaptea a Les Films de Cannes a Bucarest este organizată de Asociația Cinemascop și Voodoo Films și realizată în parteneriat cu Ambasada Franței și Institutul Francez din București și Muzeul Național de Artă al României. Este un proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii, Centrul Național al Cinematografiei, SACD / Societe des Auteurset Compositeurs Dramatiques, Centrul Cultural de proiecte al Primăriei Municipiului București — ARCUB, în cadrul Programului cultural 'București — Orașul in-vizibil' 2016, Institutul Cultural Român și Goethe Institut și Ambasada Finlandei.

Les Films de Cannes a Cluj-Napoca (14-16 octombrie) este un proiect realizat cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Cluj-Napoca.

Ediția de Timișoara (21-22 octombrie) este realizată cu sprijinul Primăriei Municipiului Timișoara.

Ediția de Iași (28 — 29 octombrie) este realizată cu sprijinul Primăriei Municipiului Iași și al Asociației Studenților Jurnaliști din Iași.

Evenimentul beneficiază de sprijinul distribuitorilor Independența Film, Asociația Culturală Macondo, InterCom Film, Parada Film, microFILM, RoImage, Clorofilm, Transilvania Film.

Festivalul este prezentat de Orange România, partener de tradiție al evenimentului.

Susținut de: BRD Groupe Societe Generale

Mașina oficială a festivalului: BMW

Cu sprijinul: Catena, Groupama Asigurări, Silva, Cez România, Apa Nova

Parteneri: Hotel Mercure, S.E.R.V.E, Țuca Zbârcea & Asociații, UPS, Europa Cinemas, Point, UNATC 'I. L. Caragiale', Cinema Muzeul Țăranului, Muzeul Țăranului Român, Muzeul Național de Artă al României

Parteneri media: Europa FM, Zile și Nopți, Cinemap, Cinemagia, Decât o Revistă, Observator Cultural, News.ro, Ziare.com, VICE, AListMagazine, Ziarul Metropolis, LiterNet, Cărturești, Agerpres, HotNews, Movie News, AaRC, Cinefan, Umblat.ro, Urban.ro

Partener de monitorizare: mediaTRUST

***

Detalii: www.filmedefestival.ro.

Ne puteți urmări pe Facebook: Les Films de Cannes a Bucarest.

Pentru informații suplimentare, ne puteți scrie pe contact@filmedefestival.ro.

Filmul „TWST / Things We Said Today” de Andrei Ujică va avea premiera în cinematografele din România pe 25 aprilie
Teatru și film 11 Aprilie 2025, 06:37

Filmul „TWST / Things We Said Today” de Andrei Ujică va avea premiera în cinematografele din România pe 25 aprilie

„TWST / Things We Said Today” , filmul hibrid la care cineastul Andrei Ujică a început să lucreze în...

Filmul „TWST / Things We Said Today” de Andrei Ujică va avea premiera în cinematografele din România pe 25 aprilie
Spectacolul „Aer” în regia Letei Popescu, în premieră la Teatrul Metropolis
Teatru și film 11 Aprilie 2025, 06:05

Spectacolul „Aer” în regia Letei Popescu, în premieră la Teatrul Metropolis

Teatrul Metropolis anunță premiera spectacolului Aer , după Airswimming de Charlotte Jones, cu inserții documentare de Roxana...

Spectacolul „Aer” în regia Letei Popescu, în premieră la Teatrul Metropolis
Mărșăluind în întuneric - femeile care rămân văduve după sinuciderea soților în India rurală
Teatru și film 10 Aprilie 2025, 12:40

Mărșăluind în întuneric - femeile care rămân văduve după sinuciderea soților în India rurală

Pentru filmul ”Marching in the Dark”/ "Mărşăluind în întuneric ", regizorul indian stabilit...

Mărșăluind în întuneric - femeile care rămân văduve după sinuciderea soților în India rurală
Directorul de imagine Florin Mihăilescu, premiat pentru întreaga activitate la Gala Gopo 2025
Teatru și film 10 Aprilie 2025, 12:34

Directorul de imagine Florin Mihăilescu, premiat pentru întreaga activitate la Gala Gopo 2025

Florin Mihăilescu , unul dintre cei mai talentați și prolifici directori de imagine din cinematografia românească, va...

