Vorba de cultură, la Festivalul Internaţional de Teatru Radiofonic Grand Prix Nova
04 Iunie 2018, 10:07
În perioada 4-8 iunie, emisiunea „Vorba de cultură” (Radio România Cultural) are bucuria să însoțească, din nou, Festivalul Internaţional de Teatru Radiofonic Grand Prix Nova.
Festivalul este organizat de Radio România, sub Înaltul Patronaj al Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei române, și a ajuns la ediția a VI-a. În competiție - jurizată și în acest an de cinci personalități internaționale - sunt înscrise 57 de producții de teatru radiofonic și ars acustica din 23 de țări. Din Australia și Malaiezia, până în Canada şi Statele Unite, festivalul cartografiază Europa pentru a ajunge în Iran și Georgia. Spectacolele prezente la Bucureşti vor oferi o panoramă a stilisticilor şi reperelor culturale la nivel mondial.
Începem prin a transmite în direct deschiderea oficială a festivalului și vom comenta, împreună cu invitații noștri, desfășurarea sa.
Ascultaţi emisiunea „Vorba de cultură”, difuzată la Radio România Cultural, de luni 4 iunie până vineri 8 iunie, între orele 12:00 şi 12:30. Realizatori, Ema Stere și Attila Vizauer.