Teatrul Național Radiofonic – Radio România la REUNIUNEA TEATRELOR NAȚIONALE de la Chișinău 19 – 30 septembrie 2018
17 Septembrie 2018, 09:34
Teatrul Național Radiofonic participă, în perioada 19 – 30 septembrie 2018,la cea de a IV-a ediție a REUNIUNII TEATRELOR NAȚIONALE - eveniment special în spațiul cultural românesc, organizat de Teatrul Național ”Mihai Eminescu” din Chișinău, cu sprijinul Ministerului Culturii, Educației și Cercetării din Republica Moldova, Ministerului Culturii și Identității Naționale din România, Institutului Cultural Român și Institutului Cultural Român ”Mihai Eminescu” din Chișinău.
În cadrul Reuniunii, vor fi prezentate producții ale teatrelor naționale invitate din România și din Republica Moldova. Participă: Teatrul Național „Ion Luca Caragiale” București, cu Scrisoarea după Ion Luca Caragiale, regia - Horaţiu Mălăele; Teatrul Național „Marin Sorescu” Craiova, cu Cealaltă ţară de Herta Müller, regia - Alexandru Istudor şi Gaiţele de Alexandru Kiriţescu, regia - Alexandru Boureanu; Teatrul Național „Vasile Alecsandri” Iași, cu spectacolele:Povestea păsării fără cuib de Ada Lupu, regia - Iris Spiridon şi Teatru de război de Florin Lăzărescu, Cristian Hadji-Culea, Lucian Dan Teodorovici, regia - Cristian Hadji-Culea; Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu, cu D-ale carnavalului de Ion Luca Caragiale, regia - Silviu Purcărete și Avioane de hârtie de Elise Wilk, regia - Eugen Gyemant; Teatrul Naţional Târgu-Mureş, Compania Liviu Rebreanu, cu spectacolele: Tatăl meu, preotul de Gabriel Sandu, regia - Leta Popescu și Steaua fără nume de Mihail Sebastian, regia - Erwin Şimşensohn;, Teatrul Naţional Târgu-Mureş, Compania Tompa Miklos, cu Pasărea retro se loveşte de bloc şi cade pe asfaltul fierbinte de Radu Afrim; Teatrul Naţional Cluj - Napoca, cu Tzara arde şi Dada se piaptănă, concept de Ion Pop, Ştefana şi Ioan Pop-Curşeu; Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” Timişoara, cu spectacolele: Pe mâine de Mihaela Iancu, concept şi interpretare - Iuliana Crăescu şi Proştii sub clar de lună de Teodor Mazilu, regia - Ion-Ardeal Ieremia; Teatrul Naţional „Mihai Eminescu”, Chişinău, cu premiera Carnavalul după Ion Luca Caragiale, versiune scenică și regie - Alexa Visarion şi Maria Tănase. Aş muri, moartea nu-mi vine, regia - Nelly Cozaru; Teatrul Național Satiricus „I. L. Caragiale”, Chișinău, cu Puştoaica de la etajul 13, sau dragă societate de Mircea M. Ionescu, regia - Sandu Grecu; Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri”, Bălţi, cu O noapte furtunoasă de Ion Luca Caragiale, regia - Emil Gaju; Teatrul Național Muzical – Dramatic „Bogdan Petriceicu Hașdeu”, Cahul, cu Despărţitorul de Ion Sapdaru, regia - Nelly Cozaru.
O secțiune aparte a evenimentului o constituie audițiile publice ale spectacolelor realizate și prezentate de Teatrul Național Radiofonic, București – Radio România şi Radio Moldova, Chişinău. Aceste audiții vor avea loc zilnic, de la ora 14.00, în Sala Antract a Teatrului Național ”Mihai Eminescu” din Chișinău și vor fi urmate de dezbateri..............