Directorul de imagine Florin Mihăilescu, premiat pentru întreaga activitate la Gala Gopo 2025
Cine-concertele TIFF.24: o experiență multimedia și un show pentru întreaga familie
Teatru și film 09 Aprilie 2025, 12:33

Cine-concertele TIFF.24: o experiență multimedia și un show pentru întreaga familie

După anunțarea evenimentului Amadeus LIVE , programul de cine-concerte din cadrul celei de-a 24-a ediții a Festivalului...

Cine-concertele TIFF.24: o experiență multimedia și un show pentru întreaga familie
Expoziția „Erori au fost, erori sunt încă” - o scurtă incursiune în universul de creație al filmului „Anul Nou care n-a fost”
Teatru și film 08 Aprilie 2025, 16:00

Expoziția „Erori au fost, erori sunt încă” - o scurtă incursiune în universul de creație al filmului „Anul Nou care n-a fost”

Astăzi, 8 aprilie, de la ora 18:30 , va avea loc vernisajul unei expoziții inedite -  „Erori au...

Expoziția „Erori au fost, erori sunt încă” - o scurtă incursiune în universul de creație al filmului „Anul Nou care n-a fost”
Actorul Pavel Bartoș, Premiul de Excelență și Premiul pentru cel mai bun rol masculin pentru personajul principal din spectacolul „…Escu” al Teatrului „Stela Popescu” din București, la Gala Premiilor UNITEM 2025
Teatru și film 08 Aprilie 2025, 14:44

Actorul Pavel Bartoș, Premiul de Excelență și Premiul pentru cel mai bun rol masculin pentru personajul principal din spectacolul „…Escu” al Teatrului „Stela Popescu” din București, la Gala Premiilor UNITEM 2025

Actorul Pavel Bartoș a primit Premiul de Excelență și Premiul pentru cel mai bun rol masculin la Gala Premiilor Uniunii...

Actorul Pavel Bartoș, Premiul de Excelență și Premiul pentru cel mai bun rol masculin pentru personajul principal din spectacolul „…Escu” al Teatrului „Stela Popescu” din București, la Gala Premiilor UNITEM 2025
A murit Jay North, actorul care l-a interpretat pe Dennis în serialul  „Dennis, pericol public”
Teatru și film 07 Aprilie 2025, 10:03

A murit Jay North, actorul care l-a interpretat pe Dennis în serialul „Dennis, pericol public”

Jay North , actorul care a jucat rolul lui Dennis în serialul de televiziune „Dennis, pericol public​” timp...

A murit Jay North, actorul care l-a interpretat pe Dennis în serialul „Dennis, pericol public”
Ascultă live

Ascultă live

20:00 - 21:00
Concerte live
Ascultă live Radio România Cultural
20:05 - 21:00
ARENA NAŢIONALĂ - continuare
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
20:00 - 21:00
English 2
Ascultă live Radio România Internaţional 1
20:05 - 21:00
INVITAŢI LA RRI (RRI)
Ascultă live Radio România Internaţional 2
20:00 - 20:26
Óęđŕżíńüęŕ 2
Ascultă live Radio România Internaţional 3
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
20:00 - 22:00
ÎNTRECERE LA PETRECERE
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio Vacanța Fresh
Ascultă live Radio Vacanța Fresh
Acum live
Radio Vacanța Gold
Ascultă live Radio Vacanța Gold
Acum live
Radio Vacanța Nostalgia
Ascultă live Radio Vacanța Nostalgia
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
Acum live
Radio România Braşov FM
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța FM
Ascultă live Radio România Constanța FM
Acum live
Radio România Constanța Folclor
Ascultă live Radio România Constanța Folclor
20:10 - 21:30
Special pentru tine
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
19:03 - 23:59
CLUB 105,6
Ascultă live Radio România Reșița
Acum live
Radio România Tg Mureș
Ascultă live Radio România Tg Mureș
20:00 - 21:00
Emisiune în lb. maghiară
Ascultă live Radio România Timișoara FM
20:05 - 21:00
Conexiuni rock
Ascultă live Radio România Timișoara AM
Acum live
Radio România Arad FM
Ascultă live Radio România Arad FM
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Ascultă live Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Acum live
Radio România Cluj în limba maghiară
Ascultă live Radio România Cluj în limba maghiară
Acum live
Radio eTeatru
Ascultă live Radio eTeatru